Bye bye, Vienna!

S-a terminat seria vizitelor vieneze. Maine ma indrept catre tari mai reci si indepartate. Mai am multe de vazut si descoperit in orasul acesta si sper sa ma pot intoarce cat mai curand. (Preferabil, cu un obiectiv wide si o camera foto decenta.)

Gandul ca nu am nici o intrunire planificata pentru urmatorii doi ani ma roade putin. Se vede ca mi-a intrat Viena pe sub piele? Sper, totusi, sa gasesc un pretext pentru a reveni.

Ca fapt divers, azi dimineata am fost intampinata la supermarket cu un „Morgen” ragusit si ardelenesc. Mi s-a zambit cu toti dintii galbeni. La plecare, ne-am salutat nemteste, dar m-a busit rasul in cele din urma si am traversat in graba strada, uitand sa  cotesc spre stanga. Dupa vreo suta de metri mi-am dat seama ca am gresit drumul.

Mai am de vazut Naturhistorisches Museum, si cam tot ce e in Museum Quartier si Wien Museum in Karlsplatz. Ah, ca tot veni vorba, si Karlskirche, si Stephansdom, si mai am de facut poze la universitate, ca in timpul conferintei nu prea mi-a stat gandul la asta. Iar cladirea e superba. Dar stai, ca n-am terminat… Trebuie sa vad Belvedere pe interior, si trebuie sa revad Albertina, pentru ca am uitat tot ce era acolo. Dar tin minte ca a fost unul dintre cele mai bune muzee pe care le-am vazut. Si mai erau, sunt sigura. Ah, Sacher si cafenelele si profiteroles si strudelul cu branza (nu mi-am dat seama ca e atat de popular pe aici). Pfft, Prater, pe care nici nu l-am zarit macar din departare. Si nu mai zic ca n-am trecut canalul spre nord. Ma opresc aici. Va zic somn usor, ca eu la asta poftesc. Dar am de facut bagaje. Ca de obicei.

Time bubble

Ieri, pe strada in Vienna, am zarit un om carand o galeata plina cu prune si o bucata de sapun de casa, veche si uscata. Probabil nu l-a observat nimeni din grupul meu, prea putini ar avea habar de implicatiile acestor mici detalii. Pentru mine, imaginea era, pur si simplu, rupta din alta lume, dintr-un mod de viata pe care incepem sa-l uitam.

Am mers apoi intr-un restaurant cu mancare bio (din pura intamplare, era in drumul nostru) si am descoperit un interior rustic, decorat cu mult lemn lacuit si covoare impletite din carpe, cum are bunica la tara. Locul mirosea a hambar incins si porumb galben. Am comandat meniul zilei, mai mult dintr-o neintelegere si lipsa de comunicare. (Germana mea e cam inexistenta.) Prin urmare, am avut parte de o friptura de vita cu gust de copilarie, amintindu-mi de reteta celeilalte bunici.

Cu vreo cateva zile in urma, in fata supermarketului din colt – un Billa micut – sedea tacticos pe un scaun un nene burtos si masliniu. Mustata taiata scurt si palaria verzuie ii dadeau un aer familiar. I-am aruncat o privire rapida, dar nu am reusit sa inteleg de ce statea acolo. Lipsea acordeonul, nu cerea nimic. Am trecut mai departe, dar nu mi-am putut stapani un zambet cand l-am auzit strigandu-ma din urma „papuse!”. Restul frazei s-a pierdut in aer, nu l-am mai auzit. Pentru o secunda, m-am gandit daca ar trebui sa ma intorc si sa-i ofer bani, doar pentru prezenta sa colorata, rupta din context. Apoi m-am jenat, ar fi trebuit sa ii dau Euro, un gest trivial, ce ne-ar fi instrainat. Probabil el nu s-ar fi jenat sa ii primeasca. As fi vrut sa ii spun ca locul lui nu e aici, ca i-ar sade tare bine pe o prispa, langa puradeii mici, si ca ar trebui sa se intoarca acasa.

Aseara am primit explicatia, fara sa o cer. Minundu-ma de obiceiul locului de a inchide restaurantele si barurile foarte devreme, si magazinele in fiecare duminica, o colega s-a aplecat usor catre mine si mi-a soptit:

„It’s a village! Really!”

O leapsa

A sosit si vremea sa inchei socotelile cu o leapsa mai veche. V-as povesti mai multe despre Viena, dar sunt mereu pe fuga si nu cred ca o sa ma linistesc prea curand. Nu pot sa va zic decat ca singurul avantaj de a lua un bilet combinat la Schonbrunn e ca te motiveaza teribil sa urci pana in varful colinei. In rest, cel mai probabil, interiorul si zoo merita efortul financiar.

Revenind, Claudia nu a facut poze la strudel. Eu nu am camera prea smechera, si pozele sunt cam neclare, dar suficient de graitoare.

Crud:

Copt:

Nu am reteta, pentru ca, de fapt, strudelul asta a fost cel mai dezamagitor din tot ce am papat prin Vienna (scriu cu 2 de n, stiu, I’m doomed) vreodata. Si am papat multe chestii, trebuie sa ma credeti. Demonstratia a meritat efortul, dar rezultatul n-a fost pe masura.

Mai departe, o provocare pentru Claudia. In toamna asta trebuie musai sa faca o poza unei capele foarte frumoase si faimoase. Nu de alta, dar eu n-am apucat sa o fotografiez intr-un an de zile.

Close and away

Viena miroase a tei.