You are currently browsing the category archive for the ‘maturecontent’ category.

The electrifying mystery of a new acquaintance. The distance. The impenetrable wall of flesh. The inquiring look, piercing through your skull, searching for infinity. The unknown. Filled with perfection. The endless possibilities. Flawless. I wish I could meet you every morning.

***

That night I pressed my forehead onto your shoulder and wondered how come you’re still there. I’ll always be haunted by this fear. Many years from now, I’ll keep stretching my arms through the darkness and feel you, amazed that you’d still be there, that it would not be a dream.

I just don’t love myself anymore.

Multa vreme te-am urat. Mi se parea ca nu esti suficient de bun pentru mine. Ori de cate ori ne intalneam din intamplare pe strada imi sareau in ochi defectele pe care ti le atribuisem in subconstient. Ma intrebam daca nu cumva ma supraestimez, considerand ca nu esti pe masura mea. Treptat, am inceput sa constat ca nimic nu ma mai multumeste. Lucrurile care altadata ma entuziasmau devenisera doar inca un pretext pentru oboseala. Te priveam si ma simteam straina de toti si de toate. Singura. Si nu durea deloc. Eram abur din pamant cald ce straluceste in razele lunii. Rece-albastrui. Indiferent. Cautam noi locuri, noi chipuri, permutari circulare ale aceluiasi circ.

Incep sa inteleg acum, nu-i vina ta. Eu am uitat sa tresar. Ceva se atrofiase in mine, devenisem imuna la frumusetea care ma inconjura. Eram capabila sa o disting intre nimicuri, eram constienta ca mi-ar fi fost ingrozitor fara ea, si totusi, ramaneam neatinsa, imposibil de impresionat. Probabil ma obisnuisem cu toate. De prea mult bine…

– Noi suntem facuti din linii…

Rase usor.

– Acum la fel de bine as putea sa te contrazic si sa spun ca suntem facuti din puncte.

– Nu, uite… vezi? Linia aceasta discreta care porneste de langa ureche, impreuna cu altele, dar coboara incet catre baza gatului, pentru a se topi in arcada claviculei. E cea mai frumoasa, ii sopti in ureche.

– Sternocleidomastoidian.

– Poftim?!

– Sternocleidomastoidian. E numele muschiului pe care il venerezi atat de poetic acum.

– Haha, de unde stii?

– E singurul care mi-a ramas in memorie de la orele de biologie din liceu. Iti vine sa crezi? Habar n-aveam de ce. Abia acum ii inteleg importanta…

Depistase unde invata martea. A intarziat, mai mult voit. Era speriat ca va ajunge inainte sa inceapa cursul. Nu voia, de fapt, sa ii vorbeasca, doar sa o vada. De parca ar fi simtit nevoia sa se convinga de existenta-i neverosimila.

S-a invartit pe hol, rontaind un colac polonez cumparat de la chiosc, din lipsa de ocupatie. Cand l-a terminat, s-a rezemat de zid, in fata intrarii in amfiteatru. Si a asteptat. Nici el nu stia ce.

In pauza, a zarit-o in al treilea rand, preocupata de discutiile cu colegii. O vreme s-a temut ca va iesi din sala, asa ca s-a desprins, cu greu, din dreptul usii. Ar fi vrut sa plece, dar, dupa cele 10 minute de chin, usa s-a inchis si totul a recazut in tacere. Si de atunci n-a mai putut face nici un pas in plus.

Uneori, o ora trece ingrozitor de greu, alteori, nici nu-ti dai seama. Acum, n-ar fi putut preciza cu exactitate daca a trecut repede sau nu. Parca abia sosise. Parca statea de o vesnicie. Parca era intr-un montagne russe. Trecea de la entuziasmul revederii la deznadejdea ce i-o dadea penibilul situatiei.

La sfarsitul orei, usa s-a deschis si un fluviu de studenti grabiti a inceput sa curga pe langa el…Statea cu mainile incrucisate, lasandu-i sa treaca, savurand fiecare clipa de nemiscare in mijlocul forfotei generale. Pierduta printre valuri, trecu si ea, plutind. Venise atat de aproape, fara a-l privi, de parca el nici nu ar fi existat. Cu o miscare naturala, aproape impercetibila, fata lasa sa cada pe bratul sau stang o foaie de hartie impaturita.

Simti o sageata prin tot corpul, de parca toata apa unui ghetar i s-ar fi pravalit in crestet. Astepta sa treaca toata lumea, sa se goleasca holul, sa se inchida usile…Nu indraznea sa faca vreo miscare, de teama ca s-ar fi prabusit acolo, de emotie, in mijlocul tuturor. Hartia putea sa fie la fel de bine un bilet de tramvai, aruncat din neglijenta. Sau un numar de telefon, da, nici macar asa ceva nu avea de la ea. Sau o adresa… sau un gand… sau nimic…o hartie goala. Ideea aceasta il macina cel mai tare, dandu-i o senzatie de lesin.

In cele din urma, isi aduna fortele, se sprijini de un calorifer rece si despaturi hartia:

„Stii,

Am fost plecata in ultimul timp. De asta nu ne-am mai vazut.

PS. Ma fascineaza trenurile de noapte. Sa privesti stelele trecand prin fereastra enorma. Sa stii ca e bezna, inafara si inauntru. Daca ar fi sa aleg pe cineva, cu tine as imparti o astfel de calatorie. Iar daca trenul ar deraia, ne-ar gasi a doua zi pe amandoi, goi si imbratisati. Dar deja gandul acesta nu ma mai sperie… „

Incepusem sa cred ca relatia noastra sa baza pe…cum sa-i zic, nu gasesc cuvantul potrivit…lust, maybe that is…ca era singurul lucru care ne tinea impreuna, motivul pentru care de fiecare data ne intorceam unul in bratele celuilalt pentru a o lua de la capat. Ma temeam ca intr-o zi ne vom trezi si vom descoperi ca nu e nimic intre noi, doar o minciuna dictata de sange.

Abia acum inteleg, ca privirea lui pierduta in acele momente de nebunie, cautandu-ma, respirandu-ma, era tot ceea ce conteaza, ceea ce ii poate apropia pe doi oameni cu adevarat. Restul sunt doar vise pe jumatate impartasite, pareri si fantasme despre celalalt. In acele momente de sinceritate noi doi ar fi trebuit sa facem un copil, dar stiam ca suntem prea prosti si egoisti pentru a-l creste om.

Se trezi sufocat. Muschii ii erau crispati, de fapt, nu-i simtea…blocaj…nu reusea sa se smulga din starea de inconstienta, cauta aerul cu spaima, groaza ii navali in valuri de sange, o fractiune de secunda isi simti moartea aproape, tintuindu-l in intuneric. Creierul perfect lucid, trupul inert, ca si inexistent. Statea cu fata in sus, drept, cu picioarele intinse si mainile pe langa corp. Nu putea respira, nu reusea sa deschida ochii, membrele de plumb erau fixate in locurile lor, arterele, gata sa plesneasca.

Visase. Stia perfect. Trase adanc aer in piept, de parca s-ar fi nascut a doua oara. Incet, incet, reusi sa isi miste mainile si isi indoi picioarele amortite. Pulsul ii revenea la normal, dar spaima inca ii cutremura gandurile. Stia ca nu are motive de ingrijorare, dar senzatia de sufocare, neputinta inca ii staruiau in minte. Se trezise doar prea brusc, prea devreme in timpul visului. Totul era absolut normal.

Ca sa mai uite si sa-si alunge frica se intoarse pe o parte si se ghemui la marginea patului, incercand sa retraiasca visul. O visase pe ea. Nu isi amintea decat abdomenul ei, pielea alba si neteda si fina. Privea intrigat, plin de uimire. Se astepta ca in astfel de momente sa o simta pulsand si frematand de viata. Sa-i vada bataile inimii in spasmele minuscule ale muschilor, sangele sa-i inunde celulele si sa fie rosie toata, si calda. In schimb, ea era calma precum o mare inaintea furtunii, sub cerul innorat. Ceva nevazut chemase totul in interior, sangele se retrasese, parca, din vene, luand cu el sufletul si viata si tot. Pielea, sfidator de subtire si transparenta, aproape i se zareau toate vinisoarele albastrii, era ca un zid alb si rece, ascunzand minunea…Apoi, isi aminti cum l-a strans in brate si l-a tras mai aproape de ea. Si cum pielea lui calda incalzea abdomenul ei rece. Si cum se topi in imbratisarea aceea, furnicaturi ii iradiara corpul inundat in valuri de sange. Si apoi…trezirea…mai mult decat dureroasa.

Incerca o vreme sa isi aminteasca daca, intr-adevar, abdomenul ei arata asa cand faceau dragoste. Isi dadu seama ca fusese un neghiob si nu daduse atentie unor astfel de detalii. Acum se temea ca intrebarea il va roade vesnic. Totusi, fusese doar un vis. Ea nu era ea…El nu mai era el…

Vreo cateva zile umbla asa, abatut. Ii parea rau ca s-a dat totusi jos din pat in dimineata aceea. Si a ajuns somnoros pana in bucatarie, a deschis frigiderul, a scos o cutie cu lapte, l-a inchis amanand stabilirea meniului pentru micul dejun cu 5 minute, a tras yala in urma ei si a deschis radioul ca era, parca, prea multa liniste.

I-a fost putin greu la serviciu, cand colegul gras si cu lant, genul „dulap”, i s-a trantit cu fundul pe birou si, facand cu ochiul, l-a intrebat:
– Ai dormit bine aseara?
Sefa a intrat de vreo cateva ori in birou si s-a plans de ceva. Dupa o vreme si-a dat seama ca nu stia ce zice, dar nu conta. Parca uitase putin sa fie el, iar ceilalti pareau situati la distante astronomice de gandurile sale.

I-a fost si mai greu cand a iesit pe strada, in mijlocul claxoanelor, prin multimea forfotind. Facea eforturi sa ii observe si sa ii ocoleasca la timp, dar tot se impiedica de cateva persoane. Isi cerea scuze, dar mai mult aerului pentru ca nu reusea sa identifice trecatorii atinsi din greseala. Soarele il orbea si se simtea lipsit de energie. Some days are just too much to bear with.

Astazi, trecand pe langa biblioteca, se opri si se intoarse brusc, de parca ar fi vazut cine stie ce. Nu se inselase, era doar surprins de faptul ca observase, la cat de aiurit era in ultima vreme. Prin vitrina, in cafenea, o zari la o masa. Nu se astepta sa o reintalneasca si nu stia cum sa reactioneze.

Sovai o vreme… sa intre, sa nu intre. ..Era cu prietenele si vorbeau toate si radeau. Se gandi, apoi, ca imaginea asta l-ar putea bantui prea multa vreme si ca s-ar putea sa regrete ca nu a facut nimic. Ar fi preferat sa o gaseasca alaturi de un barbat. Atunci ar fi stiut ca trebuie sa treaca mai departe, fara sa priveasca in urma. Apasa pe clanta si intra, desi nu avea nici cea mai vaga idee despre ce va urma si ce va face si ce va spune si cum va reactiona si…Ea nu parea sa-l fi observat, el se apropia incet de masa lor. Ea asculta povestea unei prietene si zambea, isi mai aranja cate o suvita cazuta pe frunte, se juca cu cerceii mici si rotunzi. El se gandi ce i-ar putea spune. I se parea ca asta e ultima sa sansa de a vorbi cu ea si ar fi trebuit sa fie ceva important…
Ajunsese in dreptul mesei, dar fetele nu il bagau in seama.

Asa ca se apleca si o musca de ureche cu sete, cu ura, cu toata nebunia adunata in el, cu furtunile care-i rascolisera gandurile in ultimele zile. Urechea se facuse rosie, se sperie ca o sa sangereze. Fetei ii dadura lacrimile, dar nu spusese un cuvant. Se intoarse spre el cu o privire trista…Ochii ii tremurau…”Ce-am facut sa merit asta?”.

Isi dadu seama ca toata scena se consumase, iar cuvintele ar fi fost de prisos. Iesi. In urma ramasese fata cu urechea arzand…

Se trezise dar inca n-avea chef sa deschida ochii. Se prefacea ca doarme, desi simtea ca e dimineata. O privi o vreme printre gene, cum statea pe marginea patului usor plictisita, fara nici un chef, cu aerul omului care nu stie incotro sa apuce. Ahh, are curs la 10, inseamna ca e inca devreme. Se incapatana sa doarma in continuare, era parca prea bine, de prea multa vreme asteptase o dimineata de felul acesta. Pana la urma fata se ridica si incepu sa se invarta prin camera, privi pe fereastra, dadu un sut papucilor de casa cu floricele mov si le darui un zambet stramb. Mici gesturi care ii reaminteau de sine, o faceau sa redevina ea, pentru ca se uitase putin pe sine cu o noapte in urma. Se tranti pe scaun, privind in gol, isi tinea genunchii apropiati, imbratisandu-i cu palmele, iar gleznele se incolacira in jurul picioarelor scaunului. I se facu putin mila pentru ca nu intelegea, nu reusea sa distinga nici o urma de nesiguranta sau regret in privirea ei, dar simtea ca in mintea sa trebuie sa fie furtuni. Se ridica iarasi si se aseza, apoi, in mijlocul hainelor ingramadite pe podea. Apuca o soseta galbena si o privi un timp amuzata cum ii spanzura de degetul mic de la picior. Ar fi vrut sa o vada aplecandu-se, dar se facuse mica, ghemuita aproape de podea. Isi muta repede atentia pe linia spinarii sale, ar fi vrut sa intinda mana si sa deseneze puncte si cerculete in gropitele ramase, dar lenea si teama ca ea s-ar putea intoarce si n-ar mai pleca il determinara sa se razgandeasca. Fata isi arcui spatele si isi trosni oasele si se intinse intr-un cascat somnoros, apoi isi aduna repede hainele, se ridica brusc ca si cum ar fi luat o hotarare, si disparu in baie.

O vreme a ascultat sunetul robinetului sau, poate, chiar al dusului. Nu-si mai aducea bine aminte, atipise intre timp. Apoi ea s-a intors in camera si a inceput sa cotrobaie prin geanta, si-a insirat fardurile pe pat, la picioarele lui, le-a asezat din nou, apoi iar le-a scos, le-a zvarlit in celalalt buzunar, a cautat un pix, si-a adunat banii de prin buzunare. Toate in cea mai mare dezordine si galagie posibile, dar el, de-al dracului n-a vrut sa miste. A ezitat cu un post-it galben in mana, il privea stramband din nas de parca ar fi vrut sa i-l lipeasca de frunte, apoi privirea ii cobori in jos, de-a lungul patului, si un zambet mare si obraznic o facu sa se razgandeasca. Pleca grabita, cu pasi repezi si hotarati, fara sa incuie usa.

Mai motai un timp si deschise ochii cu gandul ca ar fi vrut sa o mai vada. Se gandi ca degetele de la picioare sunt fericite si poate e mai bine sa ramana totul asa. Isi aminti, insa, discutia avuta cu ea la inceput si se stranse sub patura, se chirci tot de rusine. Mai bine n-o mai vedea niciodata. N-ar fi avut curajul sa dea ochii cu ea.

***

-Ce-i?
-…
-Ce ai, mai? De ce te-ai ghemuit acolo?
-Cred ca ar trebui sa pleci…
-Poftim??! Ma dai afara? Ce, gata, te-ai saturat de mine?
-Nu.
-Atunci?
-Ai venit degeaba aici. N-o sa primesti ceea ce astepti.
-Poftim? De unde stii tu pentru ce am venit aici?
-Nu conteaza, pleaca!
Dar ea nu se lasa…
-Si, ma rog, de unde stii ca n-o sa primesc ceea ce caut?
-Pentru ca…pentru ca nu pot si gata!
Incepu sa rada isteric.
-Ete nah, te-ai facut copil cuminte, mironosita ce esti!
-Nu rade, vorbesc foarte serios.
Zambetul ii pieri si incepu sa il intrebe repede, cu ingrijorare.
-Esti bolnav?
-Nu.
-De unde stii?
-Am fost la doctor acu o saptamana, da? Cica is sanatos din toate punctele de vedere. Si mai Lasa-ma-n pace!

-Acuma nu pune botu. Tu realizezi in ce situatie suntem noi acum? si incepu sa rada. Ce rost are sa taci? Imi poti spune orice.
Ii dadu in sinea lui dreptate. Totul depasea cu mult firescul si penibilul, erau dincolo de lume, de viata, de norme, de orice.
-Pai nu vad ce sens are sa mai continuam discutia asta inutila.
Dar ea nu-l baga in seama…
-Deci nu esti bolnav…Ai baut?
-Nu.
-Medicamente?
-Nu.
-Droguri?
-Nu!!
-Stres?
-Ce stres?! Sesiunile merg, cu seful ma impac bine, maica-mea nu ma bate la cap…
-Gata, stiu! Ai obosit de la prea multe fete!
-Ce, ma?
-Daaa, tot chinul…Sa la gasesti, sa le vanezi, sa le vrajesti, sa le intampini asteptarile, mereu altele. Prea mult stres! Sa rezisti o noapte intreaga!
Se bosumfla complet.
-Mdah, mai ales ca au plecat toate dupa juma de ora.
-Mey, tu iti bati joc de mine?
-Chiar deloc. Au renuntat repede cand au vazut cu ce au de-a face.
-Curve!
-Da??!! Da tu ce esti?
-Auzi, nu ma enerva, ca plec si iar iti plangi de mila ca te-a refuzat nush ce tipa. Daca tu nu stii sa faci diferenta, nu e problema mea.
-Scuza-ma. Zi-mi tu, te rog, care e diferenta? Cum ar fi reactionat o curva in seara asta?
-Pai…nu stiu…probabil i-ar fi fost indiferent daca pleca de la bar cu tine sau cu tipul ala gras, chel si cu lant, de langa tine.
-Da nu era chiar gras!
-Da, genul dulap…Kaiser, vorba lu tata.
Zambi vag.
-Dar tu?
-Eu…eu n-aveam de gand sa plec cu nimeni.
-Hai ma? Adica n-ai facut niciodata chestia asta?
-Ce?
-One night stand.
-Ba da, dar nu la modul asta. Il stiam…oarecum…nu am agatat tipi la bar.
-Si acum de ce ai facut-o?
-Nu stiu? Tu de ce ai dansat cu mine? Si de ce mi-ai cantat la ureche? Chiar, cu toate fetele faci asa? Le canti?
-Hahaha! Esti culmea!Ce intrebare!
-Una foarte serioasa. Si, te rog, nu minti! La mine nu merg dulcegariile… sunt prea realista pentru asta.
-Bine, iti spun… Nu cant, in general, fetelor. Nici nu stiu daca am mai facut-o vreodata. Eu cant foarte fals, cel putin asa cred.
-Si acum? De ce ai facut-o?
-Nu stiu, cred ca asa am simtit.
-Ei bine, nici eu nu stiu de ce am facut-o. Probabil asa am simtit.

Se lasase brusc tacerea. El ar fi vrut ca ea sa plece, dar nu mai indraznea sa o dea afara. Ea se asezase confortabil si cu aerul hotarat ca ramane. El cauta telecomanda prin pat, ea i-o smulse violent si o arunca pe birou.
-Ce faci?
-Crezi ca am venit pana aicea ca sa te vad cum te uiti la televizor? Asta sa i-o faci lu nevasta-ta, dupa 30 de ani de plictiseala!
-Atunci pleaca, daca nu vrei sa ma vezi.
-E prea devreme, e abia 11.
-Du-te de aici, era 1 cand am plecat de la bar.
-Nu serios, uite! Si ii vari ceasul sub nas. Arata, intr-adevar, 11.
-Mai sa fie!
-Ti-am zis ca esti stresat! Mi-am dat seama de la inceput. Prea te grabesti sa iasa totul perfect. Maine am cursuri abia la 10…Avem tot timpul din lume.
-Si ce vrei de la mine? Ce sa fac?
-Nu stiu. Taci si saruta-ma!

***

Restul era invalmasit. Doar cuvintele acestea ii ramasesera intiparite in minte. Abia acum isi dadea bine seama ca nu fusese 11. Era 11 jumate cand ajunsese in bar, trecut de 1 in taxi…ceasul ala era anapoda, totusi, le masurase bine timpul. Poate ca ar trebui sa o mai vada. Macar o data. Daca o visase??!

BookFrenzy

Details

O pata gri intr-un ocean de culoare.

Iunie 2017
L M M M V S D
« Mar    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Archive