You are currently browsing the category archive for the ‘balonia’ category.

It popped.

The sounds of my problems are muffled whispers inside my bubble.

I’m still amazed how something so distant, so different, can remind me of home.

It’s summer in the UK.

I’m taking the bubble with me.

Mdah…iar e 12 noaptea. Mi-am petrecut toata seara umbland dupa nebuna de nevasta-mea si prietenii ei…Asa se intampla mereu. In general sunt cat se poate de normali si cumsecade. Din cand in cand, considera ca au fost destul de cuminti si ies numai ei. Evident, trebuie sa merg si eu…sa ii car de colo, colo cu masina si sa am grija sa nu faca vreo tampenie. Mai zic ceilalti din cand in cand ca putem lua masina lor, dar nevasta-mea insista: „Nuu, draga, las ca are cine sa conduca…Noi avem treaba!” Auzi la ea…cine sunt eu…Fraierul care bea Schweppes, se plictiseste si conduce masina. Prea serios ca sa se amestece cu ei. Iar ei se ametesc cu cocktailuri scumpe si bere ieftina…si rad…si se „distreaza”…Tre sa ii mut dintr-un bar in altul ca sa nu atraga prea mult atentia. Daca le zic ceva, „lasa, draga, ce-mi pasa mie ce zice lumea?”

Bine ca nu mai e ca pe vremuri. Nu mai au cu cine petrece…nu mai sta nimeni in camin, fiecare s-a aciuat pe la casa lui…

Presimteam o iesire din asta de ceva vreme. Acuma s-a intamplat. O sa fiu linistit o vreme. Redevenim acea familie respectabila in fata careia toti se inclina. Domnul si doamna…Dar cat de bine stiu ei? Cat de mult? Uneori ma irita…stiu ca vorbesc, e imposibil sa nu in orasul asta mic si nenorocit. Stiu ei cat de apasat de o asa-zisa normalitate e domnul? Stiu ei cat de greu e sa pastrezi aparenta acelei familii perfecte? Stiu ei cat de ponegrit esti apoi pentru asta? Cat ti se reproseaza simplitatea unei normalitati? Cat de scump e pretul platit pentru o viata aparent tihnita? Se plictiseste doamna…de ce nu pleaca daca se plictiseste? De ce a mai venit? Pentru ca si ea stie…ca altfel nu poate trai…si tre sa se supuna…ca sa-i fie bine…

Pe masuta e aruncata ultima carte pe care o citeste. Nu-i place, dar e fascinata de titlu…”Pe cand in rai ploua…” Si o tot invarte, si o tot paraseste pe undeva, ca sa ma impiedic de ea…Poate, poate ma prind in sfarsit de ceea ce se chinuie sa ma invete inca de cand ne-am cunoscut…de parca eu as fi prost si nu vad. Dar, nah, ea vede ca tre sa aiba cineva grija de ea la fiecare pas? Poate ar trebui sa invete asta…desi crede ca stie…sa aiba grija de ea…Dar nu, nu pot…daca nu eu, cine? Nebunii de prieteni? Cat ar rezista, pana s-ar plictisi si ar arunca-o ca pe o manusa desperechiata…? Ar sti ei ce sa faca sa nu ii fie rau cand e mahmura? Ce sa ii dea de mancare? Cand sa se opreasca? Cand sa o trimita la culcare, fara a-i da impresia ca e un copil pedepsit? Cum sa o trezeasca dimineata cu un zambet, chiar daca a fost o rautate toata noaptea? Cum sa o faca sa se simta copil rasfatat? … sa fie totul bine… Offf, mai bine citesc…Am nevoie de o cafea…si am chef sa stau trantit pe canapea cu picioarele pe masuta…am obosit de carti geniale si tratate. Vreau ceva prost…Oare ploua in rai?

No more waiting…no more hoping…no more nothing. Everything that needs to come will come. It won’t hit me…It won’t even touch me. I’ll just stand there watching. Balonia is far away. You don’t live there either. You just dream there. So much, that you forget what’s around you. You forget, or maybe you never knew…who I am…One day it will hit you. Will you be able to take it? Cause it’s gonna hurt both of us. Sometimes I wish I could live in that little perfect world of yours too…but…it’s just not me…I can’t be blind. I slipped for a while…into that catchy sight…and I started dreaming as well, believing that this time it would actually come true. Dreams are exactly what they are. Nothing more but dreams…I need some regrouping…

Imi cer scuze mie, pentru ca visez si apoi regret ca am visat si nu mi-am indeplinit indatoririle fata de Normalia. Imi propun sa visez fara sa mai regret.

Imi cer scuze baloanelor, pentru ca am prea multe si nu reusesc sa am grija de toate asa cum ar trebui. Si pentru ca sunt nedreapta si am unul preferat care tinde sa acapareze totul.

Imi cer scuze tuturor balonarilor, pentru ca nu sunt demna de ei si de Balonia si pentru ca acum astept sa se cuminteasca putin ploaia.

Imi cer scuze celor pe care n-am mai reusit sa ii visez in ultima vreme.

Imi cer scuze tie pentru ca nu te visez si in somn.

Ar trebui sa existe o zi a indragostitilor adevarata. Nu pentru cei care „au pe cineva”. Aceia, oricum, au sarbatorile lor nestiute de nimeni, nici chiar de ei…zilele in care se plimba pe Luna…Ar trebui una pentru cei care nu isi pot impartasi bucuria. O zi in care sa zambeasca si sa spuna: „Iubesc!” Sa se plimbe prin parc si sa inalte baloane colorate…sau sa ofere baloane de sapun vantului…O zi in care durerea lor sa fie doar fericire topita in aer…

BookFrenzy

Details

O pata gri intr-un ocean de culoare.

Mai 2017
L M M M V S D
« Mar    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Archive