You are currently browsing the category archive for the ‘imi place’ category.

a blog that I like.

 

 

Sometimes with one I love, I fill myself with rage, for fear I effuse unreturn’d love;
But now I think there’s no unreturn’d love – the pay is certain, one way or another;
(I loved a certain person ardently, and my love was not return’d;
Yet out of that, I have written these songs.)

 

 

Nu credeam ca voi ajunge vreodata atat de entuziasmata incat sa adaug pe cineva intr-o fractiune de secunda la lista cu persoane care imi plac. De obicei intorc motivele pe toate fetele si cantaresc indelung. Dar mi-am zis ca vreau sa promovez oamenii deosebiti si gesturile frumoase prin intermediul acestei serii de postari, iar lucrul de care va povestesc acum nu trebuie sa treaca neobservat.

Nu va voi vorbi despre Dan Teodorovici, scriitorul. Asta pentru ca nu i-am citit cartile, nici articolele, si nu ma pot pronunta. Am avut ocazia, acum cateva luni, cand Andreea a propus Celelalte povesti de dragoste la BookFrenzy. Numai ca eu eram prea ocupata sa-mi traiesc mica mea poveste si nu voiam sa imi umbresc fericirea marunta cu o carte despre tristeti in doi.

Astazi, insa, am aflat o frantura din omul care este Dan Teodorovici si, desi nu cunosc nimic mai mult, pot spune ca gestul sau m-a impresionat profund. Se pare ca el a descoperit comentariile Claudiei despre Celelalte povesti si, in ciuda faptului ca recenzia nu era un omagiu adus cartii, ci, dimpotriva, o analiza destul de dura a textului, Dan (daca imi permiteti sa ii spun astfel) a avut taria sa treaca peste orgoliul de moment si sa priveasca situatia calm si obiectiv. Ba chiar a gasit si aspecte pozitive si, mai mult, le-a impartasit cititorilor pe blogul personal.

Am recitit comentariile Claudiei imaginandu-mi ca ar fi vorba despre ceva scris de mine. Sunt subliniate anumite aspecte pozitive, dar criticile sunt, la randul lor, pertinente, atacand diferite aspecte ale textului legate de tema si compozitie. Nu stiu daca nu cumva prima mea reactie ar fi fost sa ma enervez si, apoi, sa ignor complet opinia cititoarei. Ma bucur ca nu s-a intamplat asa. As vrea sa pot avea aceeasi seninatate de care a dat dovada Dan Teodorovici atunci cand primesc critici pentru munca mea. Si nu e vorba de munca de mantuiala, ci de un efort continuu, de ore in sir in care ai dat tot ce-i mai bun din tine, de lucruri in care ai pus trup si suflet si de care te-ai atasat pe veci, de realizari de care esti mandru atunci cand privesti inapoi. Fara indoiala, a scrie o carte, a o publica si a atinge atatia oameni e un proiect de mare anvergura si, oricat de usor ti-ar veni cuvintele intr-o fraza, ajungi sa dedici o mare parte din fiinta ta unui manuscris. Se simte in replica lui Teodorovici ca iubeste textul caruia i-a dat viata si numai astfel imi explic pe deplin interesul sau pentru opiniile cititorilor, indiferent de ce ar avea acestia de spus.

Ati putea afirma ca reactia sa a fost fireasca si aveti mare dreptate. Consider ca trebuie sa remarcam, totusi, momentele in care lucrurile se intampla asa cum trebuie sa se intample, pentru a le deosebi de celelalte.

Iar cu ocazia aceasta i-am descoperit si blogul. Simpatic si relaxant, e numai bun de rasfoit la vreme de plictiseala.

Astazi mi-am adus aminte de ceva frumos, foarte frumos… Ceva ce imi place! Ceva ce am descoperit acum vreun an, intr-o scurta vizita in Brasov. Voiam sa vad doar biblioteca, dar acolo am gasit o comoara mica. Picturile Esterei Lungu m-au vrajit in culori calde, pastelate, cu priviri pe sub gene adormite si pisici suave. E ceva calm in lucrarile sale, un aer parizian, boem si rafinat, amestecat cu franturi de folclor si basm romanesc.

estera-fair-haired-angel

Linii fluide, perspective largi, cadre simple, care iti lasa corpul intr-o toropeala lenesa si somnoroasa, inert in fata unui tablou inalt de 2 m, in care incape o alta lume; aparent statice, povestile sale pictate isi dezlantuie puterea si dinamismul in plan imaginar, dandu-ti fluturi in stomac si aripi de vise. Contemplare dulce si zambet cochet.

Imaginile pe monitor nu reusesc sa redea emotia pe care o simti in fata operelor sale. Detaliile sunt fermecatoare, o data ce le-ai zarit pornesti intr-un fel de vanatoare, cauti indicii in toate colturile si te bucuri ca un copil pentru fiecare descoperire.

estera-clara

Creatiile atat de calme si linistite ma duc cu gandul la o camera alba de bebe mic, nedecorata, simpla, cu un tablou nu mai mare decat un caiet, asezat discret pe un perete. Si daca te apropii, poti zari copaci pufosi din vata de zahar, si o pisica smechera ascunsa in rama. Poate si o tanara cu rochie rosie, crosetandu-si visul…

estera-saku

M-am hotarat sa continuu seria de postari despre lucrurile care imi plac si pe care le-am descoperit frunzarind www-ul. Am inceput cu alexunu, iar acum vreau sa va vorbesc despre un proiect frumos si dulce. Fursecul Mecanic s-a nascut din pasiunea pentru ciocolata si cookies a unui om plin de imaginatie. Amestecul a devenit, la scurt timp, o joaca de copii. Copii mari, alergand pe strazile Bucurestiului, indiferent de ploi, ger sau ninsori, pentru a castiga binemeritata portie de prajiturele, gatite special pentru ei. Pentru ca despre asta este vorba, un cookie-hunt cu premii delicioase.

header fursecul mecanic

Da, chiar exista cineva in tara asta care stie sa ofere, fara sa astepte vreo recompensa imediata. A primit, insa, multa dragoste si atentie din partea celor pe care i-a fermecat cu talentul sau. Se spune ca hrana ii aduce pe oameni impreuna, va dati seama ce se intampla atunci cand e vorba de cookies si ciocolata. Asadar, un tip simpatic pe nume Dan (nu voi intra in detalii biografice, ma voi referi strict la proiectul acesta) si-a dorit foarte mult sa coaca bunatati pentru bucuresteni. In timp, s-a dovedit destul de dificil sa mentii o cofetarie fara a renunta la calitatea produselor pe care le oferi, asa ca a renuntat la ea, dar nu si la idee. Nu stiu exact de unde a venit curajul de a oferi prajiturelele gratis. Trebuie sa fie vorba de curaj, altfel nu-mi explic de ce ai petrece ore in sir pentru a gati fursecuri pentru niste necunoscuti, cautandu-i, nestiind ce oameni vei descoperi, sau ce reactii va isca ideea ta poate prea indrazneata pentru lumea meschina in care traim. Sau poate era doar dorinta de a testa cat mai multe ingrediente si retete, corelata cu teama de a aduna munti de prajiturele pe rafturi, „bombe calorice”, cum ii place Claudiei sa le numeasca, amenintand sanatatea familiei. Ori poate va ganditi la strategii de marketing acum. Eu sunt convinsa ca e mai mult decat atat. Indiferent de motivele de la care a pornit acest proiect, un lucru este cert: Fursecul Mecanic a adus multe zambete pe buzele tuturor, a atins ceva din sufletul fiecarei persoane implicate si a entuziasmat o multime de prieteni. Chiar si pentru cei care au privit de la distanta (printre care ma numar si eu), a reprezentat o sursa de inspiratie si de optimism. Da, se poate! Cu putin efort si incredere, ne putem simti copii rasfatati intr-o lume a adultilor.

saruturi de zane

Va trebui sa recunosc, nu am avut minunata ocazie de a gusta din celebrele fursecuri. Am trait mereu cu impresia ca ar trebui sa le merit, ca nu pot spune pur si simplu „Trimite. Cookies.ACUM!!”; ca Dan e oricum mult prea ocupat cu portiile de fursecuri pentru competitii si nu mai are nevoie de inca o gura de hranit. Acum Dan e departe, si-a mutat proiectul in Germania sub numele IamCookie si isi continua visul. Ba chiar a inceput sa isi distribuie produsele in cafenele berlineze si se pot face si comenzi on-line. Daca sunteti prin preajma, nu ezitati! Pentru mine, fursecurile sale au ramas ceva la care sa visez, un motiv in plus sa vizitez Berlinul. S-ar putea sa existe, totusi, ceva sperante si pentru romani. Fursecul Mecanic promite o revenire.

Cred, totusi, ca nu ideea geniala m-a fascinat atat de mult, nici retetele fabuloase, ci felul in care Dan stie sa povesteasca despre un fursec. Are talent in a amesteca ingrediente pentru cookies, dar si in a mesteri cuvinte despre ele. Imi lipsesc descrierile acelea succinte, dar care te lasa visand, dorind, aproape simtind aromele si texturile. Rasfoind acum postari mai vechi ale sale, mi-am adus aminte de frenezia cu care asteptam fiecare noutate, fiecare experiment ce se petrecea in bucataria sa, planuind, la randul meu, diferite incercari.

Acum imi cer iertare ca vorbesc despre fursecuri la ora asta. Stiu ca unii care citesc se mai gandesc la calorii si kilograme. Eu va zic sa uitati toate prostiile alea pentru o clipa si sa dati fuga la bucatarie. Luati un pahar cu lapte, un ceai, ceva…cautati un fursec, un biscuit, un borcan cu dulceata, ce gasiti voi, si bucurati-va din plin de viata. Zambiti, pentru ca suntem cu totii copii, iar maine va fi mai rau, daca nu avem suficienta energie sa incepem ziua. 😀

[Later edit: Esquire, decembrie, 2008]

Claudia mi se plangea intr-o zi ca e mai greu sa dai de oameni noi si ca se simte singura, acum ca ne-am mutat in casa numita wordpress.com. Pentru a-i mai alina plictiseala mi-am propus sa scriu cate un post despre oamenii care ma incanta de ceva vreme, oameni minunati, cu idei superbe; oameni care, de fapt, nu au nevoie de nici o prezentare si care, majoritatea, nici nu stiu de existenta mea. Cu toate acestea, inaugurez o noua categorie ce va cuprinde sursele mele de inspiratie sau amuzament si ma va conduce, inevitabil, spre concluzia ca am o mare problema: petrec prea mult timp citind bloguri. Mai are cineva problema asta?

alexunu thoughts

Asadar, incep cu o pustoaica foarte simpatica, recunoscuta pentru fotografiile sale minunate. Eu am descoperit-o altfel, intr-o perioada in care imi scriam povestea si eram fascinata de aripi si cautari. Imi doream foarte mult sa citesc si, cautand, am gasit-o pe Lo, o fetita care poate sa zboare fara aripi, asa cum visasem mai demult, cand eram mica. Imaginea leaganelor prinse de tavan, intr-o mansarda pustie, m-a lovit ca o amintire confuza, pierduta, uitata, si regasita acum intr-un mod miraculos. Din pacate prea rare, scrierile Alexandrei Sandu aduc, totusi, suficienta prospetime si o stare de visare contagioasa, ce te invadeaza cu entuziasmul ei copilaresc. Unele povesti sfideaza realul prin apropierea de perfectiune si ma fac sa ma rusinez gandindu-ma la scrantelile si smucirile dureroase ale textelor pe care le-am insirat de-a lungul anilor. Fascinata de oameni, Alexandra surprinde franturi de viata peste care trecem, uneori, fara a realiza cat suntem de norocosi sa le avem.

Popularitatea Alexandrei a scazut, insa, o data cu aparitia unui misterios domn Iepure, care a devenit, intre timp, si preferatul meu. Momentan, Iepure e in vacanta. Asteptam relatarea noilor aventuri.

iepure

Raman cititoare fidela si urmaresc, plina de curiozitate, povestea unei visatoare de succes, pasii pe care Alexandra ii face in aceasta mare cautare numita viata.

BookFrenzy

Details

O pata gri intr-un ocean de culoare.

Mai 2017
L M M M V S D
« Mar    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Archive