Exercitiu BookFrenzy: Ce am citit in 2009

Claudia a propus un exercitiu simpatic prin intermediul caruia sa ne cunoastem mai bine. Eu cred ca e menit sa ne faca sa realizam cat de putin citim, in general.

Analizand colectia de titluri pe care am de gand sa le citesc, in comparatie cu bruma celor pe care le-am finalizat, constat ca situatia e cat se poate de sumbra. Majoritatea titlurilor au fost alese in cadrul BookFrenzy, restul ramanand neterminate. Stiam eu ce stiam cand m-am inscris in club.

Asadar, deschid lista cartilor pe care le-am frunzarit anul acesta si sper, in adancul sufletului meu, ca e ceva mai lunga si imi voi aduce aminte pe parcurs si alte titluri:

• Jose Saramago, Intermitentele mortii
• Marc Levy, Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus
• Umberto Eco, Pendulul lui Foucault
• Albert Camus, Caderea, toate pentru BookFrenzy.

Am mai primit de la prieteni cateva recomandari interesante:

• Frederic Beigbeder, Dragostea dureaza trei ani
• Werner Heisenberg, Partea si intregul
• Michael Ende, Povestea fara sfarsit, pe care inca nu am terminat-o, dintr-un fel de superstitie ciudata.

Ar mai fi cele pe care le citesc momentan:

• James Joyce, The Dubliners, prima sa colectie de povesti, scrise pe cand avea 25 de ani. Fluenta textului si simplitatea istorisirilor te provoaca la lectura, chiar daca esti un cunoscator moderat al limbii engleze.
• Jerome K. Jerome, Three Men in a Boat, imi face cu ochiul de pe noptiera.

Ce planuri mai am:

• Le Clezio, Urania, ce promite a fi o lectura interesanta
• Herman Melville, Moby Dick, ma invart pe langa ea de ceva vreme si tot n-am curaj
• Sir Arthur Conan Doyle, The Adventures of Sherlock Holmes, pentru ca trebuie sa trecem macar o data in viata prin ceva literatura politista, nu-i asa?
• si mai bine ma opresc, inainte sa devin prea fantezista…

Ah, si tratatele de statistica si fizica cuantica:

• just kiddin…let’s not go there!

BookFrenzy de Noiembrie

Luna aceasta titlurile sunt propuse de Cristina. Sunteti invitati la vot. Candidatii sunt, cred, pe masura asteptarilor tuturor.

Desigur, avem restantieri la editia trecuta. Nu-i voi sacai, desi probabil as fi mai eficace. Ii invit sa ne uimeasca prin spiritul critic si maiestria de a inchide in cuvinte emotiile unei lecturi atat de coplesitoare. Premiul a ramas valabil, dar cred ca il veti pierde prin neparticipare. Va anunt de pe acum ca luna viitoare nu va castiga cel mai bun, ci cel mai rapid.

Restanta la BookFrenzy

Motto: “…sorbind lumina de absint a zorilor”

Era si timpul, nu? Tot au existat unii din generatia noastra care au deplans, cred, lipsa sesiunii de toamna, de ce nu as avea eu una personala?

Recunosc, mi-a fost greu sa citesc cartea asta. Nu stiu daca obligativitatea sau senzatia de “tema” despre care vorbea Claudia au fost de vina. De fapt, nu prea imi sta in fire sa fac lucrurile care trebuie, atunci cand trebuie.

As vrea sa spun ca prima pagina m-a fascinat, dar a fost mai mult o subjugare. Senzatia de sufocare, de claustrofobie, m-a cuprins de la primele randuri, amintindu-mi de Viata pe un peron a lui Paler. Asa ca s-a transformat intr-un fel de love-hate relationship. Iubesc genialitatea din spatele frazelor, dar ma ucide nevoia de introspectie care ti se strecoara pe sub piele. La urma urmelor, cu totii incercam sa scapam de judecata, nu-i asa? Si cred ca cea mai aspra nu poate fi decat autocritica. Pentru ca esti singur in fata acelui adevar adanc ascuns in inima ta, nu e nimeni sa te scuze. Traiesc zi de zi cu convingerea ca, o data ce iti accepti meschinatatea si inutilitatea propriei existente, poti trece peste accest obstacol si poti incerca sa cladesti, sa realizezi ceva mai maret. Sunt, insa, carti, cum e si cea de fata, care te obliga sa iti aduci aminte. Si caderea doare la fel de cumplit, de fiecare data.

De data aceasta nu am citate. Textul e atat de dens incat mi-am dat seama de la bun inceput ca, daca ma apuc sa le notez, voi sfarsi prin a copia cele 70 de pagini. Da, numai atatea are, dar fiecare rand, fiecare propozitie e un cutit adanc infipt in imaginea pe care o avem despre sine. Monologul delirant al lui Jean-Baptiste demonteaza toate mecanismele de aparare, toate metodele prin care reusim sa ne iertam pe sine si sa trecem cu fruntea ridicata prin viata. Balanta se inclina mult in favoarea greselilor si ignora complet bruma de fapte bune pe care le savarsim, atribuindu-le dorintei noastre de a fi iubiti, apreciati, venerati.

“Caderea” e lina, foaie cu foaie, strat cu strat, personalitatea judecatorului penitent isi decojeste mastile, precum o ceapa stricata. Imaginea initial perfecta se corodeaza; defectele ni se releva pe masura ce Jean isi retraieste temerile si intamplarile ce i-au stirbit respectul de sine si certitudinea valorii sale. In cele din urma, ni se explica, negru pe alb, tehnica meseriei de judecator penitent si intelegem rostul intregii marturisiri: umili si despuiati in fata celui mai aprig judecator, sinele, tocmai am devenit mai marunti decat Jean-Baptiste, contribuind, inca o data, la suita de pacate tipic omenesti.

Finalul e o ultima palma adresata celui invins. E chiar miezul decaderii sale, e momentul de suprema lasitate, nimicul din sufletul sau. Nici macar lirismul elegant al scrierii nu te poate salva. Esti lasat singur, in intuneric, sa-ti admiri pe deplin capodopera.

Azi-noapte…

…am visat vagoane de tren trase de oi. That’s it! Nu ma mai uit la reclame Ogilvy dupa miezul noptii! Sunt, totusi, fericita ca n-a fost si ceva despre ochi. Sau, cel putin, nu-mi amintesc.

O saptamana nebuna nebuna de tot…

Simt nevoia sa iau o gura de aer in piept si sa imi spun ca trebuie sa ma calmez. Saptamana asta a fost plina de vesti neasteptate, de suisuri si coborasuri, de succese rasunatoare sau marunte si tristeti apasatoare. Caruselul meu s-a transformat in montagne-russe si am mancat cu noduri, sau chiar am uitat sa mananc, am dormit prost si la ore imposibile. Si nici macar nu pot spune ca am lucrat sau macar am realizat ceva deosebit.

As vrea sa spun ca lucrurile s-au asezat de la sine pana la urma, ca pot sa trag linie si sa vad ca da cu plus. De fapt, lucrurile sunt departe de a se fi terminat si nu am nici cea mai vaga idee incotro se indreapta. Poate ca atunci cand voi fi capabila sa trag niste concluzii voi reusi sa va impartasesc si detaliile.

Cert este ca am reusit sa imi fac curat pe desktop (lucru mare care nu s-a mai intamplat de vreun an), dar nu si pe birou. Si am terminat Camus, undeva pe la 2 noaptea, doar ca sa ma calmez si sa adorm. Finalul e halucinant, a reusit sa ma tulbure cu o singura fraza… Sper sa gasesc rabdarea sa scriu si recenzia, cat mai curand.

In rest, pulsul imi galopeaza si stomacu e in noduri, si se apropie vremea socotelilor la scoala, iar eu nu reusesc sa ma adun…

BookFrenzy surprise!

De vreo cateva saptamani ma chinui sa va fac o surpriza. Initial ma gandisem la un logo pentru BookFrenzy, dar eu nu stiu sa desenez, asa ca am rugat un bun prieten. Iata ce soricut am primit aseara:

Evident, mai trebuie curatat pe ici, pe colo, prin talpi si pe la ochi. Mie imi place aspectul de schita pe care il are, desi stiu ca nu e tocmai potrivit pentru scopul propus.

Ce ziceti? Va place mutrita lui? Dar cel mai important, ca membri ai BookFrenzy, ati fi dispusi sa il afisati pe blogul personal?

BookFrenzy update!

Cateva stiri de “ultima ora”:

Acum vreo luna era mare entuziasm cu BookFrenzy. I-am facut pana si grup, pornind de la o idee foarte buna a Lianei. Bineinteles, de indata ce am luat deciziile cu privire la carte si ne-am apucat de citit, s-a lasat tacerea. Era si normal, life kicks in.

Luna asta ne-am mai confruntat si cu o alta problema, am avut aproape toti un chef nebun de a taragana lucrurile si am tot amanat postarea recenziei. N-ar fi prima oara cand se intampla asta, dar se pare ca am intrecut masura. Claudia m-a amenintat ca ma da afara din club. Sper sa ii treaca supararea, pentru ca recenzia e pe drum, incurcata in cateva sinapse, dar va aparea cat de curand. Ne trebuie un hei-rup general ca sa il dam gata si pe Camus asta.

Dar sa trecem si la vestile bune. Avem un nou membru, in caz ca nu ati observat. Bine ai venit, Rox, in clubul nostru! Sa-i faceti o vizita. Are un blog delicios si un blogroll foarte apetisant!

Luna aceasta Criss propune titlurile. I-am zis ca e nevoie de lista ASAP. Treceti si voi pe la ea, scrieti-i sa mai lase putin examenele alea la medicina si sa mai respire si altceva. Cred ca are nevoie sa fie scoasa din barlog.

Ramane deschisa dezbaterea pentru regulile clubului. Asteptam sugestii.

What’s up with me and cheesy poems lately?

I know you are reading this poem
late, before leaving your office
of the one intense yellow lamp-spot and the darkening window
in the lassitude of a building faded to quiet
long after rush-hour. I know you are reading this poem
standing up in a bookstore far from the ocean
on a grey day of early spring, faint flakes driven
across the plains’ enormous spaces around you.
I know you are reading this poem
in a room where too much has happened for you to bear
where the bedclothes lie in stagnant coils on the bed
and the open valise speaks of flight
but you cannot leave yet. I know you are reading this poem
as the underground train loses momentum and before running
up the stairs
toward a new kind of love
your life has never allowed.
I know you are reading this poem by the light
of the television screen where soundless images jerk and slide
while you wait for the newscast from the intifada.
I know you are reading this poem in a waiting-room
of eyes met and unmeeting, of identity with strangers.
I know you are reading this poem by fluorescent light
in the boredom and fatigue of the young who are counted out,
count themselves out, at too early an age. I know
you are reading this poem through your failing sight, the thick
lens enlarging these letters beyond all meaning yet you read on
because even the alphabet is precious.
I know you are reading this poem as you pace beside the stove
warming milk, a crying child on your shoulder, a book in your
hand
because life is short and you too are thirsty.
I know you are reading this poem which is not in your language
guessing at some words while others keep you reading
and I want to know which words they are.
I know you are reading this poem listening for something, torn
between bitterness and hope
turning back once again to the task you cannot refuse.
I know you are reading this poem because there is nothing else
left to read
there where you have landed, stripped as you are.

From an Atlas of the Difficult World by Adrienne Rich

Papanasi

“…un fel de gogosi care-s mai bune!!”

Ghiciti voi a cui e definitia…

I think I could do that…

Leave the dishes.
Let the celery rot in the bottom drawer of the refrigerator
and an earthen scum harden on the kitchen floor.
Leave the black crumbs in the bottom of the toaster.
Throw the cracked bowl out and don’t patch the cup.
Don’t patch anything. Don’t mend. Buy safety pins.
Don’t even sew on a button.

Let the wind have its way, then the earth
that invades as dust and then the dead
foaming up in gray rolls underneath the couch.
Talk to them. Tell them they are welcome.
Don’t keep all the pieces of the puzzles
or the doll’s tiny shoes in pairs, don’t worry
who uses whose toothbrush or if anything
matches, at all.

Except one word to another. Or a thought.
Pursue the authentic-decide first
what is authentic,
then go after it with all your heart.
Your heart, that place
you don’t even think of cleaning out.
That c loset stuffed with savage mementos.

Don’t sort the paper clips from screws from saved baby teeth
or worry if we’re all eating cereal for dinner
again. Don’t answer the telephone, ever,
or weep over anything at all that breaks.
Pink molds will grow within those sealed cartons
in the refrigerator. Accept new forms of life
and talk to the dead
who drift in though the screened windows, who collect
patiently on the tops of food jars and books.

Recycle the mail, don’t read it, don’t read anything
except what destroys
the insulation between yourself and your experience
or what pulls down or what strikes at or what shatters
this ruse you call necessity.

- Louise Erdrich, "Advice to Myself" -