Inca nu am facut “sedinta foto”, aia cu lumini si unghiuri bune, dar am pozat cateva modele pentru referinta, inainte sa dispara toate. Nu de alta, dar anul acesta m-am trezit ca am uitat sa cumpar o groaza de stelute si accesorii care mi-ar fi fost de folos. Plus, nu-mi mai aduceam aminte cum se decoreaza anumite turtite. Asa ca a trebuit sa improvizez.

Mai intai o privire de ansamblu. Nu, nu sunt toate, dar asa arata casa mea de vreo 2 zile. :D

Avem un sir mare de brazi

Si omuleti de zapada

De remarcat manuta in ghips

Si nasul asta care e mai mult o minune neintentionata

A venit si Mosul cu sania pe la noi

De fapt, mai multi mosi, de toate culorile

Si elfi

Si oame de zapada

Si familii intregi

Si cupluri care merg la bal

Si beduini bogati, cu patru camile, masina si sanie

Dar cel mai mult mi-au placut fulgii, fie mai simpli…

…fie mai complicati…

…sau cu fata de ren…

 

…sau desenati:

Holly bells!

Si ne mai viziteaza si altfel de animalute

Am auzit ca pestele e sanatos

Pentru geeks!

Noroc de ajutoare, ca nu m-as fi descurcat de una singura.

Speram ca Mosul a fost incantat.

Just a quick post with a quick photo.

 

 

Craciun fericit!

Tot aman sa scriu postul asta de vreo cateva saptamani. Poate din superstitie, gandidu-ma ca imi place situatia, si nu as fi vrut sa se termine brusc. Acum am incheiat peregrinarile pe anul acesta si ma simt, oarecum, la adapost. E clar ce va urma, si nu ma mai sperie la fel de tare.

Pana acum, am oscilat intre zile insorite de primavara si dupa-amiezi reci, mirosind a iarna. Prin urmare, in octombrie am inceput sa visez la un Copou cetos si plin de luminite, la nasuri inghetate si manusi calduroase, la vin fiert si cadouri sub brad. Mi-am cumparat globulete, multe, pe care a trebuit sa le car cu mine. Din motive de health&safety nu am voie sa imi decorez camera, deci achizitia imi era inutila. Dar vremea a fost atat de superba incat, jumatate de luna mai tarziu imi doream un weekend prin Spania, cu nisip si valuri somnoroase. Si privelistea asta insorita inca ma urmareste peste tot, iarna e tare nedumerita anul acesta.

Am chef de plimbari cu bicicleta si de ciocolata buna rontaita langa pom. Am chef de turta dulce si de Soho.

Si ca sa va explic titlul… De ieri inteleg mai bine ce se vorbeste in jurul meu. Unul dintre blestemele/binecuvantarile unei limbi straine este ca poti sa o ignori, atunci cand nu trebuie sau nu ai chef sa o asculti. Cand vine vorba in limba mamei tale, intelegi fara sa mai opui vreo rezistenta. Si astfel, zilnic, primesti franturi de povesti, poante, comentarii acide. Imi muscam buzele sa nu rad prea tare aseara in Otopeni la glumitele puerile ale unor vecini de banca, in timp ce asteptam intr-un autobuz inghetat sa fim condusi catre conserva zburatoare. Si singurul meu gand – englezii nu ar intelege niciodata. :)

Astazi mi-am cumparat 10 bilete ratp. Sunt curioasa daca voi reusi sa le folosesc intr-o luna. Am uitat ce inseamna autobuz. De mai bine de un an merg pe jos sau cu bicicleta. In plus, au schimbat nitel traseul lui 41, ceea ce m-a speriat putin. Mai bine de jumatate de ora am incercat sa imi aduc aminte unde e Triumful. Apoi a trebuit sa cobor. Mers pana in statie+asteptat+calatoria propriu-zisa=aproape o ora. Pe jos faceam o ora si ceva. Vreau pista de biciclete.

Ce ziceam? Nu mai stiu…

Yours truly,

Santa surrogate

Since when are they making monstrous 24x and 36x zoom compact cameras?

And how long until owning a DSLR would be obsolete, as compacts have become so much better?

I’m the lazy one. The absent minded, the stupid, the unwanted. Things always go wrong around me, and I’m not good enough to stop it. I am the weak one, struggling in vain, failing everyday. I didn’t get strong genes. I’m watching Grey’s Anatomy lately. In one episode, there’s a scene with Bailey sleeping on a hospital bed on a hallway, during her shift. That’s my Granny. With a chaotic sleeping pattern, like a thief stealing some rest between two calls. She’s retired now, but  still sleeping the same way. Better said, crashing from time to time, then doing dishes at 3 am. My dad’s the same, postponing everything till the very last minute. I’m the same, my brother’s even worse. None of us started this way. How did we get to fight these demons? And fail, because there’s no winning really. We just end up tired, and giving up.

Nobody can see how much we’re trying, all they see is failure. I’m a broken toy they can mock and laugh at. None can imagine how far I’ve walked, how narrow my world was, how much there is to catch up with. And, at the same time, how narrow their world can be. I don’t blame them, you just can’t be in somebody else’s shoes. What do I see? Mediocrity. Surrounding me, tightening its strings around me. And all I’ve been doing was to push it further  and further, gripping more and more from what there is to learn and to live. But, in the end, no matter how much I struggle, all I’m left with is my own mediocrity.

Two years ago I was even worse. Becoming a vegetable. I feel as if I’ve hopelessly wasted two years of my life, maybe more. I am still paying for that now. I wasn’t a nice person at the time. I’ve never tried to please anybody, to make them like me. I’ve suffered my entire high school because I was too proud and too disgusted to become the enjoyable little student that my language teacher would have loved. However, I’ve been secretly grateful to those people that had the patience to just let me be. People who were kind enough not to make my life even worse. People who waited for me to succeed. They are the ones who truly helped me. Lately, I’ve been blessed with such people, not many, but enough to make it worth it. I need time, speed was never my thing. I’m still stuck, as always, but pushing myself to the limit, stretching as far as I can.

Today was one of the best crappiest days I’ve ever had.

I see pillows. Everywhere.

…when you just want to crawl under a blanket and stay there.

Am vrut sa incep dimineata eroic si sterg praful de pe mingea mare si roz pe care mi-am cumparat-o cu ceva timp in urma. Si am incercat vreo doua exercitii ce mi-au fost recomandate. Doar ca exercitiile par usoare numai in filmuletele de pe youtube. In realitate, am esuat mizerabil (stiu ca expresia e tradusa din engleza, dar parca e si mai colorata in romana).

Si mai impresionant:

Sincer, nu mi-am imaginat niciodata ca o asemenea miscare ar fi posibila pentru corpul omenesc. Cu siguranta, nu pentru al meu.

BookFrenzy

Details

O pata gri intr-un ocean de culoare.

 

ianuarie 2012
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Dec    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Archive

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.