You are currently browsing the tag archive for the ‘bookfrenzy’ tag.

Motto:

„loving someone is helping them when they get into trouble, and looking after them, and telling them the truth”

Stiu ca e restanta de anul trecut, dar abia acum ma incumet sa va povestesc ce impresii mi-a lasat „The Curious Incident of the Dog in the Night-Time”. Dupa cum bine stiti, am citit cartea in engleza si, intr-un fel, ma bucur, pentru ca ‘And’-ul englezesc la fiecare inceput de fraza e, pare-mi-se, mai suportabil decat suieratorul ‘şi’ romanesc.

Dupa cum autorul afirma la un moment dat, Haddon a scris cartea fara sa faca un studiu asupra sindromului Asperger, iar lucrul acesta se simte. Romanul inglobeaza clisee binecunoscute despre geniile fara sentimente si despre stiinta, dar conditia (mi-e greu sa-i zic boala) lui Christopher e un pretext perfect pentru comentarii geeky, puzzle-uri si probleme de matematica.

M-a impresionat enorm prapastia dintre evenimentele grav relatate si aparenta lipsa de emotii a protagonistului. Nimic nu pare sa-l atinga, intr-o prima instanta. Totul e inregistrat mecanic, pentru ca, mai apoi, sa se transforme intr-un uragan de senzatii, percepand sentimentele intr-un mod organic si imposibil de controlat. Asta nu inseamna ca textul nu transmite nici o emotie. Dimpotriva, povestea e atat de bizara, iar situatia atat de induiosatoare, incat, in momentul in care Christopher gaseste scrisorile mamei sale, n-am mai putut citi mai departe si am simtit nevoia sa fac o pauza. Femeile pot fi incredibil de egoiste. O spun pentru ca o simt uneori, dar incerc sa inhib astfel de porniri. Iar combinat cu sentimentul inutilitatii, depresia si renuntarea isi fac culcus. Si totusi, decizia ei de a-i parasi, e pur egoism, e dorinta de a se simti implinita si importanta, in centrul atentiei, nu invizibila.

„And I remember looking at the two of you and seeing you together and thinking how you were really differant wit him. [..] And it made me so sad because it was like you didn’t really need me at all. „

Pe de alta parte, aceeasi seninatate cu care Christopher priveste lumea ii permite sa treaca dincolo de conveniente si sa se exprime cu o sinceritate adesea taioasa, dar atat de savuroasa pentru cititorul care s-a trezit de multe ori razand in mijlocul unei foarte importante conferinte:

„All the other children at my school are stupid. Except I’m not meant to call them stupid, even though this is what they are. I’m meant to say that they have learning difficulties or that they have special needs.  But this is stupid because everyone has learning difficulties because learning to speak French or understanding Relativity is difficult, and also everyone has special needs, like Father who has to carry a little packet of artificial sweetening tablets around him to put in his coffee to stop him getting fat, or Mrs Peters who wears a beige-coloured hearing aid, or Siobhan who has glasses so thick that they give you a headache if you borrow them, and none of these people are Special Needs, even if they have special needs.”

Desi e un copil care nu intelege metaforele, Christopher se pricepe tare bine la comparatii, iar viziunea lui asupra vietii si lumii, in general, e una proaspata si surprinzatoare.

„I think prime numbers are like life. They are very logical, but you could never work out the rules, even if you spent all your time thinking about them.”

Pentru cei din jur, „maths wasn’t like life because in life there are no straightforward answers at the end.”

„People always think there is something special about what they can’t see, like the dark side of the moon, or the other side of a black hole, or in the dark when the wake up at night and they’re scared.”

Pentru Christopher, „intuition can sometimes get things wrong. And intuition is what people use in life to make decisions. But logic can help you work out the right answer.”

Argumetarile lui sunt uneori inspaimantator de reusite, aproape m-a convins ca ne asemaman cu un calculator mai mult decat ne-ar placea sa credem.

„Also people think they’re not computers because they have feelings. But feelings are just having a picture on the screen in your head of what is going to happen tomorrow or next year, or what might have happened instead of what did happen, and if it is a happy picture they smile and if it is a sad picture they cry.”

Exprimarea stangace contrasteaza puternic cu ideile profunde. Trebuie sa recunosc, mi-a placut la nebunie povestea asta amestecata, mi-am notat o groaza de citate despre timp si extraterestri, si Occam’s razor, si cat de minusculi si neglijabili suntem prin comparatie. Dar ma opresc aici, nu vi le transcriu pe toate, pentru ca le-ati citit si voi si sunt sigura ca v-au placut. Dupa cum bine zicea,

„I think that there are so many things just in one house, that it would take years to think about all of them properly.”

Pe alocuri, simt ca ma aseman cu personajul acesta curios: jocurile de Minesweeper, stanjeneala pe care o creeaza intrebarea „Ce mai faci?” („And I said, ‘I’m doing very well, thank you’, which is what you’re meant to say.), vidul pe care il simt cand vad meniul intr-un restaurant, teama de locuri noi si necunoscute (nu de metroul londonez, mai degraba de ala din Viena m-as teme), momentele in care prefer sa tac si sa ascult, decat sa ma angajez in discutii.  Nu mai zic ca am si ajuns in Willesden Junction, dar n-am poze sa va demonstrez pentru ca discutasem cu colegii de birou si stabilisem ca e un „dodgy place”, ceea ce s-a dovedit a fi perfect adevarat. 😀 Mi-ar fi placut sa pot face cautari in memorie precum el, dar …nah, asta e. Finalul fericit imi da sperante.

„And then I will get a First Class Honours Degree and I will become a scientist. And I know I can do this because I went to London on my own (almost, in my case), […] and I was brave and I wrote a book (if dissertation counts) and that means I can do anything.”

Concluzia:

„And it is funny, because economists are not real scientists, and because logicians think more clearly, but mathematicians are the best.”

Dupa cum bine zicea Claudia, Mark Haddon ne-a facut un pic mai curiosi. Prin urmare, luna aceasta la Bookfrenzy citim The curious incident of the dog in the night-time sau O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii.

Eu ma gandeam sa o caut la biblioteca, dar pentru ca in oraselul/satucul asta avem vreo 30 la numar, si cele care detin carti interesante sunt situate pe unde si-a intarcat dracul plozii, cred ca o sa dau o raita prin librarii maine. 😀

Nu uitati, deadline: 7 decembrie

Spor la citit!!

Din motive de lipsa de inspiratie am inceput sa intreb lumea in stanga si in dreapta despre romane interesante. Prima reactie: s-a spart gasca. Brusc, toti si-au gasit ceva de lucru. Am ras putin de ei pe tema asta, asa ca si-au luat inima in dinti si mi-au sugerat raspicat The Journal of Chemical Physics. Ceea ce nu poate fi bun, ca pana si eu am o bucata de text pe acolo.

Asa ca s-a trecut la chestii mai serioase, cum ar fi Čefurji raus de Goran Vojnović sau Discworld. Pana la urma pe lista au ajuns:

 

Scuze ca n-am tradus titlurile, nu e musai sa citim cartea in engleza… sau poate vreti textul original. Fiecare dupa puteri.

Stiu, am promis acum un secol. Iata ce am reusit, cu abilitatile mele limitate:

Vreau sa stiu daca va place fontul auriu pentru logo:

Am uitat sa va povestesc ceva despre Jivago. Dar pentru ca acel text e prea lung, m-am gandit sa va zic intr-o postare separata, ca sa ne amuzam putin.

Inca dinainte de a incepe cartea m-a ros o intrebare inexplicabila. Voiam sa stiu cum arata Jivago. De obicei nu ma sinchisesc de astfel de detalii; personajele, fetele nu sunt bine conturate in mintea mea atunci cand citesc.

Curiozitatea mi-a dat putin curaj sa incep cartea, dar pe masura ce m-am adancit in povestea incurcata, am uitat de intrebarea initiala. Mi-am adus aminte abia spre sfarsit. Poate n-am fost atenta, dar n-am gasit suficiente indicii in text. Asadar, va provoc sa descoperiti orice referire la trasaturile sale fizice si sa o postati aici, intr-un comentariu.

Este Jivago un rus blond cu ochi albastri-verzi si maxilarul patrat sau un brunet cu trasaturi dulci si fata rotunda, de copil? Timid si protector sau aventuros nesabuit? Erou sau las?

Aseara am terminat cartea. O incepusem dupa abandonul Roxanei. Sper, sincer, ca s-a razgandit sau, macar, nu i-au luat si altii exemplul. Mai am de citit cateva poezii scrise de Iurocika si de rasfoit prefata si tabelul cronologic. Astept sa se sedimenteze nitel senzatiile pe care mi le-a lasat aceasta lectura. Voi scrie in curand recenzia, fara a cenzura evenimentele cartii. Cine nu doreste sa-si strice surpriza de final, va trebui sa se abtina de la citit comentariile mele. Dar pana atunci mai aveti ceva timp la dispozitie sa terminati. 😛

Cand am aflat despre ce e vorba, primul gand care mi-a trecut prin minte a fost ceva de genu’: „Eu?? Sa abandonez? Eu duc o carte pana la capat! Si mereu citesc lucruri bune, atent recomandate. N-am despre ce sa scriu.” A fost suficienta o privire fugara prin biblioteca si mi-a disparut tot avantul.

Cel mai recent abandon: Gunter Grass, Toba de tinichea, propusa la prima editie BookFrenzy. A fost ceva in raceala frazei germane care nu m-a vrajit deloc. Nu stiu daca voi avea curaj sa citesc vreodata cartea aceasta.

Un alt proiect maret la care am facut o pauza e Ulysses, de James Joyce. Aici sunt ceva mai increzatoare. Deja am atacat povestile sale. Intre timp am vazut putin si Dublinul, nu stiu daca ajuta cu ceva, dar e foarte interesant sa citesti o carte si sa recunosti locurile, strazile, parcurile prin care se plimba protagonistii.

As mai trece aici doua titluri pe care le-am atacat demult si care nu erau de nasul meu la vremea respectiva (asta prin gimnaziu, long time ago): Divina Comedie si Iliada. Pur si simplu, am realizat ca dadeam paginile fara sa inteleg nimic. Nu puteam vizualiza cercurile. Nu intelegeam lupta. O vreme m-am descurcat citind versurile Iliadei cu voce tare, dar am ragusit destul de repede. Acum ma intreb daca am crescut suficient pentru ele.

Din aceeasi perioada mi-a mai ramas undeva infipt in creier Gargantua&Pantagruel, de Rabelais. Grotescul povestii m-a zapacit complet, nu stiam daca sa rad sau sa fiu dezgustata. Si daca sa imi fac griji ca-mi vine sa rad. Cumva am trantit in aceeasi oala si Gulliver, al lui Swift. La fel, abandonat.

Pana acum am insiruit doar carti deosebite, abandonate din cauza incapacitatii mele de a ma adapta textului si de a intelege cu adevarat povestirea. Exista, insa, si un anumit gen pe care nu-l pot suporta. Siropul! Mierea aceea in cantitati excesive care iti aluneca pe gat, te gadila si te irita pana cand, inevitabil, tusesti pana dai tot afara.

Nu ma intelegeti gresit, n-am nimic cu romantismul. Doar ca unii l-au dus prea departe. Mi se nazarise sa iau la rand toata biblioteca alor mei. Nu stiu cum s-a intamplat, mi-a picat in mana tocmai Romain Rolland, Inima vrajita (suna bine, nu?). Citesc acum despre el ca a luat Nobelul, dar sigur nu pentru romanul acesta.

M-am straduit pret de cateva pagini bune sa ignor dragostea ei pentru tata, apoi indragosteala de sora. In cele din urma m-am calmat cand a aparut primul baiat (at least she’s straight, right?!). Dar cand a inceput iar sa se stranga in brate si sa se pupe cu sora-sa, totul intr-o dragalasenie perfecta, nuantat cu ample descrieri ale gesturilor mainilor lor, zau, n-am mai rezistat. As fi dat vina pe traducator, pentru ca nu a ales cu grija substantivele si verbele din sfera iubirii si le-a amestecat in ultimul hal, creand un personaj cu sexualitate incerta. Dar, dupa mai bine de 20 de pagini, inca mi se vorbea despre cat de minunat se simt ele doua impreuna si cat de prietene sunt, totul intr-un limbaj copilaresc si siropos. Am gasit acum un semn la pagina 104. Daca e al meu, pot spune ca am fost viteaza si chiar m-am straduit sa citesc. La toate acestea a pus capac faptul ca detin doar primul volum dintr-o serie de trei. Adica dupa atata chin nu as fi aflat cum se termina, si m-as fi gandit etern la celelalte doua. Sau le-as fi gasit si chinul ar fi reinceput. Sau nu!

L-am intrebat pe tata ce-i cu cartea aia. Mi-a raspuns simplu ca „asa scriu francezii astia”. Mi-a fost suficient sa inteleg ca volumul ratacit in sufrageria noastra a fost o intamplare. Nu stiu ce a vrut sa transmita Rolland, cert este ca planul meu maret de a devora intreaga biblioteca s-a dus pe apa sambetei.

Se pare ca s-a hotarat, luna aceasta citim Doctor Jivago, de Boris Pasternak. Stiu ca nu va fi o lectura usoara, dar tocmai pe asta mizez. Provocarea e mare si cred ca raspunsul va fi pe masura.

Ma vad nevoita sa acord premiul pentru editia care s-a incheiat Claudiei, ea fiind singura care a scris respectand termenul impus initial. Nu vad cum as putea face o evaluare justa a textelor fara a tine cont de acest criteriu, considerand ca mai sunt inca persoane care au citit cartea, dar nu au apucat sa posteze comentariile (da, Andreea, simte-te cu musca pe caciula :p). Asadar, felicitari, Claudia! Discutam noi cum ajunge cartea la tine. 🙂

Despre Caderea lui Albert Camus mai puteti citi aici si aici. Ma bucur ca lumea nu a renuntat la postarea recenziilor. In fond, termenele limita sunt orientative, menite sa mentina un ritm si sa nu ne dea prea mult timp sa ne plictisim. Inca mai sunt curioasa ce aveti de spus.

Am inceput acordarea premiilor pentru a crea o motivatie suplimentara, dar nu as vrea sa transform BookFrenzy intr-o competitie. Primeaza in continuare placerea de a citi si dorinta de a-ti exprima liber ideile, departe de rigoarea unei analize literare. Faptul ca nu v-a impresionat premiul pus la bataie si ca ati citit si scris atunci cand ati dorit, intr-un mod bizar, ma bucura. Desi, recunosc, nu e usor sa tii pasul, facem chestia asta pentru ca putem si pentru ca ne place, nu pentru ca suntem constransi sau dusi cu zaharelul.

Totusi, nu vreau sa renunt inca la premii. Pentru ca termenul limita e 22 decembrie (perioada foarte aglomerata) si pentru ca, de vreo cativa ani incoace, am descoperit ce amuzant e sa fii Mosu’, am decis sa mai ofer o carte. Dar pentru ca nu vreau sa fiti stresati de cat de corect, concis, relevant etc. scrieti, ci astept doar ganduri sincere, izvorate din lectura proaspat incheiata, voi acorda premiul primei persoane care posteaza. Bineinteles, astept ceva mai mult decat „Am terminat cartea! Yuppeee…”. Deocamdata, Mosu’ nu are inspiratie pentru cadourile de anul acesta (dar asta-i alta tragedie, pentru alta poveste), asa ca voi anunta mai tarziu in ce consta premiul.

Mai coacem si alte surprize, dar toate la timpul lor.

Spor la citit!

Nu credeam ca voi ajunge vreodata atat de entuziasmata incat sa adaug pe cineva intr-o fractiune de secunda la lista cu persoane care imi plac. De obicei intorc motivele pe toate fetele si cantaresc indelung. Dar mi-am zis ca vreau sa promovez oamenii deosebiti si gesturile frumoase prin intermediul acestei serii de postari, iar lucrul de care va povestesc acum nu trebuie sa treaca neobservat.

Nu va voi vorbi despre Dan Teodorovici, scriitorul. Asta pentru ca nu i-am citit cartile, nici articolele, si nu ma pot pronunta. Am avut ocazia, acum cateva luni, cand Andreea a propus Celelalte povesti de dragoste la BookFrenzy. Numai ca eu eram prea ocupata sa-mi traiesc mica mea poveste si nu voiam sa imi umbresc fericirea marunta cu o carte despre tristeti in doi.

Astazi, insa, am aflat o frantura din omul care este Dan Teodorovici si, desi nu cunosc nimic mai mult, pot spune ca gestul sau m-a impresionat profund. Se pare ca el a descoperit comentariile Claudiei despre Celelalte povesti si, in ciuda faptului ca recenzia nu era un omagiu adus cartii, ci, dimpotriva, o analiza destul de dura a textului, Dan (daca imi permiteti sa ii spun astfel) a avut taria sa treaca peste orgoliul de moment si sa priveasca situatia calm si obiectiv. Ba chiar a gasit si aspecte pozitive si, mai mult, le-a impartasit cititorilor pe blogul personal.

Am recitit comentariile Claudiei imaginandu-mi ca ar fi vorba despre ceva scris de mine. Sunt subliniate anumite aspecte pozitive, dar criticile sunt, la randul lor, pertinente, atacand diferite aspecte ale textului legate de tema si compozitie. Nu stiu daca nu cumva prima mea reactie ar fi fost sa ma enervez si, apoi, sa ignor complet opinia cititoarei. Ma bucur ca nu s-a intamplat asa. As vrea sa pot avea aceeasi seninatate de care a dat dovada Dan Teodorovici atunci cand primesc critici pentru munca mea. Si nu e vorba de munca de mantuiala, ci de un efort continuu, de ore in sir in care ai dat tot ce-i mai bun din tine, de lucruri in care ai pus trup si suflet si de care te-ai atasat pe veci, de realizari de care esti mandru atunci cand privesti inapoi. Fara indoiala, a scrie o carte, a o publica si a atinge atatia oameni e un proiect de mare anvergura si, oricat de usor ti-ar veni cuvintele intr-o fraza, ajungi sa dedici o mare parte din fiinta ta unui manuscris. Se simte in replica lui Teodorovici ca iubeste textul caruia i-a dat viata si numai astfel imi explic pe deplin interesul sau pentru opiniile cititorilor, indiferent de ce ar avea acestia de spus.

Ati putea afirma ca reactia sa a fost fireasca si aveti mare dreptate. Consider ca trebuie sa remarcam, totusi, momentele in care lucrurile se intampla asa cum trebuie sa se intample, pentru a le deosebi de celelalte.

Iar cu ocazia aceasta i-am descoperit si blogul. Simpatic si relaxant, e numai bun de rasfoit la vreme de plictiseala.

BookFrenzy

Details

O pata gri intr-un ocean de culoare.

septembrie 2019
L M M J V S D
« mart.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Archive