You are currently browsing the monthly archive for septembrie 2011.

Am vrut sa incep dimineata eroic si sterg praful de pe mingea mare si roz pe care mi-am cumparat-o cu ceva timp in urma. Si am incercat vreo doua exercitii ce mi-au fost recomandate. Doar ca exercitiile par usoare numai in filmuletele de pe youtube. In realitate, am esuat mizerabil (stiu ca expresia e tradusa din engleza, dar parca e si mai colorata in romana).

Si mai impresionant:

Sincer, nu mi-am imaginat niciodata ca o asemenea miscare ar fi posibila pentru corpul omenesc. Cu siguranta, nu pentru al meu.

Andreea sent me this. Cheesy and funny, I couldn’t  help posting it, because the text is even better than I expected, and the quiz made me feel as a teenager.

You cannot stand any mushiness or baby talk. You dream of becoming like Princess Sticky-Fingers or the Faceless Princess. The Night Princess is your heroine.

You adore black. Your palace is a mansion where you scheme from morning till night.

You can sometimes be a little aloof like the frosty Princess Ices. But you also have secret joys which you studiously enter in your book of secrets: how to make the special fertilizer for your carnivorous plants, how to make particularly disgusting grimaces, and the formulas for extremely effective poisons. Be careful, however, not to end up like Princess Primandproper: lonely and consumed with meanness.

The night is your best time. You love to watch shooting stars, to sit outside and watch the full moon, and to speak with the bats flying above the palace. But don’t stay shut up indoors all day. Daytime also has its own secrets.

The Secret Lives of Princesses

Haven’t done it in a while and almost forgot why I love it. Isolation, strolling down the street with nothing but your own thoughts as entertainment. Away, pointless, yet having a purpose and a meaning. The well-deserved break from everything. Just the street and its glossy cobblestone reflecting random patterns of light.

And there she was, standing in the middle of the road. Warm and pale, my good old friend was greeting me with a gentle wave. And then I could sense it. The heat, the time, the place, the crowd, the tiny droplets which framed the view, all real, all here, all now. All as it should be. For a second there, I stopped walking through a dream. No more slides flipping behind the misty glass. Reality became mine and I could touch it.

S-a terminat seria vizitelor vieneze. Maine ma indrept catre tari mai reci si indepartate. Mai am multe de vazut si descoperit in orasul acesta si sper sa ma pot intoarce cat mai curand. (Preferabil, cu un obiectiv wide si o camera foto decenta.)

Gandul ca nu am nici o intrunire planificata pentru urmatorii doi ani ma roade putin. Se vede ca mi-a intrat Viena pe sub piele? Sper, totusi, sa gasesc un pretext pentru a reveni.

Ca fapt divers, azi dimineata am fost intampinata la supermarket cu un „Morgen” ragusit si ardelenesc. Mi s-a zambit cu toti dintii galbeni. La plecare, ne-am salutat nemteste, dar m-a busit rasul in cele din urma si am traversat in graba strada, uitand sa  cotesc spre stanga. Dupa vreo suta de metri mi-am dat seama ca am gresit drumul.

Mai am de vazut Naturhistorisches Museum, si cam tot ce e in Museum Quartier si Wien Museum in Karlsplatz. Ah, ca tot veni vorba, si Karlskirche, si Stephansdom, si mai am de facut poze la universitate, ca in timpul conferintei nu prea mi-a stat gandul la asta. Iar cladirea e superba. Dar stai, ca n-am terminat… Trebuie sa vad Belvedere pe interior, si trebuie sa revad Albertina, pentru ca am uitat tot ce era acolo. Dar tin minte ca a fost unul dintre cele mai bune muzee pe care le-am vazut. Si mai erau, sunt sigura. Ah, Sacher si cafenelele si profiteroles si strudelul cu branza (nu mi-am dat seama ca e atat de popular pe aici). Pfft, Prater, pe care nici nu l-am zarit macar din departare. Si nu mai zic ca n-am trecut canalul spre nord. Ma opresc aici. Va zic somn usor, ca eu la asta poftesc. Dar am de facut bagaje. Ca de obicei.

Ieri, pe strada in Vienna, am zarit un om carand o galeata plina cu prune si o bucata de sapun de casa, veche si uscata. Probabil nu l-a observat nimeni din grupul meu, prea putini ar avea habar de implicatiile acestor mici detalii. Pentru mine, imaginea era, pur si simplu, rupta din alta lume, dintr-un mod de viata pe care incepem sa-l uitam.

Am mers apoi intr-un restaurant cu mancare bio (din pura intamplare, era in drumul nostru) si am descoperit un interior rustic, decorat cu mult lemn lacuit si covoare impletite din carpe, cum are bunica la tara. Locul mirosea a hambar incins si porumb galben. Am comandat meniul zilei, mai mult dintr-o neintelegere si lipsa de comunicare. (Germana mea e cam inexistenta.) Prin urmare, am avut parte de o friptura de vita cu gust de copilarie, amintindu-mi de reteta celeilalte bunici.

Cu vreo cateva zile in urma, in fata supermarketului din colt – un Billa micut – sedea tacticos pe un scaun un nene burtos si masliniu. Mustata taiata scurt si palaria verzuie ii dadeau un aer familiar. I-am aruncat o privire rapida, dar nu am reusit sa inteleg de ce statea acolo. Lipsea acordeonul, nu cerea nimic. Am trecut mai departe, dar nu mi-am putut stapani un zambet cand l-am auzit strigandu-ma din urma „papuse!”. Restul frazei s-a pierdut in aer, nu l-am mai auzit. Pentru o secunda, m-am gandit daca ar trebui sa ma intorc si sa-i ofer bani, doar pentru prezenta sa colorata, rupta din context. Apoi m-am jenat, ar fi trebuit sa ii dau Euro, un gest trivial, ce ne-ar fi instrainat. Probabil el nu s-ar fi jenat sa ii primeasca. As fi vrut sa ii spun ca locul lui nu e aici, ca i-ar sade tare bine pe o prispa, langa puradeii mici, si ca ar trebui sa se intoarca acasa.

Aseara am primit explicatia, fara sa o cer. Minundu-ma de obiceiul locului de a inchide restaurantele si barurile foarte devreme, si magazinele in fiecare duminica, o colega s-a aplecat usor catre mine si mi-a soptit:

„It’s a village! Really!”

A sosit si vremea sa inchei socotelile cu o leapsa mai veche. V-as povesti mai multe despre Viena, dar sunt mereu pe fuga si nu cred ca o sa ma linistesc prea curand. Nu pot sa va zic decat ca singurul avantaj de a lua un bilet combinat la Schonbrunn e ca te motiveaza teribil sa urci pana in varful colinei. In rest, cel mai probabil, interiorul si zoo merita efortul financiar.

Revenind, Claudia nu a facut poze la strudel. Eu nu am camera prea smechera, si pozele sunt cam neclare, dar suficient de graitoare.

Crud:

Copt:

Nu am reteta, pentru ca, de fapt, strudelul asta a fost cel mai dezamagitor din tot ce am papat prin Vienna (scriu cu 2 de n, stiu, I’m doomed) vreodata. Si am papat multe chestii, trebuie sa ma credeti. Demonstratia a meritat efortul, dar rezultatul n-a fost pe masura.

Mai departe, o provocare pentru Claudia. In toamna asta trebuie musai sa faca o poza unei capele foarte frumoase si faimoase. Nu de alta, dar eu n-am apucat sa o fotografiez intr-un an de zile.

I miss my life. I miss my new home. I miss London. I miss the little walk between Kings Cross and Euston. I miss the sweet old dizzy feeling of a Friday night tiresome train vanishing miles into darkness.

BookFrenzy

Details

O pata gri intr-un ocean de culoare.

septembrie 2011
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Archive