Claudiu zice ca trebuie sa va povestesc. Si are dreptate. La urma urmei, Pastele e pentru noi o sarbatoare in familie. Sau, cel putin, una in care impartim cu ceilalti timpul, experienta si experimentele (imi sopteste el).

Si pentru ca momentam suntem blocati aici, jinduind la bucatele de acasa, ne-am hotarat sa incepem o noua traditie. Acum el s-ar putea sa obiecteze, pentru ca ziua de azi nu e tocmai una care ai vrea sa se repete intocmai.

Dar nici una lipsita de reusite:

Poate nu vi se pare mare scofala, dar in tara asta nu vopseste nimeni oua. Trebuie sa recunosc, e un obicei destul de ciudat, dar atat de amuzant. Si mai amuzant a fost vecinul nostru nigerian care incerca sa afle de ce sunt ouale rosii citind instructiunile de pe cutie. I-am explicat ca nu le-am cumparat asa, si l-am pus sa ghiceasca cum au ajuns in halul ala. Pun pariu ca nici nu va trece prin cap cate teste am facut pana am obtinut culoarea.

Mari amatori de traditii autentice, am ales o reteta 100% naturala. Aventura a inceput cu o seara in urma, cand am decojit cam 1 kg de ceapa rosie si le-am lasat la inmuiat vreo 12 ore. Nu pot sa va descriu parfumul. Pot sa va spun doar ca aerul era mai dens in jurul cratitei si ca izul se propaga incet, dar te izbea. (Cred ca de aia ii zice iz.)

Reteta spunea sa le fierbem vreo 20 de minute. Noi planuim sa le mancam, asa ca le-am tinut ceva mai putin. Si oricum, ori e ceva in neregula cu instructiunile, ori cepele pe aici sunt mai ciudate, ori gainile oua mai altfel, dar nici pomeneala de vreo nuanta de rosu. Rezultatul primului experiment a fost cat se poate de maro.

Din fericire, Claudiu a fost suficient de inspirat sa adauge o sticluta de colorant alimentar in lista de cumparaturi. [Acum, regulile de Health&Safety ma obliga sa spun „Kids, do not try this at home!” Cititi etichetele, pe sticlutele cu Carmoisine scrie ca nu e bine sa pui mai mult de o lingurita la 250 g de royal icing! Nici un studiu despre vopsitul oualor. ]

Entuziasmati, am trecut la urmatorul experiment.

Pe care il declaram semi-reusit. Nu e Paste fara pasca cu ciocolata, nu? Va intrebati de ce semi? De aratat, arata  fenomenal. Poza asta nu reda fidel realitatea. Dar nu va spunem detaliile din culise – cum am uitat sa punem stafidele si am scos prajitura din cuptor ca sa le infigem in compozitie cu telul. Nici cum a durat o ora sa se incalzeasca cuptorul, pentru ca apoi sa miroasa instantaneu a ars. Nici ca pasca a iesit prea pufoasa, on the raw side. Asa zice Claudiu, eu zic ca e numa’ buna.😛

Ce-i drept, nu e ca la mama acasa (nici a lui, nici a mea). A iesit undeva intre. In fond, poate asa trebuia sa iasa. Nu mai suntem la mama acasa si trebuie sa inventam/improvizam din mers.

PS. Nigerianul a zis ca partea arsa e buna. Cu restul s-a obisnuit mai greu.

PS 2. Zau, nu e asa groaznica. Abia astept sa pap maine o felie.😀

PS 3. Sa nu uit, Paste fericit!

[Later edit] Claudiu a realizat potentialul cuptorului. Pasca a fost avansata la stadiul de „foarte buna”. Nigerianul si spaniolul au mancat mai bine de jumatate azi. Primul a confirmat ca e si mai buna decat ieri, asta pentru ca se racise intre timp (stim noi). See next post for details.