Am terminat azi noapte Jane Eyre cu o fervoare pe care n-am mai simtit-o demult. Dar sa va explic. Rasfoind cu ceva timp in urma cartea, mi-a sarit in ochi celebra fraza – serios, literele parca s-au desprins de pe foaie tipand la mine:

„Reader, I married him.”

Dar n-am indraznit sa descifrez mai mult, am reluat cititul de acolo unde il lasasem, nestiind exact cu cine se maritase sau, macar, in ce capitol.

Asa ca in ultima parte am agonizat la ideea ca ar putea ramane cu St John. Mi-e greu sa accept moralitatea acelor vremuri, cand o casatorie intre veri buni era de preferat preteniei dintre un misionar si tanara sa rubedenie.

De altfel, nu voi intelege niciodata de ce a trebuit sa ma chinui mai bine de doua capitole cu interminabila discutie dintre cei doi. Singurul motiv pentru care Jane ii acorda atata atentie e promisiunea raiului, pe care nu o pot percepe. Eu parca stiam ca daca spui „fac asta si merg in rai”, sigur nu mai ajungi acolo. Lasam, trecem peste.

Mi-am dorit, de asemenea, sa nu mai existe nebanuite legaturi si imbarligaturi intre Jane si oamenii care i-au aratat bunavointa si au primit-o in casa lor. Adica, ce sanse sunt sa pleci de nebuna, sa nu stii incotro mergi, si sa iti gasesti familia pe care nici macar nu stiai ca o aveai. Dar vorbim de romantism – din coincidente, mistere, situatii si personaje extreme se hraneste un astfel de roman. Deci iertam si de data aceasta.

Weekendul acesta am capatat obiceiul sa imi notez citate intr-un carnetel. M-am amuzat uneori incercand sa anticipez ce fragmente ar fi asteptat profa mea de romana din liceu. Desigur, nu cele pe care le-am ales eu. Pe ea ar fi interesat-o culoarea sortului lui Janet cand gatea cheesecake si French pastries pentru her beloved master.

De ce m-a vrajit, totusi, cartea asta siropoasa? Pentru ca incepe bine, lucid si avantgardist pe alocuri.

„Women are supposed to be very calm generally: but women feel just as men feel; they need exercise for their faculties, and a field for their efforts as much as their brothers do; they suffer from too rigid a constraint, too absolute a stagnation, precisely as men would suffer; and it is narrow-minded in their more privileged fellow-creatures to say that they ought to confine themselves to making puddings and knitting stockings, to playing on the piano and embroidering bags. It is thoughtless to condemn them, or laugh at them, if they seek to do more or learn more than custom has pronounced necessary for their sex.”

Pentru ca in ratacirile sale ma regasesc:

„It is a very strange sensation to inexperienced youth to feel itself quite alone in the world, cut adrift from every connection, uncertain whether the port to which it is bound can be reached, and prevented by many impediments from returning to that it has quitted. The charm of adventure sweetens that sensation, the glow of pride warms it; but then the throb of fear disturbs it; and fear with me became predominant when half-an-hour elapsed and still I was alone.”

Pentru ca, spre deosebire de alte carti considerate mari romane de dragoste, aici se vorbeste mult despre armonie. De obicei, personajele trec unul pe langa altul, desincronizate, evitand sa-si deschida sufletul. In Jane Eyre, cei doi se potrivesc perfect. Cat chin in ultima intalnire dintre Anna Karenina si Vronsky si cat de induiosatoare sunt gesturile lui Edward Rochester. Intreaga poveste e tatonare si tachinarie. Crezi ca a uitat-o complet si descoperi ca o asteapta dincolo de usa inchisa. Ti se pare ca totul e sortit pieirii, iar finalul fericit vine cu atata usurinta, incat te miri de ce nu s-a intamplat asta mai repede. Recunosc, lumea lui Tolstoi e mai aproape de realitate, dar mai avem nevoie si de vise. Din cand in cand.