Ultima luna a fost planuita din timp. Am stiut cu destul de buna aproximatie pe unde imi voi tarai pasii. Nu am reusit sa fac tot ce mi-am propus, nu m-am vazut cu toata lumea, dar am savurat fiecare clipa.

Acum ascult cum suiera vantul si coolerele de la calculatoarele din computer room. E pustiu rau de tot pe aici si-mi tiuie urechile. Nici macar vecinul meu – aka imaginary friend – n-a catadicsit sa-si arate mutra, desi l-am auzit dimineata ducandu-se la baie.

Nothing changed, in frigider am gasit cutia cu lapte pe care am uitat-o anul trecut. Surprinzator, mirosea oarecum ok. In schimb, something is surely dead and rotting in that kitchen. In camera, cineva a sters praful, iar singura dovada a trecerii timpului e sapunul lichid uscat pe chiuveta.

Singura diferenta majora – rafturile de la supermarket. Au rearanjat produsele mele preferate, lucru ce m-a facut si mai confuza decat de obicei.

Aseara am atins momentul acela pe care il intuisem si de care ma temeam atat de mult. Nu prea am la ce sa ma intorc aici. Am venit doar ca sa am de unde pleca. Si dupa atata plimbare, sunt blocata aici pentru ceva vreme. Din fericire, am depasit repede momentul, amintindu-mi ca am niste napolitane vieneze indesate pe undeva, prin bagaj. Lame, I know, food is my only joy at the moment.

Dar mai bine ma duc sa aduc cititorul de carduri pe care l-am uitat in camera, sa va pot povesti despre Amsterdam.