V-am promis si a doua parte a calatoriei si, desi mi-e jena sa impartasesc atatea nimicuri, nu ma pot abtine.

Asadar, cu noaptea in cap, am prins primul autocar spre aeroport in ultima clipa, in timp ce tipii de la receptie strigau „Run, run, fast!” Hilarious!

Prima parte a zilei (sau noptii, ca am vazut rasaritul din avion) a fost pusa sub semnul asteptarii. Coada mare la check-in. Cica vor sa optimizeze sistemul. Total failure. Am stat de mi s-au lungit urechile, ca sa constat ca valiza mea are doar 18.5 kg si tare as fi vrut sa mai indes niste lucruri din bagajul de mana. Nu-mi mai aduc aminte cum a fost la controlul bagajelor, tin minte doar ca ne pregatisera culoare pentru o coada lunga pana in celalalt capat al salii, dar eram cu totii prea lenesi sa mergem pana acolo, asa ca cineva a desfacut benzile de demarcare si tipii de la paza s-au uitat urat la noi.

Poarta era la o zvarlitura de bat si am ajuns la timp sa vad asta:

Zambind sugubat in coltul gurii l-am intrebat pe tipul care stergea mesele cand deschid, totusi. Mi-a raspuns ca in 15 min. Asa ca m-am plimbat pana la poarta, am vazut ca nu e nici o miscare pe acolo, iar eu si Reindeer ne-am tras putin sufletul.

 

Reindeer a vrut sa imi verifice biletele inca o data.

Apoi am tras cu coada ochiului la avionul care ne astepta cuminte si ne-am gandit ca vom avea parte de o zi linistita.

Mai aveam jumatate de ora pana la imbarcare, dupa cum era tiparit pe bilet, asa ca ne-am intors la cafenea. Doar ca tipu nu m-a mai bagat in seama, si servea cu o viteza incredibila doar barbatii asezati in jurul barului. Trei gagici (me included) stateam in picioare complet derutate, nestiind cum sa-i atragem atentia. M-a busit rasu:

– He’s totally ignoring us!

– Yeah, what’s the system?

– I don’t know, maybe they don’t serve women!

– We should complain about this!

– Well, I think he has a buffer and he remembers who was here first. If I’m right, it should be our turn after that guy.

Evident, n-a fost sa fie. Pana la urma o chelnerita a catadicsit sa deschida inca o casa si am format acolo o noua coada. M-am mai invartit o vreme pe langa tip zambindu-i frumos pe motiv ca…

– I am just curious!

Tipul a tinut sa imi demonstreze teoria. He just won’t serve women.

Am stat apoi la coada cu cele doua gagici, dupa ce vreo cativa smecheri ne-au taiat calea. Una dintre ele s-a scandalizat:

– What happened to „”women first”??

– Oh, that’s old fashioned, so overrated!!

Dupa vreo 20 min de agonie mi-am primit ceaiul (Lipton, evident) si o gogoasa rece cu o vaga aroma de lamaie. Le-am infulecat stresata ca inchid aia poarta fara mine.

N-a fost chiar asa, am ajuns exact la timp…pentru o noua asteptare. Imbarcarea a fost rapida, dar ne-am plimbat apoi de vreo 10 ori in jurul pistei. Macar am vazut rasaritul

in diferite ipostaze, printre motaieli

 

Dupa vreo ora de somn creierul meu si-a mai revenit si a realizat ca a uitat cadoul meu de Craciun la colegiu si ca ar fi fost foarte frumos sa-l fi luat cu mine.

Anyways, am ajuns in Viena cu mai bine de o ora si jumatate intarziere, iar vantul era sa ne mature de pe pista o data cu zapada (de asta nu vreau sa locuiesc acolo). Visul meu de a cumpara napolitane delicioase s-a transformat intr-o cursa nebuna, cu passport control cu tot, dar fara trenulete (thank God!). La controlul bagajelor, evident, am uitat iar lichidele in geanta; evident, poarta aia nenorocita a tiuit din nou si iar m-a luat o domnisoara la pipait si m-a rugat sa iau loc si sa imi ridic gratios picioarele in aer ca sa mi le scaneze cu detectorul de metale. Pentru prima oara am fost bucuroasa ca nu aveam bocancii cu mine, ca m-ar fi pus sa umblu si desculta pe acolo. De data aceasta s-au multumit sa-mi scoata doar punga cu cosmetice din bagaj, nu mi-au mai rascolit tot pentru ca am inceput sa scancesc disperata: „You know, they’re boarding now and the Amsterdam flight was delayed and …”

Am fost ultima la imbarcare, dar am reusit! Am avut locul 10 A, nu 11A, ca in zborul precedent, iar vecinul meu era genul 6-pack, crescut cu concentrate, de ocupa un loc si jumatate. Nu stiu daca era roman, marea problema la un zbor catre un oras mic e ca nu stii in ce limba sa te adresezi oamenilor din jur. I-am spus lui nenea frumos in engleza ca poate sa stea pe locurile alaturate, daca nu, stau eu! A zis ca nu e nici o problema, asa ca am avut destul loc pentru mine si Reindeer.

Nu, Reindeer nu si-a tinut centura pe tot parcursul zborului, ci a dormit cuminte pe scaun. Asta nu a impiedicat-o pe stewardesa sa zambeasca cu gura pana la urechi (mai mult decat scrie in fisa postului).

Pana in Iasi n-am vazut mare lucru pe geam

Iar peisajul hibernal m-a cam speriat

Frana de final, pe o pista semi-inghetata, imi pare rau, dar nu pot sa v-o descriu…