Unii mi-au reprosat ca am disparut. De fapt, am facut o pauza, departe de calculatoare si e-mailuri suparatoare. Am fost foarte rasfatata in ultimele zile, cu mancare ca la mama acasa si oameni simpatici. Acum sufar de frig in acelasi satuc inghetat si astept urmatoarea aventura.

Toata saptamana m-am gandit la blogul asta si la cate lucruri as vrea sa va povestesc, dar acum nu-mi mai rasare nimic in minte. Dintr-o data, ceea ce mi s-a intamplat nu mai pare demn de a fi scris aici. Stiu doar ca mi-e dor de o mare albastra si un cer insorit, de un grec simpatic (nu rotund si barbos ca 90% dintre ei) care ne zambea in fiecare seara si ne indopa cu bunatati. Mi-e dor de muntii ascutiti si de maslinii care inconjurau institutul, de plimbarile pe marginea drumului, de mutra italianului care s-a luptat cu portia de spaghete si a pierdut, apoi se tanguia la desert: „What is with these plates, I don’t want to see food anymore!!”. De aceeasi mutra necajita in seara urmatoare – „I’m hungry, I want a waffle!!” Mi-e dor de cineva care sa rada daca i-as spune ca mi-am separat pozele din Grecia in doua foldere, G’ si G”.