You are currently browsing the monthly archive for noiembrie 2010.

[Out of topic: Am gasit computer room plin de oameni. Pentru o clipa m-am speriat ca au inceput examenele, apoi am realizat ca e doar un grup de chinezi (sau ce-or fi) jucand world of warcraft. :D]

Revenind, am incercat, chiar am incercat. Am zis ca o iau de la capat si voi fi alta, mai competitiva, mai buna, mai atenta, mai ingrijita, mai eleganta. I’ve failed miserably. Am carat dupa mine toate hachitele si ma port de parca as fi la mine acasa. Probabil o sa platesc scump pentru asta, probabil locul asta o sa ma scuipe ca pe o masea stricata. Deocamdata inca am timp sa indrept lucrurile, dar mereu zic…”de maine”.

Mi-am promis ca n-o sa mai am vreun bad hair day. I’ve just had it, twice in a row. Si nu e prima oara. Dau vina pe faptul ca nu l-am gasit pe Dan la timp inainte sa plec.

Mi-am promis ca n-o sa port doar blugi si tricouri. M-am imbracat frumos o singura data cred, la birou, si atunci si-a gasit unu sa verse cola pe mine. De atunci n-am mai avut curaj.

Mi-am petrecut 3 zile cautand niste ghete mai feminine pentru iarna asta. Am gasit tot felul de combinatii ciudate, cum ar fi:

 

Da, sunt peste tot, in orice magazin, nu e vorba de Lady Gaga aici, si sunt mult mai urate decat poza de mai sus. Din pacate, e aproape imposibil sa gasesti ceva util. Daca nu au talpa neteda, atunci sunt un fel de pufulete care se inmoaie in apa. Daca sunt waterproof, n-au interior captusit si te dor picioarele de mori. Toate sunt subtiri si oribile, gagicile le poarta descheiate si cu sosete groase de lana (sau mai degraba poliester, pentru ca lana e tare scumpa aici – si la pret, si la vedere).

Asa ca m-am orientat spre ceva mai practic, cum ar fi hiking boots. In scurt timp am devenit experta in talpi vibram si alte nume ciudate cum ar fi gor-tex. Dar pentru ca suntem studenti si nu vrem sa cheltuim prea mult, am ales niste bocanci la jumatate de pret, cu doar jumatate din optiuni (click pe imagine pt detalii).

Din pacate, sunt cam grele. Sper sa fac muschi iarna asta carandu-le prin zapada. Poate mi se lungesc nitel picioarele. 😉

Astea si inca o geaca de ski groasa, si arat ca un ursulet mare si gri. Bye bye classy looks. Winter? Bring it on! Mai nasol e ca o sa ma coc la birou. Poate ar trebui sa-mi iau niste papuci pufosi de rezerva. 😀

Mai ramane o singura mare problema. Cu ce ma incalt joi la cina de Craciun??

[Later edit]

Mie mi-a fost nu stiu cum ieri sa scot camera foto si sa imortalizez mortaciunile de pantofi. Eram singura si era un magazin de fite, si riscam sa fiu data afara de baietii de la paza. Claudiu, insa, nu s-a jenat sa fotografiez vitrinele din Londra, asa ca mi-a trimis ceva ce vrem sa impartasim cu voi:

😀

Oh, have we come to the point of no turning back

Trebuie sa recunosc, in timpul concertului nu am fost atat de emotionata, desi am savurat fiecare clipa. Acum, insa, ma apuca nostalgia si regretul. Stiu ca baietii au cantat de nenumarate ori si-si stiau bucata pe de rost, dar vocea lui Morten a sunat sincera – „Thank you for the 25 years! A quarter of a century!” – nu doar ei o parte din viata noastra, ci si noi o parte din viata lor. Fara indoiala, a-ha stie sa faca spectacol, dar, cel mai important, a-ha stie sa atinga punctul acela sensibil din inima oricarui fan. Sa-l auzi pe Mags strigand „The last chance in history!!!” e halucinant. In fond, de asta am cumparat biletele, dar nu am realizat-o pana cand nu am auzit-o clar si raspicat. Imi era foarte dor de sunetul lor, dar acum ma roade putin gandul ca nu vor mai canta live impreuna. Iar separat, nu stiu cum o duc Paul si Magne, dar Morten nu are cantece prea interesante. Combinatia e tot secretul lor. Din fericire, nu cred ca ma voi plictisi vreodata de melodiile mai vechi.

Acum imi dau seama, aproape m-am simtit acasa, parte din multimea extaziata. Cand au urlat „LONDON” pe scena, am stiut ca e vorba despre noi. Traiesc de doua luni aici, si nici macar nu in orasul respectiv, dar deja nu ma mai simt turist. Inca fac fotografii oriunde merg, dar nu ma mai gandesc sa cumpar vederi sau suveniruri.

Ma intreb daca voi gasi alt concert care sa ma entuziasmeze in halul asta. Stiu ca o saptamana nu m-am putut concentra la lucru din cauza ca era cat pe-aci sa nu mergem. Pot spune ca, in sfarsit, am fost si noi la un concert adevarat.

 

Oh, but how can I sleep with your voice in my head
And an ocean between us
And room in my bed?
Have I come to the point where I’m loosing the grip
Or is it still time to get into
The swing of things?

  • Protagonisti: Alexandra, dupa un somn de 4 ore in avion, purtand un tricou cu Mickey Mouse si pinguini la urechi; ofiterul de la biroul de imigrari, pe un ton poruncitor:

– What is the purpose of your visit?

– Huh? School…

– Do you travel alone? Where is your school group??

– Huh? They left before me…

– Where do you study?

– Cambridge…

In a softened voice:

– As in…University of Cambridge…?

– Yessss. 😀

– What do you study?

– PhD in Chemistry (nu-i tocmai asa, dar e prea complicat de explicat)

– Oh, congratulations. You may pass.

Bottom line: cardul de student ma trece granita mai usor decat mama pasaportului.

  • Random Massimo Dutti customer to his significant other:

– By the time your that big, it’s going to be May.

Random Massimo Dutti customer with penguins checking out the same coat:

– Dintr-o data nu mai vreau…

  • Random a-ha lovers lost around Wembley Stadium:

– Excuse us, do you know how to get to the Wembley Arena?

Answered in a creepy voice and intensely gesticulating:

– I am deaf!

😐

  • Random tourists in the Wembley area

– We’re staying in „Wembley, London”. (quotation marks included on the hotel key chain)

– Yeah, it’s called Brent!

De fapt, era vreo ora de mers in jurul stadionului.

  • Random tourists exploring a different side of London.

– Si unde coboram?

– In Willesden Junction.

Dupa cateva minute de tacere:

– Auzi, acolo trebuia sa ajunga ala din cartea lui Haddon. Si baietii din birou au zis ca e creepy zona…

Unii mi-au reprosat ca am disparut. De fapt, am facut o pauza, departe de calculatoare si e-mailuri suparatoare. Am fost foarte rasfatata in ultimele zile, cu mancare ca la mama acasa si oameni simpatici. Acum sufar de frig in acelasi satuc inghetat si astept urmatoarea aventura.

Toata saptamana m-am gandit la blogul asta si la cate lucruri as vrea sa va povestesc, dar acum nu-mi mai rasare nimic in minte. Dintr-o data, ceea ce mi s-a intamplat nu mai pare demn de a fi scris aici. Stiu doar ca mi-e dor de o mare albastra si un cer insorit, de un grec simpatic (nu rotund si barbos ca 90% dintre ei) care ne zambea in fiecare seara si ne indopa cu bunatati. Mi-e dor de muntii ascutiti si de maslinii care inconjurau institutul, de plimbarile pe marginea drumului, de mutra italianului care s-a luptat cu portia de spaghete si a pierdut, apoi se tanguia la desert: „What is with these plates, I don’t want to see food anymore!!”. De aceeasi mutra necajita in seara urmatoare – „I’m hungry, I want a waffle!!” Mi-e dor de cineva care sa rada daca i-as spune ca mi-am separat pozele din Grecia in doua foldere, G’ si G”.

 

…a long time ago.

Zilele astea am descoperit ca nu am luat faimosul meu tricou cu Aluna (aka Peanut, aka Snoopy). Nu-l gasesc pe nicaieri, deci imi imaginez ca l-am lasat acasa.

De cateva zile ma chinui sa ma obisnuiesc cu vremea. Conceptia invechita e ca in insule ploua tot timpul, un fel de picatura chinezeasca ce iti macina nervii. Cum mie imi place ploaia, am crezut ca nu voi avea probleme de adaptare. Wrong! Wrong! Everything wrong! Trebuia sa-mi dea prin cap ca in mijlocul unei insule plate si reci…BATE VANTUL!!! Atat de rau incat azi erau sa-mi zboare pinguinii de pe urechi. Seara, cand am iesit din cladire, am apasat butonul mare si verde sa deschid usa, am impins putin, apoi m-am scarpinat in crestet si m-am opintit inca o data. In secunda urmatoare au inceput sa zboare toate in jurul meu.

Incep sa inteleg de ce Bianca afirma cu vehementa ca omuletii de pe insula n-ar fi in stare sa construiasca o casa cum trebuie. De vreo cateva nopti ma tem ca ramanem fara acoperis. Mai nasol e ca stau la ultimul etaj, la mansarda, si am patul langa peretele exterior. Alaturi e aerisirea de la bucataria vecinilor, doua tevi acoperite cu capacele metalice. Sunt convinsa ca putem determina viteza vantului dupa frecventa cu care se izbesc capacelele la 2 noaptea. Nici la birou nu o ducem prea bine. Desi ferestrele sunt mari, bine inchise si nu prea avem colturi arhitectonice in zona noastra, senzatia e ca vijelia se agata de cladire, si suiera undeva pe langa geamuri, apoi vrea sa le soarba si sa ne lase atarnand la etajul 3. Ca fapt divers, deasupra ii avem pe cei care se ocupa cu studiul atmosferei, dar se pare ca nu se descurca prea bine, din moment ce o ducem atat de prost.

Incerc sa imi dau seama ce haina ar trebui sa imi cumpar pentru vremea asta. Culmea e ca nu mi-e frig cu ce am, doar imi ingheata fata si simt nevoia sa imi infasor capul si sa imi acopar ochii. Iar vijelia asta imi creeaza nelinistea dinaintea primei ninsori de acasa. Stiu ca temperatura nu e buna cu vreo 5-10 grade, dar perceptia mea e complet naucita de vantul asta nebun. Singura solutie care imi ramane: ignorance is bliss!

PS. I’m blogging from the computer room, iar afara se aude de parca au luat-o toate la goana prin campus. Mi-e frica sa ma intorc in camera, sper sa nu zbor ca Mary Poppins.

Enough said.

Dupa cum bine zicea Claudia, Mark Haddon ne-a facut un pic mai curiosi. Prin urmare, luna aceasta la Bookfrenzy citim The curious incident of the dog in the night-time sau O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii.

Eu ma gandeam sa o caut la biblioteca, dar pentru ca in oraselul/satucul asta avem vreo 30 la numar, si cele care detin carti interesante sunt situate pe unde si-a intarcat dracul plozii, cred ca o sa dau o raita prin librarii maine. 😀

Nu uitati, deadline: 7 decembrie

Spor la citit!!

Din motive de lipsa de inspiratie am inceput sa intreb lumea in stanga si in dreapta despre romane interesante. Prima reactie: s-a spart gasca. Brusc, toti si-au gasit ceva de lucru. Am ras putin de ei pe tema asta, asa ca si-au luat inima in dinti si mi-au sugerat raspicat The Journal of Chemical Physics. Ceea ce nu poate fi bun, ca pana si eu am o bucata de text pe acolo.

Asa ca s-a trecut la chestii mai serioase, cum ar fi Čefurji raus de Goran Vojnović sau Discworld. Pana la urma pe lista au ajuns:

 

Scuze ca n-am tradus titlurile, nu e musai sa citim cartea in engleza… sau poate vreti textul original. Fiecare dupa puteri.

Azi a fost o zi beata. Adica eu am umblat ca nebuna de aiurea. N-am facut nimic, am ratat seminarul pentru ca nu mai erau locuri in sala cand am ajuns. Asa ca am fugit la studio unde ne-am distrat cu lumini si umbre. Apoi am fost la shopping, apoi mi-am pierdut cardul, apoi l-am regasit, apoi am bagat rufele in masina de spalat si din lipsa de ocupatie am introdus cardul, fara sa setez programul, sau sa pun detergent. Din fericire, am turnat repede detergentul, dar am ratat ciclul de prespalare si temperatura a fost la jumatate (30) de cat ar fi trebuit. Printr-o minune, totusi, mi-au intrat la apa cusaturile de la camasi, e un mister. Ahh, ma asteapta camasile de vreo 2 ore sa le calc, acu mi-am adus aminte.

Da, scuze, stiu! Bookfrenzy, acus, intr-un post separat!

BookFrenzy

Details

O pata gri intr-un ocean de culoare.

noiembrie 2010
L M M J V S D
« oct.   dec. »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Archive