Ieri m-am enervat la masa pt ca unul dintre noii colegi mi-a reprosat ca ma plang prea mult. Stiu ca are dreptate, din asta traiesc. Dar nu ma plangeam, chiar discutam situatia mea actuala care e f shitty. Nu-s platita din cauza unei chestii birocratice idioate, am o datorie imensa catre colegiu de care ceilalti nu-si fac probleme pentru ca taxa lor se plateste din alte surse, toti se uita chioras la mine pentru ca teoretic as primi mai multi bani, dar tot surplusul se duce pe factura aia imensa. Iar eu cica ar trebui sa fiu happy and cheerful. Iar el are o problema, nu se simte bine daca nu critica pe careva si crede ca eu sunt de vina pt toata panarama asta. Si mai e si angajat in acelasi program ca si mine, adica vom merge impreuna in muuuulte calatorii. Slava Domnului, nu lucram pe acelasi subiect, cred.

Un alt coleg mi-a zis ca o sa devin sefa in birou din cauze de „strong personality”. Eu ma stiam o persoana timida si retrasa, cu probleme de adaptare. Se pare ca am probleme de adaptare, dar din alte motive.

Aseara am fost la o cina mai putin formala in cadrul colegiului, urmata de waaay too many free drinks at the student bar. Rezultatul – a trebuit sa suport vreme de vreo juma de ora paranoia unui portughez bine afumat. Partea buna, incep sa disting intre oamenii care merita toata atentia pe aici si restul de balast.

Ma gandesc serios sa pun blogul pe private ca sa nu am si aici reprosuri ca ma smiorcai. Cine n-are chef de problemele mele, va rog, scoateti blogul din feed reader. Zilele astea simt nevoia sa inregistrez toate porcariile care mi se intampla din motive foarte obiective: nu am la cine sa tip si ma tem ca toata sarcina asta negativa se va descarca in capul cui nu trebuie; peste cateva luni/cativa ani voi dori sa rasfoiesc textele si sa ma minunez de cat de aiurea a putut fi inceputul asta.

Cred ca sunt totusi foarte calma, avand in vedere situatia.

Trebuia sa fiu in Manchester weekendul asta.

😐