Ma incearca un sentiment foarte dubios. Ma simt ca intr-o vacanta scurta si obositoare. Tot am impresia ca peste doua saptamani plec de aici si toate revin la normal. Nu prea imi vine sa cred ca nu mai exista normalitate.

Traiesc exact situatia de care am fugit toata viata.

Am plecat ca un copil bosumflat, care isi strange jucariile si fuge atunci cand jocul nu merge asa cum vrea el. Ma simt precum un copil ce nu a evaluat bine situatia si s-a incapatanat in prostia lui, actionand in consecinta.

Cel mai trist mi se pare ca Vic a vrut banuti de ciocolata de aici si am gasit. Dar nu stiu cand apuc sa i-i dau.