You are currently browsing the monthly archive for octombrie 2010.

Sunt o mie de lucruri pe care ar trebui sa le fac acum. Cum ar fi sa termin de citit capitolul despre Lattice Boltzmann, sau sa caut bilete pt Craciun, sau sa spal tricouri deschise la culoare, sau sa cheltui ultimele 30 de lire. E soare si as putea merge sa fac poze, dar n-am chef de nimic.

I’m broken and there’s nothing anyone can do to fix me…

as in Need for Scream…si nu am unde. Peretii camerei sunt subtiri. Webmessu pica tot timpul, vorbesc la pereti. Sometimes it helps.

Today was not my day, definitely. Azi mi-am dat seama ca ceea ce pentru mine reprezenta o prioritate si era realizabil cu 90% sanse, pentru altii nu se apropia nici macar de 10%, ba chiar ar fi fost -10 mai degraba. Nu mi-a picat prea bine si am avut cateva momente in care mi-am dorit sa sparg ceva si sa plang. Din fericire, eram singura in birou si n-am deranjat pe nimeni. Restul zilei s-a derulat tern, dupa toata chestia asta sunt putine lucruri care sa mai conteze. I want my glass and I want it full! M-am saturat de jumatati de masura.

Apoi am aflat ca am ratat un super-workshop foto in studio si am vrut sa plang si mai mult, dar oricum nu mai conta…

In seara asta trebuia sa-mi spal tricourile negre  pentru ca cele albe sunt murdare. Asa ca azi am aparut in blugi, camasa si sacou la lucru. Dar in loc sa fiu casnica, am preferat sa socializez cu colegii de birou si sa-l sarbatorim pe proaspatul Dr Tom. Singurul experimentalist care a venit cu noi in pub a reusit sa verse Cola pe camasa mea preferata si pe cei mai comozi blugi pe care ii detin, dar, cel mai grav, si pe sacoul aproape nou. Morala: just don’t mix those. Din fericire, toate erau de culoare inchisa. To top things off, iaurtul cu fructe s-a desfacut exploziv si mi-a aranjat definitiv camasa. Concluzia: buy fatty yoghurt, it doesn’t spill. Wait, it gets worse. Chelnerita mi-a gasit esarfa rosie pe podea si a luat-o la bar. Am avut vreo 2 minute de cautari si de  „fuck, shit, damn” and all that stuff, pana cand mi-am dat seama unde ar trebui sa fie.

Se pare ca nu ajunge ca abia ma descurc in tara asta, nici macar nu nimeresc usile si in 50% din cazuri habar n-am cum ar trebui sa le deschid, am devenit si magnet pentru alti impiedicati si tot felul de situatii aiurea. Probabil exista un fel de lege a compensatiei…

Acum stau si ma intreb daca ar trebui sa spal totusi ceva in seara asta. Dar cred ca o sa trec la Need for Sleep foarte curand.

Mi-e dor de sunete si muzica.

 

Weekendul acesta am fost curajoasa si m-am urcat de una singura in trenurile britanice. Partial din motive finaciare, dar si pentru ca nu voiam sa ma intorc din Londra prin Royston cu autobuzul, am ales un traseu mai de-a dreptul, spre nord, dar prin niste gari ceva mai obscure.

Concluziile…

  • you really don’t want to be stuck here more than 5 minutes

  • you cannot be stuck there if the driver never shows up and the train never leaves Cambridge (si se pare ca se intampla des asta pentru ca un coleg ne povestise ceva asemanator cu o zi in urma)
  • trebuie sa mananc mai des la Nando’s. Sandvisurile de la bellanapoli sunt mai aproape de birou, dar nu se compara
  • oricat de mult ai calatori, un somn bun repara totul
  • stim acum (thanks to a leprechaun) care e momentul perfect pentru poze in catedrale

 

 

Londra ramane, fara indoiala, in topul preferintelor mele. Chiar daca de data asta am ocolit centrul (din motive de metrou inchis), si am ales un parc ce nu parea deloc interesant, orasul a tinut neaparat sa-si arate farmecele. Pe masura ce umbrele se lungeau lenese si pasii coborau incet colina valurita, am uitat unde ma aflu. Aleea larga din Regent’s Park poate fi, la fel de bine, continuarea Copoului in orasul meu imaginar sau primul pas catre o drumetie in munti. Mi-e dor de foarte multe locuri, de oameni nu mai zic, dar incep sa colectionez noi colturi de lume de care imi va fi dor mai tarziu.

Azi a fost o zi marunta, cu lucruri marunte. Ups and downs. Am alergat dimineata dupa un tort mare si am gasit un loc ce parea promitator… home-made cakes, cream and strawberries. Dar nu am putut plati cu cardul, asa ca tot la Fitzbillies am ajuns. Prin urmare, group meeting cu double chocolate cake si vanilla mille-feuille adus de catre cel care a prezentat.  Motto-ul zilei: „seriously disrupted work pattern”.

Am aflat ce carte trebuie sa descifrez de la un post-doc care stia, la randul lui, de la altcineva…si cum imi era prea lene sa ma deplasez pana in nordul orasului la biblioteca de matematica, l-am intrebat pe prof daca nu o are. „We don’t have it, but we’ll order it.” Awfully nice surprise. Mai ales pentru un roman obisnuit cu criza.

Truth be told, it’s getting freaking cold. Azi am inceput sa ma gandesc serios la manusi. Deja umblu de vreo doua zile cu fular, aproape face parte din mine. Prin urmare, la inceput nu prea am inteles de ce un biciclist s-a oprit in mijlocul drumului ca sa imi vorbeasca.

– Is that an UCD scarf?

– Huh?

-UCD!!

– Oh, yeah!

– Did you study there?

– No, just visiting!

– I did! si-mi arata fesul cu dungulitele de rigoare.

Very sweet. Homesick guy. Se pare ca lumea din insulele astea chiar tine la culori si simboluri. Iar esarfele ocupa un loc important. Aproape imi pare rau ca nu am nimic cu logo-ul universitatii din Iasi. 😛

Incep sa recunosc oamenii din departament, dar inca nu stiu care, cum il cheama, in ce birou sta sau din ce grup face parte.

Din pacate, am in fiecare zi cel putin un episod care imi aminteste de ce nu fac experimente intr-un laborator. Acum doua zile am spart o farfurie in Trinity dining hall. Ieri am varsat un pahar cu apa pe podeaua cafenelei pentru ca cineva il uitase langa usa vitrinei frigorifice. Astazi am dat rasturnat paharul meu cu apa pe tot biroul. Am salvat la timp mousul si tastatura, iar baietii au sarit dupa tort. In seara asta am agatat o sticla de vin  la intrunirea unei societati gastronomice. Din fericire sticla era goala, dar mi s-a zis pe jumatate in gluma ca ar trebui sa parasesc sala pentru ca am baut prea mult. 😛

M-am inscris la medic si am completat in formular cat beau de obicei. Un pahar de vin pe saptamana, in medie, cam asta era norma mea. Acum realizez ca am depasit cotele saptamana asta. Prea multe intruniri in numele socializarii, desi, trebuie sa recunosc, unele discutii au fost chiar utile. 🙂

S-a vorbit mult despre briose si gatit in seara asta.

Homesick.

A disparut musca din raft. Zau, e o performanta. In acelasi timp, a disparut si felia de tort din frigider si tare ma tem ca n-a ajuns la cine trebuie. Sper sa nu fie vreo legatura intre cele doua.

… I might break.

Concluzia nu poate fi decat una. Intre un vin de 10 lire si unu de 3 (or less) cu eticheta de Sainsbury’s, e de preferat cel din urma. Iar mai mult de 10 lire nu prea as da pe o sticla de vin, zau. Stiu, urat din partea mea, dar suntem studenti. 😀

Am un tort si n-am fost in stare sa-l mananc. Pentru ca m-am dus la o abureala de string theory presentation si era sa uit in ce univers traiesc. Dar macar am aflat si eu cine e Michael Green ca pana acum ma uitam ca matza cand zicea cineva numele asta.

De voie, de nevoie, weekendu asta am uitat ca am venit aici sa lucrez. Cum nu ma plateste nimeni si free food e din belsug in prima saptamana, in numele socializarii, si din motive de mare bairam in tot campusul, cu sufletul petrecerii exact sub geamul meu, astazi ma duc la culcare devreme, ca pic de somn si maine altii ma iau de odihnita.

BookFrenzy

Details

O pata gri intr-un ocean de culoare.

octombrie 2010
L M M J V S D
« sept.   nov. »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Archive