You are currently browsing the monthly archive for iulie 2010.

Astazi mi s-a demonstrat pentru a nu stiu cata oara (inca nu-mi venea sa cred, inca mai speram), ca romanul are un talent deosebit – nu de a sta la cozi – ci de a forma o coada. Nu pot sa inteleg fenomenul, il pun pe seama unei reminiscente comuniste, cand „primul sosit, primul servit” facea diferenta in lupta pentru supravietuire. Cu toate acestea, mi se pare jenant sa dau vina pe un sistem desfiintat acum mai bine de 20 de ani.

Dar altfel nu-mi explic de ce un ghiseu care se deschide la ora 8:30 si pentru care se impart bilete de ordine la ora 8:00 ajunge sa epuizeze 75 de locuri in doar 5 minute. Explicatia fizica e extrem de simpla, inca de la 3:00 AM lumea a inceput sa formeze o coada, pentru care s-a scris o lista si, in final s-au atribuit numere in functie de lista. Poate sunt eu deplasata, dar gandirea asta mi se pare cel putin bolnava. Rezultatul e un haos de nedescris, o aglomeratie enervanta, functionari scosi din sarite care nu fac fata cererilor in primele 5 minute. Dupa care se lasa linistea…si toti pleaca suparati. In interior, pustiu, lejer, nici o activitate care sa justifice agitatia de la intrare. Si in fiecare zi, o iau de la capat, incurajand lista ingrata, scrisa de fiinte adormite si chinuite care se complac intr-o situatie penibila.

M-am dus sa vad cum merg lucrurile, visand la un automat care scuipa numere, la o sala de asteptare si cateva ghisee decente, spunandu-mi ca daca au reusit sa puna la punct un sistem de programare prin e-mail, vor fi in stare sa gestioneze situatia si la locul faptei. Dar am subestimat capacitatea romanului de a forma o coada (una isterica), desi aceasta nu era deloc necesara. Cu putin calm si atentie s-ar fi evitat imbulzeala, iar functionarul de la ghiseul de informatii (acel zeu datator de biletzele cu numere), ar fi fost mult mai coerent in explicatii.

Am gasit ceea ce speram la 3:00 PM, dupa 12 ore de la inceputul ingratei liste. In 30 de minute, incluzand drumul cu masina dus-intors si cele doua persoane pe care le-am lasat sa intre inaintea mea, am depus cererea, am facut pozele si am mazgalit cu degetele pe monitor, fara programare prin e-mail (pe care mi-o facusera abia pentru saptamana viitoare), fara biletzele, fara cozi. Ba chiar am avut timp si de doua glume si o poveste cu functionarul, nu pentru ca as fi vrut, ci pentru ca el avea chef de vorba. Interactionase cu prea multi copii in ziua respectiva, vorbea sasait si se stramba, desi a realizat ca sunt cam mare pentru felul in care abordase discutia.

Langa amintirea de azi dimineata asez imaginea dintr-un aeroport pe care am surprins-o primavara asta si care m-a facut sa o sterg de acolo sperand ca nu m-a observat nimeni. Imaginati-va o hala imensa, goala. Pe o latura, sunt 15-20 de ghisee pentru check-in la care nu sta nici un angajat al vreunei companii. Nimeni care sa preia vreun bagaj sau sa ofere vreo informatie! Iar undeva, in mijloc, o coada – lunga, aliniata, desavarsita. Ati ghicit, da, era zborul pentru Bucuresti…

De cateva zile ma scot din sarite secretarele, aducandu-mi aminte ca nicaieri pe lumea asta lucrurile nu merg unse, ca peste tot exista incompetenta si prostie. Dar cand vad oamenii ca-si amarasc de unii singuri viata si se supun la niste corvezi inutile nu pot sa nu cred ca ceva e in neregula.

Aman de ceva timp sa ma apuc de lucruri serioase, cred ca sefii m-ar da afara daca n-ar sti ca plec la toamna. M-a prins lancezeala si e tare bine. Imi tot derulez in minte ce s-a intamplat de la sfarsitul lui martie incoace si nu-mi vine sa cred cate s-au intamplat, apoi imi zic ca merit o saptamana de lenevit. Sau doua…poate trei? Asa ca sa nu va mire ca mai apar si episoade din astea:

Ale si Clau in fata standului cu lumanari de pus pe tort:

– Nu mai vrea din astea de copii…Aaaah, uite are cu minge de baschet, dar e pt… 6 ani. 😦

– Il iei acum si il pui invers la anul! 😀

– Ei nah, si tu acuma!

– Uite, asta e tot cu minge de baschet! Crezi ca merge ca 8?

Ale, nedumerita:

– Ala e… zero?!!

Clau, razand in hohote:

– Da, pentru 10, 20…

Ale, incercand sa dreaga pelteaua:

– Cum, n-au 10????

– Sa scrii chestia asta pe blog! Nu ma intereseaza ce poveste inventezi, pana diseara trebuie sa apara pe blog, altfel de bat!

Inventasem o poveste, dar am uitat-o de aseara si pana acum, asa cum am uitat si multe alte povesti pe care as fi vrut sa le spun lunile acestea. Nici n-am respectat deadlinul, asa ca s-ar putea sa iau bataie…

„Just give me something that comes out of a bottle!”

“And how many hours a day did you do lessons?” said Alice, in a hurry to change the subject.

“Ten hours the first day,” said the Mock Turtle: “nine the next, and so on.”

“What a curious plan!” exclaimed Alice.

“That’s the reason they’re called lessons,” the Gryphon remarked: “because they lessen from day to day.”

‘Never imagine yourself not to be otherwise than what it might appear to others that what you were or might have been was not otherwise than what you had been would have appeared to them to be otherwise.’

I just want to take a shower, crawl under a blanket and sleep till the day after tomorrow…

Claudia m-a corupt. So…

Something cheerful:

Something dreamy:

no3 on his website

Something reggae:

And something sad.

BookFrenzy

Details

O pata gri intr-un ocean de culoare.

iulie 2010
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Archive