Stiti jocul ala…? Toate pasarile zboara!!

– Barza?

– Zboara!

– Cioara?

– Zboara!!

– Avionul?

– Nu zboara!!!

Claudia zice sa va povestesc. As vrea, dar sunt atat de multe de spus incat nici nu stiu de unde sa incep. Asa ca va zic sfarsitul. Dupa 18+3 ore de verificari tehnice la vama pentru ca austriacul a vazut nush-ce-fum la osii… am juns dupa-amiaza in Bucuresti. Asta doar ca sa aflam ca seara era programat un zbor. De azi traficul aerian Viena-Bucuresti e reluat. Ne-am consolat cu ideea ca oricum nu e sigur sa zbori in conditiile acestea, norul fiind inca deasupra Romaniei. In plus, nu cred ca as mai fi rezistat inca doua zile in stresul zboara-nu zboara, certandu-ma cu receptionerul idiot care tot incerca sa ma dea afara din hotel, desi prelungisem rezervarea. Murphy rullz, as always. Totusi, nu inteleg de ce trebuia eu sa sufar cu trenul pentru ca lucrurile sa reintre cat de cat in normal. Si pentru ca veni vorba de normalitate, imi planificasem o saptamana nebuna, de ce a devenit haos mondial? 11 m-a urmarit peste tot, amintindu-mi ca sunt acolo unde trebuie, dar, in acelasi timp, pe marginea prapastiei.

Inca nu am ajuns acasa. Promit ca dupa ce imi revin voi calcula cate mile am parcurs saptamana trecuta (mile, nu km, ca sa para mai putine). Aseara am avut un moment in care mi-am dorit sa ma intind pe gresie in baie si sa mor. Dupa care am dat vina pe CFR si nesomn si mi-am vazut de viata. Jumatate de ora mai tarziu imi verificam e-mailurile. Si am izbucnit in cel mai sincer rasu-plansu, cum nu credeam ca mi se poate intampla vreodata. Nici nu ajunsesem bine acasa si aveam o noua invitatie de calatorie.  Sper sa ma ierte Claudia pentru scena care a urmat. Apropo, nu stiu ce m-as fi facut fara incurajarile ei saptamana aceasta. Hugz, little sis!