Otilia Cazimir, Topirceanu, Cosbuc…nume, in general, asociate perioadei copilariei. Culmea, atunci nu m-au impresionat, si descopar abia acum motivul. Poeziile promovate intens in cartile pentru copii nu sunt printre cele mai grozave realizari ale lor. De savuroasa Supa de zarzavat am aflat abia de curand, iar in seara aceasta, cautand o poezie potrivita pentru Vic, am gasit si altele care m-au pus pe ganduri.

Am ales in cele din urma:

Din fugă

Se scaldă soarele în iaz…
Un măr sucit de bătrâneţe
Aruncă-n tren cu mere pădureţe,
Şi-un cârd de gâşte albe face haz.

S-abat la geam privelişti iuţi
De cărţi poştale colorate,
Şi-un deal vărgat se scarpină pe spate
Cu plugul tras de doi căluţi…

Desi el ar fi preferat

Înserare

Un deal cosit … Şi pe şoseaua prinsă
De coasta lui, un car dispare-n fund.
Şi sună drumul ca o dobă-ntinsă
Pe care-ai aruncat, cu pumnii, prund.
Prin nori, apusu-mprăştie uşor
Un vag reflex rătăcitor …
Şi-ncet,
Pe ochii vineţi şi-mpietriţi ai zării,
Se lasă moi pleoapele-nserării.

Sau…si mai scurta…

Strofa Risipită

Eu niciodată nu pot fi de vină…
Când plouă sau e cerul înnorat
Şi mor pe straturi florile-n grădină,
Să ştii că numai tu eşti vinovat.

Iar eu as fi vrut

Vis Alb

Aş vrea cu tine să mă duc departe,
La Polul Nord, sub cerul de opal,
Când gheaţa mării clare se desparte
În blocuri plutitoare de cristal.

Desfăşurând culorile-i spectrale,
S-ar înălţa deasupra noastră ca un fald
Dantela aurorii boreale,
De purpură, de aur şi smarald.

Banchiza albă ne-ar aşterne-n faţă
Covoare de omăt imaculat.
Şi-n adăpostul mic, scobit în gheaţă,
Am arde-un foc de spirt denaturat.

Din larga-mpărăţie de zăpadă,
S-ar aduna fantasticul norod
Al nopţilor polare, să ne vadă:
Urşi albi, de vată — foce mari, de glod…

Iar când natura-n soare nou învie
Şi când văzduhul nu mai e opac,
Într-un bazin de sticlă argintie
Ar licări oglinda unui lac.

Acolo-n apa-i calmă şi albastră
M-aş duce-n zori de ziuă să mă scald
Şi cât ar fi de frig, iubirea noastră
M-ar face să-mi închipui că mi-i cald!

Dar nu se potriveau, pentru ca nu sunt scrise de Otilia Cazimir, ci, s-ar parea, sunt parodii ale lui Toparceanu la adresa ei…

Si totusi, am ramas in gand cu

Interior

Otilia Cazimir

Ramai!…

Pe la ferestre a trecut un fulg: e cel dintai…

-Tu stii ca, daca pleci, mi-e frica.
As vrea sa-mi spuie cineva pe nume…
Ma simt asa de singura si mica
De parca numai noi am fi pe lume.

Prin geamul aburit si transparent,
Se uita-afara florile din glastre
Cu gatu-ntins spre soarele absent.
Se-ntuneca. Si focul prin unghere
Invalmaseste palpairi albastre
Cu umbre nestatornice si moi.

– Asculta… oare ce s-aude?…

– Cu haina rupta, plina de noroi,
Cu plete ude,
Se uita Toamna in odaie
Si bate-n geam cu degete de ploaie.

I-e frig. Si a simtit de-afara,

Ca-n suflete-am pastrat un colt de vara…

Oglinda a cuprins odaia toata
In apa-i plumburie si-nghetata.

– Ramai!…

Afara ninge cu petale
De micsunele artificiale,
Si nu mai trece nimenea pe strada…

Din mana mea intinsa las sa cada
Risipa alba-a gandurilor tale.
Si ne-om privi, can tu vei fi tacut,
Surprinsi ca inca ne iubim ca la-nceput.

Abia astept sa-l aiba de invatat pe Topîrceanu!😀