You are currently browsing the monthly archive for februarie 2010.

Erase, remove, scrap. I feel like throwing away everything and starting all over again. It was wrong, all wrong, in spite of my stupid attempts of convincing myself nothing can ever go wrong. But I lack the courage of pulling out the roots, and make it fresh. I had my chance and it lingers inside of me like the memory of a dead body.I will never fly. I was damaged, right from the beginning.

Don’t worry, music heals. I’ll dream of a Greek party where people trash plates and laugh and dance. It will be just another wish that I’ll deny myself.

„The artist is the creator of beautiful things. To reveal art and conceal the artist is art’s aim.

The critic is he who can translate into another manner or a new material his impression of beautiful things.

The highest as the lowest form of criticism is a mode of autobiography.

Those who find ugly meanings in beautiful things are corrupt without being charming. This is a fault.

Those who find beautiful meanings in beautiful things are the cultivated. For these there is hope. They are the elect to whom beautiful things mean only Beauty.

There is no such thing as a moral or an immoral book. Books are well written, or badly written. That is all.

The nineteenth century dislike of realism is the rage of Caliban seeing his own face in a glass.

The nineteenth century dislike of romanticism is the rage of Caliban not seeing his own face in a glass.

The moral life of man forms part of the subject-matter of the artist, but the morality of art consists in the perfect use of an imperfect medium. No artist desires to prove anything. Even things that are true can be proved.

No artist has ethical sympathies. An ethical sympathy in an artist is an unpardonable mannerism of style.

No artist is ever morbid. The artist can express everything. Thought and language are to the artist instruments of an art. Vice and virtue are to the artist materials for an art.

From the point of view of form, the type of all the arts is the art of the musician. From the point of view of feeling, the actor’s craft is the type.

All art is at once surface and symbol.

Those who go beneath the surface do so at their peril.

Those who read the symbol do so at their peril.

It is the spectator, and not life, that art really mirrors.

Diversity of opinion about a work of art shows that the work is new, complex, and vital.

When critics disagree, the artist is in accord with himself.

We can forgive a man for making a useful thing as long as he does not admire it. The only excuse for making a useless thing is that one admires it intensely.

All art is quite useless.”

Multa vreme te-am urat. Mi se parea ca nu esti suficient de bun pentru mine. Ori de cate ori ne intalneam din intamplare pe strada imi sareau in ochi defectele pe care ti le atribuisem in subconstient. Ma intrebam daca nu cumva ma supraestimez, considerand ca nu esti pe masura mea. Treptat, am inceput sa constat ca nimic nu ma mai multumeste. Lucrurile care altadata ma entuziasmau devenisera doar inca un pretext pentru oboseala. Te priveam si ma simteam straina de toti si de toate. Singura. Si nu durea deloc. Eram abur din pamant cald ce straluceste in razele lunii. Rece-albastrui. Indiferent. Cautam noi locuri, noi chipuri, permutari circulare ale aceluiasi circ.

Incep sa inteleg acum, nu-i vina ta. Eu am uitat sa tresar. Ceva se atrofiase in mine, devenisem imuna la frumusetea care ma inconjura. Eram capabila sa o disting intre nimicuri, eram constienta ca mi-ar fi fost ingrozitor fara ea, si totusi, ramaneam neatinsa, imposibil de impresionat. Probabil ma obisnuisem cu toate. De prea mult bine…

Incredibil, dar chiar am castigat un concurs, celebrul concurs organizat de catre Alex weekend de weekend. Voi primi o carte, din cate am inteles, sangeroasa. Probabil imi va fi frica sa o citesc. 😀

In curand ma voi muta pe serverele trilemei, intrucat am participat la concursul de proza arhiscurta si am obtinut un punctaj modest, dar suficient cat sa primesc bursa lor. Trebuie sa gasesc ceva timp pentru amenajarea noului coltisor, cand e gata va anunt. 😉

Poate ar trebui sa joc la loto. Deocamdata, ma intorc la disertatia si bulinele mele…

Otilia Cazimir, Topirceanu, Cosbuc…nume, in general, asociate perioadei copilariei. Culmea, atunci nu m-au impresionat, si descopar abia acum motivul. Poeziile promovate intens in cartile pentru copii nu sunt printre cele mai grozave realizari ale lor. De savuroasa Supa de zarzavat am aflat abia de curand, iar in seara aceasta, cautand o poezie potrivita pentru Vic, am gasit si altele care m-au pus pe ganduri.

Am ales in cele din urma:

Din fugă

Se scaldă soarele în iaz…
Un măr sucit de bătrâneţe
Aruncă-n tren cu mere pădureţe,
Şi-un cârd de gâşte albe face haz.

S-abat la geam privelişti iuţi
De cărţi poştale colorate,
Şi-un deal vărgat se scarpină pe spate
Cu plugul tras de doi căluţi…

Desi el ar fi preferat

Înserare

Un deal cosit … Şi pe şoseaua prinsă
De coasta lui, un car dispare-n fund.
Şi sună drumul ca o dobă-ntinsă
Pe care-ai aruncat, cu pumnii, prund.
Prin nori, apusu-mprăştie uşor
Un vag reflex rătăcitor …
Şi-ncet,
Pe ochii vineţi şi-mpietriţi ai zării,
Se lasă moi pleoapele-nserării.

Sau…si mai scurta…

Strofa Risipită

Eu niciodată nu pot fi de vină…
Când plouă sau e cerul înnorat
Şi mor pe straturi florile-n grădină,
Să ştii că numai tu eşti vinovat.

Iar eu as fi vrut

Vis Alb

Aş vrea cu tine să mă duc departe,
La Polul Nord, sub cerul de opal,
Când gheaţa mării clare se desparte
În blocuri plutitoare de cristal.

Desfăşurând culorile-i spectrale,
S-ar înălţa deasupra noastră ca un fald
Dantela aurorii boreale,
De purpură, de aur şi smarald.

Banchiza albă ne-ar aşterne-n faţă
Covoare de omăt imaculat.
Şi-n adăpostul mic, scobit în gheaţă,
Am arde-un foc de spirt denaturat.

Din larga-mpărăţie de zăpadă,
S-ar aduna fantasticul norod
Al nopţilor polare, să ne vadă:
Urşi albi, de vată — foce mari, de glod…

Iar când natura-n soare nou învie
Şi când văzduhul nu mai e opac,
Într-un bazin de sticlă argintie
Ar licări oglinda unui lac.

Acolo-n apa-i calmă şi albastră
M-aş duce-n zori de ziuă să mă scald
Şi cât ar fi de frig, iubirea noastră
M-ar face să-mi închipui că mi-i cald!

Dar nu se potriveau, pentru ca nu sunt scrise de Otilia Cazimir, ci, s-ar parea, sunt parodii ale lui Toparceanu la adresa ei…

Si totusi, am ramas in gand cu

Interior

Otilia Cazimir

Ramai!…

Pe la ferestre a trecut un fulg: e cel dintai…

-Tu stii ca, daca pleci, mi-e frica.
As vrea sa-mi spuie cineva pe nume…
Ma simt asa de singura si mica
De parca numai noi am fi pe lume.

Prin geamul aburit si transparent,
Se uita-afara florile din glastre
Cu gatu-ntins spre soarele absent.
Se-ntuneca. Si focul prin unghere
Invalmaseste palpairi albastre
Cu umbre nestatornice si moi.

– Asculta… oare ce s-aude?…

– Cu haina rupta, plina de noroi,
Cu plete ude,
Se uita Toamna in odaie
Si bate-n geam cu degete de ploaie.

I-e frig. Si a simtit de-afara,

Ca-n suflete-am pastrat un colt de vara…

Oglinda a cuprins odaia toata
In apa-i plumburie si-nghetata.

– Ramai!…

Afara ninge cu petale
De micsunele artificiale,
Si nu mai trece nimenea pe strada…

Din mana mea intinsa las sa cada
Risipa alba-a gandurilor tale.
Si ne-om privi, can tu vei fi tacut,
Surprinsi ca inca ne iubim ca la-nceput.

Abia astept sa-l aiba de invatat pe Topîrceanu! 😀

„It is very strange, this domination of our intellect by our digestive organs. We cannot work, we cannot think, unless our stomach wills so. It dictates to us our emotions, our passions. After eggs and bacon, it says, „Work!” After beefsteak and porter, it says, „Sleep!” After a cup of tea (two spoonsful for each cup, and don’t let it stand more than three minutes), it says to the brain, „Now, rise, and show your strength. Be eloquent, and deep, and tender; see, with a clear eye, into Nature and into life; spread your white wings of quivering thought, and soar, a god-like spirit, over the whirling world beneath you, up through long lanes of flaming stars to the gates of eternity!”

[…]

We are but the veriest, sorriest slaves of our stomach. Reach not after morality and righteousness, my friends; watch vigilantly your stomach, and diet it with care and judgment. Then virtue and contentment will come and reign within your heart, unsought by any effort of your own; and you will be a good citizen, a loving husband, and a tender father – a noble, pious man.”

  • un proiect
  • un articol
  • un album
  • un copil
  • o viata

Sunt prea obosita sa dorm, desi imi pica ochii. Sunt prea obosita sa fac o baie relaxanta, desi ma simt murdara. Sunt prea obosita sa ma ridic de pe scaun ca sa invart termostatul cu cateva grade. Inca mai pot tasta, ultima data cand am fost asa, nu eram in stare nici macar sa imi tin mainile sprijinite pe birou. Dar asta doar pentru ca am avut suficienta energie sa duc cina din farfurie spre gura. Si apoi sa diger incet.

Pe cine sa dau vina? Pe cursul care nu mi-a placut, predat de un profesor care nu mi-a placut, intr-un stil care nu mi-a placut? Pe metoda lui de evaluare care trebuia sa aiba legatura cu teza mea, dar care s-a potrivit doar in doua cazuri din 20? Pe ziua frustranta de ieri?

De fapt, gresesc, ziua de ieri a fost destul de interesanta. Am fugit de acasa la birou dorindu-mi ceva mai multa liniste. Nu m-am dus la prima ora, stiind ca vom fi vizitati de niste angajati musculosi ai onorabilei institutii. Desi se apropia vertiginos ora pranzului, ei au ajuns la 12 si jumatate, cam imediat dupa ce m-am instalat confortabil si m-am apucat de lucru. Au inceput usor, cu montarea unor manere pentru dulapurile instalate saptamana trecuta. Gaurile erau deja date, manerele lustruite, gata de asamblat. Right! Suruburile aveau alta dimensiune, asa ca putin rumegus direct pe tastaturile din birou nu strica. Am incercat sa salvez masa Cristinei si le-am atras atentia. Cred ca le-am sifonat imaginea impecabila, au reactionat foarte violent, in special cel mai in varsta care simtea nevoia sa faca pe seful morocanos. M-am mutat in celalalt colt de camera, prefacandu-ma ca vorbesc cu un coleg, pentru ca oamenii probabil muncisera din greu de dimineata iar cladirea nu e dotata cu dusuri…

Au trecut apoi la operatiunea propriu-zisa. Eu, nestiutoare si ignoranta, chiar eram convinsa ca vor veni cu placile de lemn si le vor monta pe scheletul metalic. Oh, nuuu…la cat erau de strambe toate nu s-ar fi potrivit in veci. Asadar, biroul nostru s-a transformat in atelier de mestesugarie. Dar nu va imaginati ca lucrurile au decurs ca atare. Primele 10 minute s-au certat daca sa mute o masa care le statea in cale. Morocanosul „nu muta mobile pentru nu stiu cine” (no kiddin, dar pt ce esti platit?). Pana la urma, ceilalti doi l-au ignorat si au organizat putin spatiul de munca. Au fost decupate toate imbinarile si au fost date toate gaurile posibile de am crezut ca vor trece cu burghiele prin mesele noastre. Ma intreb daca azi a mai curatat cineva aschiile si rumegusul in urma lor.

Dar sa trecem la partea savuroasa. Montarea placilor si cocotatul pe scara… Dar, „e cald aicea”. „Da, e cald aicea la dumneavoastra, vai ce cald!” Imi ridic ochii din monitor, pentru ca ii aud pe doi dintre ei certandu-l si inghiontindu-l pe al treilea. Stupoare. Nenea e in maieu! (Sau maiou, ca nu mai stiu cum e dupa noul DOOM) Din fericire, sta cu spatele. Se contureaza o umbra de muschi in zona umerilor. Multumesc in gand ca am rinita cronica. Ma rog sa nu se intoarca. Se intoarce, reliefand un abdomen cirotic si un puf abundent pe piept. Se simte erou, cocotat pe scara si cu un bocanc mare asezat strategic pe unul dintre rafturi. Blestem ca am lasat algocalminul acasa. Bormasina scartaie prin metale.

Au montat rafturile interioare si credeam ca trec mai departe, dar pe la 1 si ceva era ora pranzului si cred ca obosisera dupa atata spectacol. Noua ne-au trebuit vreo 2 ore sa ne revenim, timp in care am analizat mitul instalatorului si eternul conflict intre barbati si femei. Replica saptamanii a fost „E cald aicea la dumneavoastra!” si cred ca va ramane in istoria departamentului.

Restul zilei l-am petrecut alergand dupa bancomate, abonamente si algocalmine. Ecranele indreptate spre soare, tantele care n-au maruntis sa dea rest, dar au resturi de medicamente pe care le vand la pret intreg si cozile la chiosc mi-au mancat inca vreo 2 ore bune si nervii pe doua saptamani.

Spre seara am ramas fara conexiune de internet asa ca m-am dus sa invat acasa, unde am gasit un bec ars la mine in camera si, lipsita de chef, m-am culcat fara a-mi termina proiectul. Mai e si maine o zi.

Sunt atat de mandra. Am corupt-o pe Claudia si nu mai sunt singura care petrece prea mult timp in bucatarie. (Nici eu nu eram genul, dar m-au molipsit altii acum vreo 2-3 ani). De data aceasta, a fost randul meu sa privesc randuri de poze delicioase, in timp ce eram la serviciu. Cat de chinuitor poate sa fie, acum inteleg cata nedreptate am facut postand imaginile cu turta dulce de la Craciun. Astazi am rezistat doar cu gandul la cremsnitul care ma astepta acasa.

BookFrenzy

Details

O pata gri intr-un ocean de culoare.

februarie 2010
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728

Archive