Tare bine e cu invatatorii astia, dau teme copilasilor si te determina sa-ti mai aduci aminte lucruri. Frate-miu a avut de invatat o poezie de Eminescu pentru azi. Astfel mi-am amintit ca imi plac versurile de inspiratie folclorica. Pana la urma ne-am oprit la „Dintre sute de catarge” pentru ca era mai usor de invatat si eram siguri ca nu o vor aborda si alti colegi. Totusi, mi-ar fi placut foarte mult sa il aud recitand asta:

De-or trece anii…

De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăcé,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un „nu ştiu cum” ş-un „nu ştiu ce”.

M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, „nu ştiu cum”.

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăcé:
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i „nu ştiu ce”.

Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum…
În taina farmecelor sale
E-un „nu ştiu ce” ş-un „nu ştiu cum”.

Cine a auzit cum se lauda legumele din Supa de zarzavat imi vor intelege curiozitatea.