You are currently browsing the monthly archive for ianuarie 2010.

Exercitiu de proza arhiscurta:

O găsi muşcându-şi pumnii, încercând inutil să ascundă ţipătul ce i se zbătea în piept. De fapt, nu putea nici măcar să respire, scâncindu-şi neputincioasă frustrarea. Învins, strivi cu o îmbrăţişare spasmele trupului plâns, simţindu-i pulsul haotic prin carotidă. Abia acum îi zări părul, vopsit şi aspru. Şi al lui, se gândi, e rărit peste măsură, înainte de vreme. Un singur lucru le rămăsese, viu, palpabil. Dincolo de uşa închisă, Ana aştepta speriată, cu pumnii strânşi, neştiind de ce plânge mami.

„We are creatures of the sun, we men and women. We love light and life. That is why we crowd into the towns and cities, and the country grows more and more deserted every year. In the sunlight – in the daytime, when Nature is alive and busy all around us, we like the open hill-sides and the deep woods well enough: but in the night, when our Mother Earth has gone to sleep, and left us waking, oh! the world seems so lonesome, and we get frightened, like children in a silent house. Then we sit and sob, and long for the gas-lit streets, and the sound of human voices, and the answering throb of human life. We feel so helpless and so little in the great stillness, when the dark trees rustle in the night-wind. There are so many ghosts about, and their silent sighs make us feel so sad. Let us gather together in the great cities, and light huge bonfires of a million gas-jets, and shout and sing together, and feel brave.”

click!

Sunt zile pe care le astepti cu toate simturile ascutite, pentru care muncesti fara intrerupere, lasi totul balta in jur si te gandesti la ele de parca n-ar mai exista ceva dupa. Zile in care te dai peste cap, doar ca sa ramai in picioare. Zile in care te intrebi daca nu esti cumva robot, de inca mai functionezi. Switch mode: „Permanently on”. Zile in care turezi la maxim, dai tot ce-i mai bun din tine stiind ca nu e suficient. Dansezi pe sarma cand tot ce iti doresti este sa pici. Zile in care simti nevoia sa porti tricoul cu Snoopy in speranta ca te va face sa zambesti atunci cand iti pleci obosita capul.

Sau sunt zile in care pur si simplu ti-e rau, si nu vrei decat sa treaca. Zile in care iti suni sotul sa te ia mai repede de la serviciu. Zile in care vrei sa se faca maine, doar sa stii ca traiesti. Zile in care mananci paine prajita si bei doar ceai caldut. Zile oribile in care suna telefonul si afli ca ai un musafir neasteptat. Zile in care privesti neputincioasa mormanele de rufe insirate in sufragerie si incepi sa le muti de colo-colo, pentru ca toti au avut in ultima vreme astfel de zile. Iar musafirul intotdeauna se grabeste si nu vrea sa intre, dar nici nu vrea sa plece, asa ca te tine in picioare la usa si nu te poti gandi decat la mormanele de rufe care trebuiau lasate acolo unde erau. Evident, daca ar fi ramas in sufragerie, musafirul ar fi intrat, ar fi fost jenant pentru o clipa, dar macar am fi stat cu totii jos. Si ca sa fie confuzia si mai mare, apare si fiica ta, ingaimand un salut pe care nu-l aude nimeni, incearca sa inchege o conversatie, dar nu reuseste decat sa isi ceara scuze pe jumatate, cuvintele i se opresc in gat, se freaca somnoroasa la ochi si pleaca. Creierul inregistreaza rapid ca ea inca mai poarta hainele de la scoala, blugii spalaciti si tricoul cu Snoopy, dar nu constientizezi cu adevarat ce se intampla in jurul tau.

In astfel de zile lumea te intreaba ce faci in week-end, dar tu nici nu stii ce sa le raspunzi, nu stii nici macar daca te vei putea trezi a doua zi. Nu mai exista planuri, toate s-au concentrat intr-un punct, iar dincolo de el nu mai exista nimic concret.

*

*          *

Si vine apoi a doua zi, binecuvantata zi de vineri. Te trezesti dupa 12 ore de somn cu o durere difuza in creier si un nor deasupra capului, dar e bine. A trecut. Iti verifici instinctiv mesajele, desi n-ai nici unul nou. Nici tu nu stii de ce. Poate are legatura cu faptul ca ai primit unul azi-noapte, pe la 1 si jumatate. Iti aduci aminte sunetul telefonului, continutul mesajului si cam atat. Cum ai adormit fara sa scapi telefonul e un mister. Zambesti.

Astazi se vad clar urmele razboiului ce a trecut. In primul rand, nu mai sunt lingurite, dar nu vrei sa speli vase inca. Le folosesti pe cele de plastic. A mai ramas o portie de taitei cu lapte care iti face cu ochiul, dar nu gasesti castronul in care ai mancat mai devreme. Te agati pana la urma de unul, dar ti se atrage atentia ca nu e al tau, si ca sta acolo de aseara. Sfarsesti prin a manca direct din vas, oricum trebuie spalat si e ultima portie… Razi.

Lucrurile continua sa fie cetoase. Iti faci ceai ca sa iei o pastila, il bei, dar nu-ti poti aminti daca ai luat sau nu algocalminul. Incerci sa speli vase, dar nu mai ai detergent diluat. Scoti bidonul cu lichid concentrat si torni, incurci capacele, desi nu s-ar fi potrivit in veci, apoi inchizi totul fara sa torni apa. Zambesti. O iei de la capat fara regrete. Gasesti cutia cu ceai negru pe care ai desfacut-o in ajun, ca sa poti incepe ziua cea rea. Iti aduci aminte cu dezamagire lipsa aromei si licoarea insipida din dimineata precedenta. Acum mirositi amandoua continutul si concluzia e clara: Earl Grey e divin. Desi v-ati baut ceaiul pe dimineata aceasta, ibricul trece din nou pe foc. Zambesti din nou.

Mormanele de rufe nu mai par atat de inspaimantatoare. Incet, incet, isi gasesc locul prin dulapuri. Deja v-ati pierdut prin casa. Razi din toata inima.

Astazi nu e o zi buna pentru lucruri de finete. Scapi zahar pe masa, dai peste cana cu apa, tai lamaia peste ele. Dar nu conteaza. Ceaiul e gata, dar n-ai in ce sa-l torni. Desi speli de un ceas si nu a mai ramas mare lucru prin bucatarie, canile inca sunt o problema. Iti aduci aminte ca 5 dintre ele zac pe birou, la tine in camera. Asta pentru ca ai spalat-o pe una dintre ele si ai refolosit-o. Ar fi fost 6, dar asa ai fi avut setul complet si ceilalti n-ar fi avut ce insira prin sufragerie. Plus, nu s-ar mai fi vazut monitorul…Te simti oarecum mandra pentru prostia asta.

Incerci sa nu te mai cramponezi de maruntisurile care iti stau in cale. Nu e o zi perfecta, e ceea ce englezii ar numi „a fine day”.

Astazi nimic nu te poate atinge. Nici macar faptul ca pozele ies miscate si lumina nu cade cum trebuie, desi afara e soare si cer albastru. Razi, razi din orice. Razi si te sperii cand te auzi razand. Razi cu pofta, ca omul abia scapat de la inec.

+20° – Greeks put on sweaters (if they can find them).

+15° – Hawaiians turn on the heaters (if they have them).

+10° – Americans shake, Russians are planting cucumbers .

+ 5° – You can see your own breathing. Italian cars don’t start. Norwegians take a bath. Russians drive with lowered windows.

0° – Water freezes in America , in Russia it thickens.

– 5° – French cars don’t start.

-10° – You’re planning a vacation to Australia .

-15° – Your cat insists to sleep in your bed. Norwegians put on sweaters.

-18° – New York landlords turn on the heaters. Russians make their last seasonal picnic.

-20° – American cars don’t start. People in Alaska start wearing long-sleeves.

-25° – German cars don’t start. Hawaiians are dead.

-30° – Politicians start talking about homeless people. Your cat prefers to sleep in your pajamas.

-35° – Too cold to think. Japanese cars don’t start.

-40° – You’re planning a 2-week hot tub bath. Swedish cars don’t start.

-42° – Transportation stops in Europe . Russians eat ice cream on the street.

-45° – All Greeks are dead. Politicians really start doing something for the homeless.

-50° – Your eyelids start sticking when you blink. In Alaska , people close the window in the bathroom.

-60° – White bears start moving south.

-70° – The hell froze.

-73° – Finnish special services evacuate Santa Claus from Lapland. Russians wear earmuff hats.

-80° – Lawyers put their hands in their own pockets.

-114° – Ethyl alcohol is freezing. Russians are unhappy.

-273° – Absolute zero. Russians wear boots.

-295° – 90% of the planet is dead. Russian soccer team becomes the world champion.

I Try To Wake Up
But Something’s Breaking
Here Inside Me
Deep And Hollow
A Sound That No Other Sound Could Follow

Stiu, am promis acum un secol. Iata ce am reusit, cu abilitatile mele limitate:

Vreau sa stiu daca va place fontul auriu pentru logo:

Am uitat sa va povestesc ceva despre Jivago. Dar pentru ca acel text e prea lung, m-am gandit sa va zic intr-o postare separata, ca sa ne amuzam putin.

Inca dinainte de a incepe cartea m-a ros o intrebare inexplicabila. Voiam sa stiu cum arata Jivago. De obicei nu ma sinchisesc de astfel de detalii; personajele, fetele nu sunt bine conturate in mintea mea atunci cand citesc.

Curiozitatea mi-a dat putin curaj sa incep cartea, dar pe masura ce m-am adancit in povestea incurcata, am uitat de intrebarea initiala. Mi-am adus aminte abia spre sfarsit. Poate n-am fost atenta, dar n-am gasit suficiente indicii in text. Asadar, va provoc sa descoperiti orice referire la trasaturile sale fizice si sa o postati aici, intr-un comentariu.

Este Jivago un rus blond cu ochi albastri-verzi si maxilarul patrat sau un brunet cu trasaturi dulci si fata rotunda, de copil? Timid si protector sau aventuros nesabuit? Erou sau las?

Trebuie sa recunosc. Imi era dor de o carte precum Doctor Jivago, a lui Boris Pasternak. Ceva simplu si patrunzator, lipsit de scene grotesti, redus la esenta. Stiu ca romanul pare greoi si inspaimantator, dar cred ca merita o sansa. Mi-am propus sa i-o acord, mai mult, cred ca mi-am propus sa-mi si placa. Pot spune fara nici o retinere ca nu a fost atat de dificil pe cat am crezut.

Spre deosebire de Rox, eram prevenita de toate obstacolele pe care ea le-a intampinat. Invatasem deja din Anna Karenina despre interminabilele monoloage interioare. Doar ca remarcile pe care le afiseaza Pasternak din cand in cand, fie prin Iura, Nikolai Nikolaevici, ori Sima , sunt bine argumentate si capata forma de concluzii; nu se compara cu framantarile existentiale ale lui Konstantin Levin, ce sfarseste prin a-si gasi linistea si a intelege ceva ce nu poate fi exprimat in cuvinte. Din punctul acesta de vedere, Pasternak mi s-a parut mult mai digerabil.

„In acest sens anticii nu aveau istorie. La ei nu a existat decat marsavia sangvina a unor Caligula cruzi, ciupiti de varsat, care nu banuiau cat de lipsit de har e orice cotropitor. […] Abia dupa Hristos veacurile au inceput sa respire mai libere. Abia dupa el a inceput viata in posteritate si omul nu mai moare sub un gard de pe strada, ci in istoria lui, in toiul muncilor menite de a invinge moartea, moare el insusi dedicat acestei teme.” (p. 26-27)

Stiam si despre obiceiul de a nu repeta numele unui personaj in acelasi paragraf, ci de a utiliza toate diminutivele si poreclele posibile. Citindu-l pe Tolstoi, ai toate sansele sa gasesti cate 6, 8 nume pentru un dialog intre doua personaje. La Pasternak e si mai subtil, personajele capata noi identitati in functie de etapa pe care o parcurg sau de cadrul in care se desfasoara: Iura, Iurocika, Iuri Andreevici, doctor Jivago sau, simplu, Jivago. Din fericire, pe alocuri se fac referiri la evenimente anterioare. De cele mai multe ori, insa, traiesti cu o senzatie de deja-vu care te determina sa rasfoiesti paginile ramase in urma.

Dupa cum era de asteptat, erotismul e redus la minimum, consemnarea idilelor fiind suficienta. Totusi, Pasternak nu e atat de aspru precum m-a socat Dostoievski in Adolescentul, unde personajul principal se comporta complet haotic din cauza unei pasiuni puternice, dar care e abia mentionata in treacat. Aici m-a uimit prezenta declaratiilor de dragoste atat de sensibile dintre Lara si Iura. Mi-e greu sa cred ca doi oameni chiar si-ar spune asa ceva, replicile par indelung studiate, dar am invatat sa nu mai privesc romanul din aceasta perspectiva. Se strecoara incet ideea predestinarii celor doi, relevata in rememorarea primei lor intalniri.

„Toata faptura mea se mira si intreba: daca dragostea si incarcarea cu electricitate sunt atat de dureroase inseamna ca si mai dureros e sa fii femeie, sa fii electricitate, sa trezesti iubirea.” (p. 463)

E oarecum banal si irelevant sa te intrebi daca actiunea e verosimila. Seria de coincidente irita initial, mai ales cand se intalnesc toate planurile naratiunii in micul orasel Meliuzeevo: Jivago, Galiullin si Larisa in acelasi salon de spital. Pentru o carte cu pretentii de bildungsroman, paralelismul si intersectarile nebanuite sunt firesti. Personajele sunt urmarite pe tot parcursul vietii, iar momentele cruciale contin dese referiri la situatiile celorlalti. Totusi, mi-am iesit putin din fire cand Jivago nimereste la o frizerita care e tocmai matusa lui Liveri, de la care el abia evadase (ati ametit? si eu…). Incerc sa nu uit ca e vorba de un roman scris timp de 10 ani, ca in el se ascund gandurile si concluziile unei vieti deosebite, ale unui om inteligent care a studiat enorm. Omniscientul impartial deruleaza o poveste subiectiva, un pretext de introspectie, de a asterne pe hartie convingeri si superstitii adanc inradacinate, la care s-a meditat profund. E un teatru de papusi in care Pasternak si-a agatat poeziile si amintirile, alaturi de societatea obtuza care nu l-a vrut.

Un lirism idilic infrumuseteaza fraza seaca, aspra a naratiunii. Epitetele si comparatiile sunt de-a dreptul savuroase, dar nu stiu in ce masura trebuie sa ii atribui merite traducatorului. Spre exemplu, facand referire la noul apartament al Larei: „Ferestrele […] erau inundate de cerul senin si albastru, imens ca un fluviu revarsat.” (p. 113), sau primavara, inainte de plecarea la Varikino, „prin fereastra deschisa adia vantul primavaratic, mirosind ca o chifla frantuzeasca, din care abia ai muscat.” (p. 235) aducand o boare de speranta in apasarea generala. Frumusetea ostentativa a naturii se impleteste cu mizeria. Soarecii joaca pe mese chiar si la ospetele de Craciun din inalta societate. Pe masura ce situatia politica degenereaza, casele sunt napadite de sobolani, oamenii saracesc, crime odioase iau locul poeziei, iar pustiul rece al Siberiei devine ostil.

„Toamna mirosea amar a frunze cafenii, amestecate cu alte arome. Lacom, Liveri Averkievici sorbea parfumul acesta complex, in care se amesteca mirosul de mere macerate si inghetate, de vreascuri amare, de umezeala dulceaga si de abur siniliu al lui septembrie, care aminteau de fumul focurilor stinse cu apa sau al unui incendiu stins de curand.” (p. 371)

Venirea primaverii si cresterea duratei zilei nu mai e un prilej de bucurie, caci ordinea fireasca a lucrurilor e demult rasturnata, iar mintile oamenilor s-au smintit de atata suferinta. Intors in Iuriatin, Jivago nu poate constata decat ca „aceasta lumina tulbura sufletele, chema in departari, speria si punea pe ganduri.” (p. 408 )

Mi-am imaginat ca voi reusi sa evadez intr-o alta lume, cu alte probleme, in care voi uita de mine. Aventurile extraordinare te tin cu sufletul la gura, te fac sa te intrebi ce rasturnare de situatie va aduce urmatorul capitol, ce coincidenta nefericita. In ciuda diferentelor izbitoare, am avut cateva momente in care m-am simtit atinsa de trairile lui Iura. Senzatia de instrainare care il incearca la revenirea in Moscova, dupa doi ani de razboi, impresia ca nu isi mai recunoaste prietenii, oamenii pe care ii admira, e ceea ce simt ca ne paste in curand. Suntem la aceeasi varsta, cand ne sedimentam ca adulti, si ma tem ca o ruptura mai lunga ne va face de nerecunoscut.

„Prietenii lui isi pierdusera, in mod bizar, orice urma de stralucire si originalitate. Nici unul dintre ei nu mai avea propria sa lume, propria sa parere. Erau cu mult mai vii in amintirile lui.” (p. 196)

Cred ca mai multi se vor regasi intr-un alt fragment, despre felul in care Iura simte inspiratia.

„munca puse stapanire pe el si simti apropierea a ceea ce se numeste inspiratie. Raportul de forte care directioneaza creatia devine parca decisiv. Intaietatea n-o mai detine omul, nici starea lui de spirit careia ii cauta o expresie, ci rolul principal si-l aloca limbajul in care vrea s-o exprime. Limbajul, patria si creuzetul frumusetii si sensului, incepe el insusi sa gandeasca si sa vorbeasca in locul omului, devine muzica, dar nu in ce priveste sonoritatea auditiva exterioara, ci datorita rapiditatii si fluxului sau interior. Atunci, asemenea valtorii rostogolite a unui fluviu, care numai prin miscarea sa lustruieste stancile de pe fund si invarteste pietrele morii, aceasta valtoare curgatoare doar prin forta propriei sale legi creeaza in drumul ei, in trecere, masura versului si rima, ca si mii de alte forme si imagini mult mai importante, dar care pana acum nu au fost inca simtite, luate in calcul, numite.” (p. 473)

Un singul lucru mi s-a parut dezamagitor: finalul. Jivago si-a sacrificat iubirea si copilul nenascut in numele onoarei si al responsabilitatii fata de familia oficiala. Nu asta ar fi fost problema, ci faptul ca nu si-a dus la bun sfarsit intentia. Razboiul, frigul, boala i-au ros energia mult prea devreme, dezvaluind spiritul ratacitor si risipitor al raposatului Jivago. In bratele ocrotitoare ale Larei, Iuri uita sa mai actioneze, uita sa mai traiasca si devine un contemplativ, aruncat de colo-colo de puterea intamplarii. „Ce bine era sa inceteze a mai fi activ, sa inceteze a incerca sa obtina ceva, sa se gandeasca la ceva, ce bine era sa renunte temporar la aceasta munca in favoarea naturii, sa devina el insusi un lucru, un obiect in mainile ei milostive, splendide, creatoare de frumusete.” (p. 428) Cuplul perfect Lara-Iuri Andreevici sufera de lipsa initiativei, iar aceasta le aduce sfarsitul.

Spre deosebire de Jivago, Antipov e cel obsedat de controlul suprem al propriei vieti, de moralitatea absoluta si de constiinta propriei valori. Pasa vrea sa isi demonstreze aptitudinile iesite din comun doar pentru a-si impresiona sotia. Prins in capcana, ratand cu putin reintalnirea cu Lara, el alege sa curme jocul, ramanand stapanul propriului destin. Tragic si stupid, as putea sa adaug.

Deranjant este faptul ca Iuri nu porneste in cautarea Toniei, ci se resemneaza intr-o atitudine batranicioasa. Asta nu-l impiedica sa incurce viata unei alte femei, care il accepta cu ciudateniile si capriciile dobandite. Murdar, traind cu spaima foametei si inchisorii, intr-o saracie lucie, Jivago renunta la scris si la medicina, care il facusera faimos, si devine antisocial si paranoic. Alterneaza perioade in care se angajeaza ca zilier in casele noilor imbogatiti ce ii frunzaresc operele, fara a sti cine e nespalatul care le-a calcat pragul, cu momente in care dispare fara urma, alarmandu-si noua familie. Bolnav si imbatranit inainte de vreme, isi incheie destinul in aceeasi camera ce i-a marcat existenta. „Pe masa-o lumanare ardea, o lumanare.” Ma fascineaza imaginea facliei veghind conversatia Larei cu Pasa, vazuta arzand la fereastra de catre Iuri, din strada inzapezita. E un simbol atat de puternic, purificator, al triunghiului dureros si melodramatic.

Desigur, o poveste ruseasca trece dincolo de moarte, iar romanul nu se incheie cu funeraliile lui Iuri. Pasternak a mai scris cateva pagini, doar pentru a ne dezvalui inutilitatea sacrificiului celor doi barbati si suferintele ce s-au abatut asupra familiilor lor.

Despre Doctor Jivago, Boris Pasternak, Ed. Polirom, Iasi, 2004, 616 p.

Tare bine e cu invatatorii astia, dau teme copilasilor si te determina sa-ti mai aduci aminte lucruri. Frate-miu a avut de invatat o poezie de Eminescu pentru azi. Astfel mi-am amintit ca imi plac versurile de inspiratie folclorica. Pana la urma ne-am oprit la „Dintre sute de catarge” pentru ca era mai usor de invatat si eram siguri ca nu o vor aborda si alti colegi. Totusi, mi-ar fi placut foarte mult sa il aud recitand asta:

De-or trece anii…

De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăcé,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un „nu ştiu cum” ş-un „nu ştiu ce”.

M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, „nu ştiu cum”.

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăcé:
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i „nu ştiu ce”.

Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum…
În taina farmecelor sale
E-un „nu ştiu ce” ş-un „nu ştiu cum”.

Cine a auzit cum se lauda legumele din Supa de zarzavat imi vor intelege curiozitatea.

BookFrenzy

Details

O pata gri intr-un ocean de culoare.

ianuarie 2010
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Archive