Cei care mi-au simtit lipsa online trebuie sa afle ca m-am mutat…Nu departe, doar in cealalta jumatate de apartament. Asta pentru ca toti vecinii mei au plecat in tari mai calde, iar caloriferul meu minuscul nu mai face fata la -25 grade. De fapt, daca ma uit la termometru, imi zic ca unii oameni traiesc fara nici o problema la aceeasi temperatura, dar asta nu ma incalzeste cu nimic.

Si ca sa am parte si de o dezintoxicare, am lasat calculatorul sa se odihneasca. Numai ca azi e Craciunul si tre sa va zic musai…ce lucruri extraordinare am mai invatat eu in ultima vreme.

In primul rand, trebuie sa precizez ca eu am mai multi sefi. De fapt, semi-sefi, adica ei se simt sefi, dar eu nu-i consider ca atare. Adica nu sunt tocmai angajatul model, dar nici ei sefii-model, si fiecare munceste/plateste dupa posibilitati. Ultimul pe care l-am capatat mi-a deschis, insa, ochii. La fiecare etapa, eu, angajatul lenes si delasator, trebuie sa trag de el, sa-i aduc aminte, sa-l intreb, sa-l consult, sa-l determin sa treaca la pasul urmator. De la el am invatat ca si seful poate fi la fel de neglijent cu proiectele sale, si ca trebuie motivat. Va dati seama cat de greu imi poate fi sa ma rog de sef sa muncim, nu?

Pana acum eram convinsa ca, de cate ori ma entuziasmez de vreun proiect, se duce totul de rapa, pentru ca ceilalti nu se implica la fel de mult. Acum ma folosesc de puterea exemplului si fortez putin lucrurile, numai sa se intample ceva odata!! (moama, ce zbir o sa devin!! O_o) Si uite-asa, facand experimente, m-am trezit eu ca am pornit o masinarie destul de complicata, de care a trebuit sa am grija, pana la urma. Pentru ca ideile marete incep cam la fel, indiferent de statutul pe care il ai, dar seful le poate pasa mai departe, pe cand angajatul le ia in spinare sa demonstreze ca se poate. Prin urmare, a trebuit sa bat orasul in lung si-n lat chiar cand era furtuna mai grea, sa-l mai bazai si pe tata sa ma care cu masina, ca de autobuze nu te puteai apropia, iar stationarea in taxiuri nu e prea placuta. Am invatat cate ceva despre relationarea cu oamenii in prag de Sarbatori, in acele situatii delicate in care ii faci sa munceasca mai mult decat aveau de gand. But at least, I got things done!! Altfel l-as fi auzit pe celalalt sef timp de un an de zile laudandu-se cu ce o sa faca el… Un an, pentru ca am de gand sa il parasesc peste un an, nu pentru ca s-ar fi rezolvat intr-adevar ceva daca nu interveneam.

Ma mai laud cu o noua traditie. Cred ca e si singura pe care am reusit sa o respect. Oameni de zapada, fulgi, braduti, stelute…din turta dulce! Anul trecut m-a ajutat mama la decorat, anul acesta a sarit frate-miu la ciupercute. Exact cand imi pierdusem rabdarea si simtul realitatii, a preluat operatiunea si le-a terminat. Bine, ultima n-a mai fost data prin ciocolata, ca ne-am lins prea mult degetele pe parcurs. (Don’t worry folks, ne-am spalat des pe maini, Vic n-a obiectat de data asta, i-am explicat cum e cu normele igienico-sanitare.)

Dar mai mandra sunt de painea pe care am copt-o ieri. Nu stiu daca e datorita semnificatiei deosebite pe care o are sau, pur si simplu, pentru ca e prima oara cand framant un aluat cu drojdie, nu cu bicarbonat de amoniu/sodiu. Instructiunile erau simple si vagi, de genul „apa cat sa se inmoaie faina, vezi tu cata iti trebuie…”. Eram stresata ca au ramas cocoloase, timpii de coacere i-am aflat prin telefon, dar am reusit. Am framantat, asezat in tavi, copt, scos din cuptor de una singura. Ceea ce pentru o fiinta lenesa care acum doi ani nu facea decat sa incalzeasca apa pentru un ceai (si asta doar daca era musai nevoie), e mare lucru.

Bineinteles, toate astea se platesc. In timp furat de la cel care merita mult mai multa atentie. In nori de faina si ganduri negre („I don’t feel sexy. How can one be sexy when overwhelmed with chores? How can one be happy and attentive while having so many thoughts on one’s mind? Life is slavery. „) In multe lucruri incepute si neterminate. In alte lucruri amanate doar pentru ca necesita timp si tihna. In ganduri frumoase care nu mai ajung sa fie rostite. In prieteni la care te gandesti dar pe care nu reusesti sa ii suni.

Visez sa stau cu picioarele in sus, sprijinite de un perete si sa termin de citit Doctor Jivago. Ca de obicei, nu fac ceea ce trebuie, atunci cand trebuie…

Ahh, si Craciun fericit tuturor!