Nu credeam ca voi ajunge vreodata atat de entuziasmata incat sa adaug pe cineva intr-o fractiune de secunda la lista cu persoane care imi plac. De obicei intorc motivele pe toate fetele si cantaresc indelung. Dar mi-am zis ca vreau sa promovez oamenii deosebiti si gesturile frumoase prin intermediul acestei serii de postari, iar lucrul de care va povestesc acum nu trebuie sa treaca neobservat.

Nu va voi vorbi despre Dan Teodorovici, scriitorul. Asta pentru ca nu i-am citit cartile, nici articolele, si nu ma pot pronunta. Am avut ocazia, acum cateva luni, cand Andreea a propus Celelalte povesti de dragoste la BookFrenzy. Numai ca eu eram prea ocupata sa-mi traiesc mica mea poveste si nu voiam sa imi umbresc fericirea marunta cu o carte despre tristeti in doi.

Astazi, insa, am aflat o frantura din omul care este Dan Teodorovici si, desi nu cunosc nimic mai mult, pot spune ca gestul sau m-a impresionat profund. Se pare ca el a descoperit comentariile Claudiei despre Celelalte povesti si, in ciuda faptului ca recenzia nu era un omagiu adus cartii, ci, dimpotriva, o analiza destul de dura a textului, Dan (daca imi permiteti sa ii spun astfel) a avut taria sa treaca peste orgoliul de moment si sa priveasca situatia calm si obiectiv. Ba chiar a gasit si aspecte pozitive si, mai mult, le-a impartasit cititorilor pe blogul personal.

Am recitit comentariile Claudiei imaginandu-mi ca ar fi vorba despre ceva scris de mine. Sunt subliniate anumite aspecte pozitive, dar criticile sunt, la randul lor, pertinente, atacand diferite aspecte ale textului legate de tema si compozitie. Nu stiu daca nu cumva prima mea reactie ar fi fost sa ma enervez si, apoi, sa ignor complet opinia cititoarei. Ma bucur ca nu s-a intamplat asa. As vrea sa pot avea aceeasi seninatate de care a dat dovada Dan Teodorovici atunci cand primesc critici pentru munca mea. Si nu e vorba de munca de mantuiala, ci de un efort continuu, de ore in sir in care ai dat tot ce-i mai bun din tine, de lucruri in care ai pus trup si suflet si de care te-ai atasat pe veci, de realizari de care esti mandru atunci cand privesti inapoi. Fara indoiala, a scrie o carte, a o publica si a atinge atatia oameni e un proiect de mare anvergura si, oricat de usor ti-ar veni cuvintele intr-o fraza, ajungi sa dedici o mare parte din fiinta ta unui manuscris. Se simte in replica lui Teodorovici ca iubeste textul caruia i-a dat viata si numai astfel imi explic pe deplin interesul sau pentru opiniile cititorilor, indiferent de ce ar avea acestia de spus.

Ati putea afirma ca reactia sa a fost fireasca si aveti mare dreptate. Consider ca trebuie sa remarcam, totusi, momentele in care lucrurile se intampla asa cum trebuie sa se intample, pentru a le deosebi de celelalte.

Iar cu ocazia aceasta i-am descoperit si blogul. Simpatic si relaxant, e numai bun de rasfoit la vreme de plictiseala.