Simt nevoia sa iau o gura de aer in piept si sa imi spun ca trebuie sa ma calmez. Saptamana asta a fost plina de vesti neasteptate, de suisuri si coborasuri, de succese rasunatoare sau marunte si tristeti apasatoare. Caruselul meu s-a transformat in montagne-russe si am mancat cu noduri, sau chiar am uitat sa mananc, am dormit prost si la ore imposibile. Si nici macar nu pot spune ca am lucrat sau macar am realizat ceva deosebit.

As vrea sa spun ca lucrurile s-au asezat de la sine pana la urma, ca pot sa trag linie si sa vad ca da cu plus. De fapt, lucrurile sunt departe de a se fi terminat si nu am nici cea mai vaga idee incotro se indreapta. Poate ca atunci cand voi fi capabila sa trag niste concluzii voi reusi sa va impartasesc si detaliile.

Cert este ca am reusit sa imi fac curat pe desktop (lucru mare care nu s-a mai intamplat de vreun an), dar nu si pe birou. Si am terminat Camus, undeva pe la 2 noaptea, doar ca sa ma calmez si sa adorm. Finalul e halucinant, a reusit sa ma tulbure cu o singura fraza… Sper sa gasesc rabdarea sa scriu si recenzia, cat mai curand.

In rest, pulsul imi galopeaza si stomacu e in noduri, si se apropie vremea socotelilor la scoala, iar eu nu reusesc sa ma adun…