Part 1 – Aluatul

Gatitul nu e mare scofala, nu-i asa? Cat de mult poate dura sa faci un aluat de turta dulce? Eu aveam la dispozitie jumatate de ora, hai cu inca 10 minute de rezerva. Altfel, as fi intarziat la curs. Un curs important. Un curs la care am mai lipsit acum 2 saptamani, stim noi de ce…Un curs cu singura persoana nesuferita din tot departamentul. Lasam asta.

Inainte de a incepe povestea, trebuie sa mentionez ca eu nu am bucataria mea (doamne fereste!! nu vreau sa ma gandesc ce dezastru ar fi acolo). Eu o folosesc pe a mamei, atunci cand imi da voie, adica e plecata la serviciu. E de la sine inteles ca imi exercit talentele culinare cu o frecventa moderata. Asadar, spatiul e organizat perfect, dupa regulile mamei, exista de toate, dar… mie imi trebuie o harta… In ultima vreme, insa, am inceput sa le dibui.

Booon, aveam toate ingredientele, pe undeva pe acolo… Tata cumparase unt, era perfect. Reteta incepe cu miere, 250 g. Mie imi trebuie 500, evident, dublam cantitatile, sunt multe guri de hranit. Cotrobai prin camara, gasesc vreo 3 borcane cu miere. Hai ca am inceput cu dreptul. Cu ocazia asta scot de la naftalina cantarul. Mama nu il foloseste, mama are ochi si experienta. Eu ma simt importanta daca am cantar. Cantaresc borcanele, grea e mierea asta!! Miros, gust. Ala mare e de salcam, pun pariu, dupa parfumul discret si culoarea verzuie. Il pastram pentru uns pe paine cu unt, e prea buna. Cea poliflora tre sa mearga mai bine in prajitura. In cele din urma, aleg borcanul cel mai mic si completez cu o lingura din cea mai parfumata. V-am zis ca nu-mi place cum miroase mierea? In afara de cea de salcam, desigur. Deja mirosul imi staruia in creier si ma deranja. Dar imi ziceam ca va fi numai bun pentru turta dulce.

Mai departe! Unt. O reteta care incepe cu miere si unt…Mmmm… Nu poate fi decat minunata. Il incalzesc usor (evident, uitasem sa il scot din frigider mai devreme) si incep sa amestec. Dupa ce obosesc bine imi aduc aminte de scortisoara. This is gettin better and better!! Deschidem sertarul cu mirodenii, stiti voi, orice familie care se respecta are asa ceva. Macar un sertar, sau un dulap intreg, care miroase a vanilie si rom si scortisoara. La mine mai sunt si alte arome, cum ar fi nucsoara, sau condimentele de vin fiert. Ceva rozmarin izolat intr-o punga. Piper pentru o nota mai intepatoare. Aahhh, uite si scortisoara!! Macinata, la plic. Data incerta. Desfac, parca nu prea miroase. Reteta zice o lingurita rasa. Pun pariu ca e vorba de una proaspat macinata. Deci doua, ca dublam cantitatea, n-am uitat, cu varf! Hai inca jumate. Mai scormonesc in sertar, gasesc un plic mai etans, pe care il confundasem initial cu cele de oregano. Hmmm, gettin lucky here! Desfac, miros. UUU!! Intepator, aproape mentolat, taci ca-i bine. Inca jumatate de lingurita. E cam roscata, asa ca boiaua, mai verific o data plicul. Totul e in regula, inca jumatate de lingurita, cu varf! Off, parca tot nu miroase, dar sa nu exageram, totusi. Miros compozitia. Nu simt decat aroma suparatoare de miere. Oare am pus prea putina scortisoara?

Arata bine! Ce mai trebuie? Lapte, 50 ml. Canita lui frate-miu de cand era mic era gradata, parca. Inca e patata de la sucul de morcovi… Fii serioasa! Am masuri mai demne de o gospodina! Gasesc in dulap, masor, torn. Nu mai arata bine. Mierea, untul, si apa din lapte nu se impaca prea bine. Nu-i nimic, rezolvam cu faina.

Next! Ultimul ingredient. Mai am 10 minute la dispozitie. Trebuie sa ma grabesc. Faina. Nu-mi place. Trebuie sa o cern si sa o cantaresc. Nu-mi place si gata. Urasc partea cu cernutul. Se face numai praf peste tot. Prea complicat pentru cele doua maini stangi ale mele. Mai cotrobai prin camara. Hmm, ce-i asta? O punga de 1 kg, gata cantarita. Provenienta si data – incerte. Si uite, e deschisa, dar nu lipseste nimic. O fi uitat de ea. Oh, well, nu tre sa creasca cine stie ce, merge si o faina de calitate mai indoielnica, nu-i asaaaa? Dar mama m-a invatat sa fiu prevazatoare. Hai sa cern, totusi! Iau un castron mare si inalt, torn toata punga in sita. Greu mai e, tot sare in toate partile. Trebuia sa torn mai putina. Ma caznesc o vreme, almost there!! Cand… EEEEEEEEEEEEEkkk!!!!!! Jesus, it’s alive!!!!!!!! Gaaaaaaaaaaaaaaaahh!! Ma dau doi pasi inapoi. Imi trebuie vreo 5 minute sa-mi revin. Nu mai vreau, dau castronul deoparte, arunc tot, sigilez galeata de gunoi. Respir. Incerc sa gasesc o explicatie logica. Nu exista. Vreau la scoala. Nu-mi mai trebuie gatit in vecii vecilor. Deja intarzii. Trebuie sa ma imbrac si sa plec. Dar nu pot lasa bunatate de miere cu unt si cu scortisoara, asa, de izbeliste.

Bun, faina, de la capat. De data asta merg la sigur. Ce bucurie, gasesc vreo 400 g deja cernute intr-un vas. Stiu ca aia e buna, dar m-am fript deja. Deci, cern din nou. E ok. Mai trebuie doar 600g, nu-i grav, I can do it. Iau sacul, cern, cantaresc, mai adaug putin, perfect! A fost usor. N-am murdarit nimic. De ce n-am facut asa de la inceput? Mama ei de punga de 1 kil!

Ahh, amoniu!! Trebuie amestecat in faina, nici o problema inca n-am incorporat-o. Dar unde e? Amintirea borcanului din care am inspirat cand eram mica de-o schioapa si fascinata de prajituri imi da ameteli. Nu mai vreau sa mai cotrobai, nu mai rezist la inca o experienta traumatizanta pe ziua de azi. Bicarbonat de sodiu it is!! Pliculetele de praf de copt, stiu exact unde sunt, in sertarul minune. Unul sau doua? Pe plic zice ca unul e pentru 0,5 kg. Chimia asta-i treaba serioasa. Si daca pun prea mult, macar nu miroase urat ca amoniul. 2-0 pentru Na.

Amestecam, framantam, in reteta scrie cu lingura. Evident, e mai distractiv cu mainile. Gata, incepe sa arate asa cum imi aduceam aminte. Impart aluatul in doua guguloaie mari si il indes in pungi de plastic. Fuga cu tine la frigider, ne vedem maine, dupa ce se leaga bine untul.😉

E aproape fix. N-am nici o sansa sa ajung la prima ora. Hai macar la al doilea curs, oricum era mai interesant. Deci spalam vase, strangem, stergem. Dau de plicurile cu scortisoara, uitate pe masa. Primul, cel mai slab, miroase acum. Imi aduc aminte ca sunt racita de 2 saptamani si ca nasul meu nu simte nimic. Celalalt plic miroase, in continuare, mentolat. Oare am pus prea multa?

Partea 2 – Coptul

Poate alta data…

PS. Azi am gasit si bicarbonatul de amoniu. Ca sa vezi chestie, uitasem ca il tine in frigider.