Toata lumea ii stia pantofii albastri. Aparusera de ne-unde in oraselul lor alb, dintr-o coasta a marii. Ii recunoasteau de departe si mersul nitel saltat, cu gambele unduite a mirare. Intr-o zi, fata se destepta somnoroasa in camera sa alba. Trecusera deja 4 saptamani minunate de cand se afla in micul orasel si, pana atunci, incercase sa se bucure din plin de toate minunatiile acestui loc binecuvantat de zei.

Dar astazi era o zi ce merita stearsa din calendar. Se ridica ametita la marginea patului. Sunt unele zile in care iti doresti sa fii invizibila, chiar fara un motiv anume. Zile in care nu esti tu, zile care se cunosc inca de dimineata, in care te trezesti cu sentimentul ca te-ai transformat in cioburile unei vaze de portelan, sau in piesele risipite si calcate in picioare ale unui puzzle mult prea complicat. Foarte prost momentul pentru o astfel de zi, pentru ca astazi era programata intalnirea, motivul real al aparitiei sale misterioase in zona. Se uita lenesa la ceas. Pana la 2:00 mai era suficient timp pentru a-si aduna si lipi bucatelele de suflet destramat.

Cu ce sa inceapa? Spala dintii, fara sa gandeasca prea mult. Isi simtea buzele crapate si pielea fetei aspra, uscata, ca dupa o noapte de febra. In acelasi timp, glandele submandibulare isi faceau din plin datoria, sub actiunea pastei usor astringente. O senzatie de…wet&dry…uscaciune si inec, in acelasi timp. Zambi amar. Exact la fel de ravasita se trezea in dimineti albe de iubire. Dar atunci avea cine sa aiba grija de ea, sa stranga bucatelele si sa le sarute la loc, intr-un intreg mai luminos. La fel se simte, probabil, si calatorul insetat in desert care primeste un pumn de apa de la un beduin milostiv. Dar astazi nu avea pe nimeni sa inchida ranile.

Isi facu un ceai, ca sa inceapa ziua. Negru. Inspira adanc aroma subtila de portocala si se gandi ca nu poate trai fara ceaiul ei preferat, dar realiza imediat ca il bea pentru prima oara, de cand a poposit aici. A fost prea frumos, sa regasesti locurile dragi, dupa atata timp. Casutele albe, acoperind coasta, cubulete asezate in joaca, ascunzand tot atatea priviri curioase. Crevetii si pestele la gratar, servit pe terasa,la tarm. Scarile din piatra tocita, urcand jucaus printre ziduri. Valurile reci spaland nisipul plajei din sud…Numai oamenii…doar oamenii…la ei nu putea ajunge, nu-i putea gusta. O priveau suspiciosi, pastrand distanta. Pesemne au uitat ca si ea fusese de-a lor. Intr-un fel. Poate ca si pantofii albastri, cu toc, prea incomozi pentru locurile acestea, prea pretentiosi pentru sufletele lor curate, ridicasera un zid de neincredere. Poate ca aspectul ei de papusa coborata din revistele de moda nu era pe gustul lor. In acelasi timp, pantofii inalti impuneau respect tuturor locuitorilor din oras si o scuteau pe ea de explicatii inutile. In orice caz, astazi ii era groaznic dor de povestile lor.

Ii trecu prin cap ca ar trebui sa fie frumoasa azi. Simtea nevoia sa fie stapana pe sine, pe gandurile si trupul sau. Numai asa avea sorti de izbanda. Desi cerinta era simpla, „obtine un procentaj cat mai mare!!”, dintr-o data nimic nu i se mai paru simplu. Oare ce sa imbrace? Intra in baie si se aseza pe marginea cazii, neputincioasa. Hai, inca un pas… Fara sa mai stea mult pe ganduri, incepu sa se epileze, incet, meticulos. E oarecum amuzant, exact lucrurile care solicita timp si efort, care, de multe ori nu ne plac, si pe care le facem doar pentru a fi mai placute de cei din jur, exact acelea ne fac sa ne simtim mai femei in momentele in care viata pare sa ne fi invins. Fiecare centimetru de piele neteda, fondul de ten si fardurile insirate pe etajera, periuta de unghii, buretele de baie furat din adancurile marii, toate gesturile marunte care ne umplu inutil viata si ne toaca timpul doar ca sa parem…mai frumoase. Asta si spalatul vaselor pana uiti de tine. Se amuza putin, nu intelegea cum vine asta cu spalatul vaselor, stia doar ca o face rar si ii da o senzatie de implinire pe care feminista din ea nu si-o poate explica. Invarti rozeta de apa rece si lasa stropii sa ii calmeze furnicaturile ce-i increteau pielea.

In curand buricele degetelor de la picioare incepura sa se zbarceasca usor in apa calduta. Zambi, caci isi aminti de mainile tantei Ana. Tante Ana locuia in oras pe cand ea era doar o copila, nu implinise nici 6 ani macar. Pe atunci, hala de peste si piata de langa port ii tinusera loc de dadaca. Tatal ei era mereu ocupat cu livrarea marfii, cu cifre, taxe, reparatii, asigurari, costuri, profituri, furtuni, clienti si furnizori. Ea alerga de colo-colo, intr-o rochita rosie, gogosar, topaia printre lazile uriase pline de peste, printre picioarele pescarilor obositi si se impleticea printre fustele vanzatoarelor din piata; zambea cu toti dintii pescarului stirb si batran care ii facea cadou, de fiecare data, o noua scoica, una mai frumoasa ca alta.

Tante Ana avea palmele moi, incredibil de fine pentru cat de mult muncea. Statea toata ziua cu mainile in apa cu gheata, curatand si impartind pesti si alte delicatese marine cumparatorilor pofticiosi. De asta degetele erau moi si incretite. Iar cand se uscau, capatau o asprime prafoasa, albicioasa…wet&dry, exact asa era atingerea manilor sale. Spalatul cu sare de lamaie era gestul de suprema feminitate. Asta si apa de trandafiri pe care o descoperise cotrobaind prin camera de dormit a femeii. In bunatatea ei, a facut cadou sticluta aromata unei copile care abia acum, aproape 20 de ani mai tarziu, intelegea gestul in profunzimea lui. Iesi din cada si intinse mana spre cutia cu lotiune hidratanta. Pe atunci nu percepea ce inseamna chinul de a curata mirosul de peste si petele de ulei depuse pe doua maini ce nu cunosc altceva decat munca. Nici cat de pretioase puteau fi unele lucruri in capatul acesta de lume. Isi aducea bine aminte margelele din coral rosu, aduse bob cu bob de omul ei de prin peregrinarile sale pe mare. Asa-i zicea, „omul ei”, si purta cu mandrie colierul in zilele de sarbatoare. N-o fi asta iubire adevarata? Copila era convinsa ca boabele de margean sunt magice. In rest, tante Ana nu mai pastra mult din amintirea celei ce fusese in tinerete. Patru copii si o viata de munca ii ingrosasera talia, culorile in care se imbraca erau triste, imaginea ei, intre lazile cu peste, nu te-ar fi dus cu gandul la o femeie frumoasa. Si totusi, tante Ana era o femeie fericita. Frumusetea si feminitatea ei izvorau din altceva, dintr-o bunatate fara margini, amestecata cu putina copilarie si o pricepere iesita din comun. Ea era sincera si modesta, in felul ei de a fi, asa cum sunt toti oamenii pe aici. Cu sclipiri in ochi, desculti, pe pietrele incinse, muncind impreuna si bucurandu-se de micul lor colt de rai.

Avea taraba asezata in capatul pietei, spre strada cea mare. Locuia vis-a-vis, doua case mai la deal. Asta ii permitea sa aduca mereu bunatati pentru copila firava care o vizita aproape in fiecare zi: inele gumoase de calamar si scoici pane. Hmmm…nimeni nu face scoici cu vin si taitei lungi si subtiri, tavaliti prin unt, mai bine decat tante Ana. Iubea copiii si iubea sa fie copil, alaturi de ei. Intr-o zi fetei ii placuse un homar mai vioi si s-a rugat cu lacrimi in ochi de tante Ana sa i-l pastreze. Asa ca femeia i l-a asezat intr-un lighean si a lasat-o sa se joace. O trimitea din cand in cand in port, dupa apa sarata, numai buna pentru sarmanul crustaceu. Inca mai simtea emotia acelor drumuri, de la taraba pana pe chei, cu galetusa in mana, speriata ca pana sa se intoarca tante Ana l-ar fi putut vinde. Dar cuvantul ei era de nezdruncinat. Spre seara, au mers amandoua pe plaja din sud, sa-l elibereze in valurile inspumate.

Ohh, plaja din sud…salbateca…pustie…periculoasa pentru aventurosi. Stancile din larg erau o capcana sigura. Nisipul era, insa, de o culoare terna, amintind de rocile vulcanice, iar valurile aveau ceva hipnotic in leganarea lor franta. Plaja aceea ii fusese refugiu in clipele de singuratate. Acolo alerga pentru a uita de sine. Acolo plansese intr-o seara pentru ca nu putea deveni sirena, urandu-si picioarele netede si dorindu-si nespus solzi si inotatoare. Acolo il ascultase pe nenea, omul tantei Ana, spunand povesti incredibile despre orase din adancuri si sirene cu pielea stravezie. Omul ei era marinar adevarat, nu pescar, strabatuse marile in lung si-n lat, vazuse tari neinchipuite, iar acum isi traia batranetile pufaind din pipa si band ceai cu rom. La auzul vorbelor sale, tante Ana zambea sugubat. Stia ea mai bine cine e sirena omului sau. Dar eu cascam gura la povestile lui si plangeam izbind valurile cu pumnii pentru ca nu pot trai si eu lucruri la fel de extraordinare. Tot acolo…pe plaja din sud…am furat primul sarut…de la un baiat descult cu ochi caprui si par carliontat si castaniu. Si tot acolo fugeam cand tata uita de mine, doar ca sa-l sperii si sa-l fac sa ma caute. Bineinteles, ma gasea de fiecare data. Iar acum, , isi spuse, in timp ce isi pudra usor obrajii, sunt intr-o calatorie de afaceri. Si am de negociat un numar. Azi, la 2:00. Atat de simplu…

Inima i se stranse. Stia ca aici e sfarsitul, partenerii tatalui sau hotarasera ca nu mai pot administra zona. Noii proprietari aveau planuri mari de extindere. Zona era prea stramta pentru turisti, insuficienti pentru a constitui un profit atractiv. Locuri pentru noi constructii nu prea mai existau, decat in zona pietei si in sud, in dreptul plajei de vis. Tante Ana si omul ei se topisera demult printre amintiri. Baiatul cu ochi caprui parasise oraselul, la fel si prietenii sai. Copiii nu mai alergau tipand pe strazi, nici nu mai topaiau desculti prin balti in zilele cu ploaie. Captura era mai saraca, iar metodele asa-zis eficiente nu faceau decat sa distruga iremediabil fauna marina. Fata isi opri un oftat si incerca sa treaca in revista si partile bune. Progresul, ce-i cu melancolia asta? Sperantele oamenilor…daca isi doreau altceva decat ea?? Locul acesta merita sa fremete iar de viata, lucrurile se vor aranja curand de la sine…In zadar, oricat s-ar fi chinuit, amintirea valurilor albe spaland stancile negre din sud ii bantuia gandurile. Nisip si gand intarziat…ce-ar mai fi de zis acum?

Se facuse aproape 1:00. Lua la intamplare o rochita inflorata din dulap si o trase usor peste trupu-i subtire. Se privi in oglinda, incercand sa-si faca putin curaj. E doar o intalnire de afaceri si o suma. Trei barbati pe care trebuie sa-i convingi ca locul acesta merita mai mult. Mai multi bani, fireste. Esti femeie, frumoasa. Cumva asta poate fi un avantaj. Si e o zi buna. Pana la urma, ce-o fi o fi…

Incalta pantofii albastri cu toc si iesi din casa fara sa mai priveasca in urma. Pe scarile din piatra incalzita la soare se auzea clar si raspicat sunetul tocurilor ei. Perechi de ochi curiosi ii urmareau unduirea din spatele perdelelor. Iar fiecare pas al sau pecetluia soarta micului orasel alb…