Claudia mi se plangea intr-o zi ca e mai greu sa dai de oameni noi si ca se simte singura, acum ca ne-am mutat in casa numita wordpress.com. Pentru a-i mai alina plictiseala mi-am propus sa scriu cate un post despre oamenii care ma incanta de ceva vreme, oameni minunati, cu idei superbe; oameni care, de fapt, nu au nevoie de nici o prezentare si care, majoritatea, nici nu stiu de existenta mea. Cu toate acestea, inaugurez o noua categorie ce va cuprinde sursele mele de inspiratie sau amuzament si ma va conduce, inevitabil, spre concluzia ca am o mare problema: petrec prea mult timp citind bloguri. Mai are cineva problema asta?

alexunu thoughts

Asadar, incep cu o pustoaica foarte simpatica, recunoscuta pentru fotografiile sale minunate. Eu am descoperit-o altfel, intr-o perioada in care imi scriam povestea si eram fascinata de aripi si cautari. Imi doream foarte mult sa citesc si, cautand, am gasit-o pe Lo, o fetita care poate sa zboare fara aripi, asa cum visasem mai demult, cand eram mica. Imaginea leaganelor prinse de tavan, intr-o mansarda pustie, m-a lovit ca o amintire confuza, pierduta, uitata, si regasita acum intr-un mod miraculos. Din pacate prea rare, scrierile Alexandrei Sandu aduc, totusi, suficienta prospetime si o stare de visare contagioasa, ce te invadeaza cu entuziasmul ei copilaresc. Unele povesti sfideaza realul prin apropierea de perfectiune si ma fac sa ma rusinez gandindu-ma la scrantelile si smucirile dureroase ale textelor pe care le-am insirat de-a lungul anilor. Fascinata de oameni, Alexandra surprinde franturi de viata peste care trecem, uneori, fara a realiza cat suntem de norocosi sa le avem.

Popularitatea Alexandrei a scazut, insa, o data cu aparitia unui misterios domn Iepure, care a devenit, intre timp, si preferatul meu. Momentan, Iepure e in vacanta. Asteptam relatarea noilor aventuri.

iepure

Raman cititoare fidela si urmaresc, plina de curiozitate, povestea unei visatoare de succes, pasii pe care Alexandra ii face in aceasta mare cautare numita viata.