Aştepta…aştepta…aştepta…

…aştepta…

Aştepta…!

Ar fi vrut sa fie ploaie. Sa numere picaturile. Le-ar fi privit pe fereastra. Le-ar fi simtit racoarea si ar fi deschis bratele larg. Sa spele ele durerea. In schimb, le auzea pe dinauntru, pic…pic…pic…

Aştepta…

Nu era ploaie, doar o umezeala muceda. Peretii casutei de carton erau imbibati. Prin fereastra deschisa patrundeau doar valuri de caldura. Aştepta…

Aştepta…?!

Simtea seva stagnand in frunze, coclita si baloasa, in celule turgescente. Aşteptă…sa plezneasca.

Aştepta…

Inutil.

Aşteptat…

Nu era nimic.

Aşteptă…

Aşteaptă…

„Aşteaptă-mă!”