Ultima data cand am murit nu a durut la fel de tare. Ca orice lucru care se intampla de prea multe ori. Iti devine indiferent. Una din vieti, chiar, am trait-o fara tine. Stiu ca te-am zarit, o singura data. Eram intr-un taxi, noaptea, intr-un oras strain. Prietenul meu m-a atentionat. Vazuse un om stand la balcon, intr-un bloc oarecare. Dar eu stiam ca esti tu. Silueta ta, decupata in albul orbitor al usii, parea imensa si usor imbatranita. In viata aceea nu ne-am sincronizat deloc. Nici macar nasterile. O fractiune de secunda m-am gandit sa ajung acasa, sa imi fac bagajul si sa vin sa te caut. Poate as fi gasit, din nou, usa ta. I-as fi lasat pe toti balta si as fi plecat, ca o zaluda, nestiind incotro o apuc sau daca ma vei primi. Nu m-am gandit nici o clipa ca ai putea avea si tu pe altcineva. Si am fi trait amandoi, uitati de lume, proscrisi, ascunsi ziua, noaptea, decupati in albul orbitor al luminii electrice ce invadeaza, din dormitorul tau, lumea mea. Dar n-am facut-o. Si nu pot spune ca in viata aceea am fost nefericita.