Ea era frumoasă ca umbra unei idei, –
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigat dintr-o limbă moartă.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzânda şi plângânda cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospete de barbari.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.

Ascult Alifantis, thanks to Black Bride. Peste putin timp ma voi duce sa visez ca ma tine cineva in brate. Si, probabil, ma voi trezi dimineata speriata ca nu cunosc persoana pe care am visat-o. Creierul imi joaca adesea feste, dar cel mai sadic mi se pare ca a doua zi il inteleg perfect de ce a gandit asa. Sunt prea obosita sa ma mai tem de asta.

Astept…