You are currently browsing the monthly archive for mai 2009.

Vad ca toata lumea s-a apucat de comentat, deci nu ma pot abtine, trebuie sa zic ce n-am reusit data trecuta.

Da, cliseu…de la un capat la altul, cliseu! Da, poveste siropoasa americana. Ma asteptam la un roman sensibil despre relatiile dintre parinti si copii. Aveam asteptari mari. Ca sa pot citi fara sa ma enervez, m-am resemnat (E duminica, nu marti, ma uit la un film, sunt obosita si stau in fotoliu, suntem toti acasa si lenesi…). Ba chiar am inceput sa imi imaginez cum arata personajele, desi nu fac asta niciodata. Mi-am dat seama ca rolul lui Anthony ar putea fi chiar deosebit, daca l-ar juca un actor mare. Tom Hanks? Nu, prea copilaros. Poate Al Pacino? Da, misterios, inteligent, extravagant, o senzualitate subtila, un spirit liber si, totusi, puternic ancorat in malul trecutului.

Recunosc, imi place Anthony. Cred ca si lui Levy i-ar placea. Imi place stilul de viata, aruncat in avion, zburand din oras in oras, din amintire in amintire. Imi plac calmul si luciditatea cu care abordeaza fiecare problema, dar, mai ales, imi place inteligenta sa ascutita, geniul nebun din el care a planificat si dus la bun sfarsit o farsa de o saptamana. Anthony ramane un afacerist pana la capat, are o nevoie aproape organica de a-si „incheia socotelile”. Si stie ca nu poate muri pana nu pune la punct toata situatia fiicei sale. Mi se pare ca Anthony nu se intoarce pentru a se impaca, in sfarsit, cu Julia, asa cum ar fi de asteptat in orice film siropos. El vine sa isi spele pacatele, vina de a o smulge din visul ei de adolescenta, si, cu ocazia aceasta, ii ofera un ultim cadou, regasirea gustului pierdut al aventurii, al curajului (sau nebuniei) de a risca o situatie sigura si terna pentru o promisiune dulce.

Un tata grijuliu obisnuit ar fi rasuflat linistit la aflarea vestii despre casatoria Juliei cu Adam. In fond, el ar fi fost capabil sa ii ofere toata ocrotirea de care ea ar fi avut nevoie. Dar Anthony actionase pe acest principiu in urma cu 20 de ani (sau 18, cati erau?), iar acum isi cunostea mult prea bine odrasla capricioasa pentru a fi convins ca Julia va fi, intr-adevar, fericita alaturi de sotul ales. O cunoaste prea bine, e bucatica rupta din el. Iar el, afaceristul in pragul mortii, nu poate sa lase lucrurile asa, neterminate. (Pana si locul mortii trebuie ales cu grija, cel mai probabil, Paris.) Asa ca prefera sa agite spiritele, sa o smulga din viata pe care si-o planificase, sa-i redea fervoarea razvratirii care zace ascunsa in ea. Ca Thomas nu e cel mai nimerit, asta nu conteaza. Ca Adam o iubeste cu religiozitate, nici atat. Importanta e doar senzatia de eliberare pe care ti-o da fuga din tiparele vietii pe care ti-o construiesti. E suficient cat sa iti dea impresia ca ai facut ceea ce trebuia, ca el e iubirea adevarata, etc…

Fascinant mi se pare modul in care el isi manipuleaza fiica, creandu-i mereu iluzia independentei si a alegerilor facute pe cont propriu. Psihologie inversa de care el profita din plin, dar cu aceleasi nobile intentii de a-i fi ei de ajutor. Si totusi, Levy a cam dus la extrem practicile sale, inventand aceasta poveste sinistra despre androizi. Descrierea cartii m-a speriat putin, preconizand cine stie ce vizite din lumea de dincolo. Citind, insa m-am linistit repede. Mai mult, cartea e intesata de „indicii” cu privire la starea de sanatate a „androidului”. Presupun ca e o practica obisnuita, sa lasi personajele in ceata si sa dezvalui adevarul doar cititorului/privitorului. Un mod ieftin de a-l face sa se simta mai inteligent decat media. Eu inca sper ca am ratat acel pasaj in carte in care Julia realizeaza ce se intampla, dar prefera sa joace mai departe piesa de teatru a tatalui. Daca l-ati gasit, va rog sa-mi spuneti. Daca nu, nu pot spune decat ca Julia semana mai mult cu mama-sa, adica frumoasa si cam atat. Nu-l putem condamna pe Anthony ca nu i-a fost alaturi in fiecare clipa a copilariei sale. Doar nu avea sa stea toata ziua cu proastele acasa, sa faca sandvisuri si sa le asculte tampeniile.

Lasand gluma misogina la o parte, imi e mila si de Adam care, cred sincer, o iubea. Un alt truc ieftin e scena in care el se intalneste, intamplator, cu o tanara in parc. Daca cititoarele nu s-au convins pana in acest punct ca Adam e un insensibil, si ca nu e in stare sa o faca pe eroina fericita, atunci aici sigur il vor sterge de la inima, „Las’ ca isi gaseste repede pe alta.” Eu nu pot decat sa mi-l imaginez privind-o pe tanara apetisanta cum se indeparteaza si gandindu-se ca logodnica lui poate sa manance la 2 noaptea si nu trebuie sa alerge tot orasul la 5 dimineata, si tot arata fenomenal, incomparabil mai frumoasa decat necunoscuta in cauza. Si ca rasplata pentru tot zbuciumul si atentia lui, in final i se serveste povestea cu androidul. Penibil.

De lenesul de Thomas care nu a fost in stare sa impresioneze un tata grijuliu, in schimb, ar fi trecut mai degraba prin foc decat sa-si caute iubita, n-am chef sa mai comentez…

Julia…eterna razvratita care actioneaza la comanda „Nu fa asa!”
Stanley…LOL…hai, povestea cu prietenul care moare de SIDA, mai treaca-mearga, a devenit ceva clasic si se intampla, din pacate. Dar chiar cu vanzatorul de pantofi? Julia cu Thomas si el cu nenea ala. Ce mai potriveala! Si cica era o carte cu happy-end, sau era drama???

Doar doua citate mi-au atras atentia in text. Primul, o intrebare rupta din context, trantita fara nici o legatura cu situatia. Mi se pare ca Anthony se intreba ce sens are sa mergi mereu in aceleasi locuri, cand sunt atatea de vazut. Rezuma foarte bine spiritul lor aventurier. In schimb, cartea da si un alt raspuns. Posibilitatea de a te intoarce in locurile dragi, nevoia de a-ti regasi radacinile iti pot oferi un nou drum. In plus, lejeritatea cu care cei doi gonesc prin lume imi creeaza o stare de siguranta. Nu mai e neaparat vorba de „aici si acum”, desi se insista uneori pe ideea asta pentru a crea putina tensiune. Berlinul nu pleaca nicaieri, Montrealul ramane etern un oras al copilariei, iar Parisul e un loc grozav sa mori. Iar tu ai de ales. Astazi unde vei merge?

Am gasit si citatul pe care il asteptam, inca dinainte sa incep lecturarea cartii. E vorba de pagina 283. (Pe care o retinusem ca fiind 238, dar nu conteaza sunt foarte incantata ca nu mi-a murit creierul inca si imi mai amintesc cate ceva.) E singurul pasaj din carte care m-a surprins, m-a facut, chiar, sa tresar. Se pare ca m-am obisnuit prea mult cu egoismul in doi…

In concluzie, cred ca Levy ar trebui sa continue cu ce se pricepe el cel mai bine, adica scenarii de film american destinat duminicilor in familie. Pentru amatoarele de sirop, totusi, aceasta carte trebuie sa fie destul de profunda…cred…

will never feel as right…

Ultima data cand am intalnit-o mi-a ras in nas si mi-a zis.

„Viata e ca o iubita. Unii au mai multe si trec de la una la alta. Altii au una singura. Una si buna.”

Nu-mi aduc aminte sa o mai fi intalnit intr-o alta viata.

Ultima data cand am murit nu a durut la fel de tare. Ca orice lucru care se intampla de prea multe ori. Iti devine indiferent. Una din vieti, chiar, am trait-o fara tine. Stiu ca te-am zarit, o singura data. Eram intr-un taxi, noaptea, intr-un oras strain. Prietenul meu m-a atentionat. Vazuse un om stand la balcon, intr-un bloc oarecare. Dar eu stiam ca esti tu. Silueta ta, decupata in albul orbitor al usii, parea imensa si usor imbatranita. In viata aceea nu ne-am sincronizat deloc. Nici macar nasterile. O fractiune de secunda m-am gandit sa ajung acasa, sa imi fac bagajul si sa vin sa te caut. Poate as fi gasit, din nou, usa ta. I-as fi lasat pe toti balta si as fi plecat, ca o zaluda, nestiind incotro o apuc sau daca ma vei primi. Nu m-am gandit nici o clipa ca ai putea avea si tu pe altcineva. Si am fi trait amandoi, uitati de lume, proscrisi, ascunsi ziua, noaptea, decupati in albul orbitor al luminii electrice ce invadeaza, din dormitorul tau, lumea mea. Dar n-am facut-o. Si nu pot spune ca in viata aceea am fost nefericita.

Se pare ca Umberto Eco e alesul acestei luni. Clasic, fara indoiala, cel putin in termenii definitiei pe care o fixasem acum cateva zile. Daca ne va placea sau nu, ramane de vazut. Eram destul de entuziasmata, dar citind descrierea am cam ametit. Teoria conspiratiei si tot felul de filozofii oculte. I am out of my comfort zone…

Nu renunt la Sonata Kreutzer, astept parerile voastre, cand veti avea timp si chef. 🙂

Deadline…pentru ca in urmatoarele 3 saptamani programul meu e incarcat cu o sesiune si 2 conferinte, permiteti-mi sa rezerv urmatoarea luna pentru lectura aceasta. Asadar, pe 21 iunie ar trebui sa se incheie runda nr. 4. Sa speram ca timpul va fi bland cu noi.

Lectura placuta!

P.S. Imi va fi dor de comentariile voastre.

Tinand cont de opiniile liber exprimate, am redus lista la cateva titluri. La acestea sa adauga „Sonata Kreutzer” de Tolstoi. Pe Cyrano l-as lasa pentru o editie speciala, dar daca doriti, il putem citi si acum.

Daca rezultatele sondajului nu vor fi concludente, va mai exista un poll.

Desi n-au trecut decat vreo 2 zile, raspunsurile voastre au curs garla si cred ca e momentul sa facem o recapitulare. Prin urmare, voi trece in revista toate titlurile pe care le-ati propus si corespund cat de cat descrierii stabilite. Va rog, sa verificati daca lipseste ceva. Lista e lunga si ar trebui redusa pentru poll, asadar nu ezitati sa dati sugestii cu privire la cartile deja citite, pentru a fi scoase din lista finala.

Am omis cartile de poezie si SF-urile pentru ca ideea unor editii tematice mi se pare foarte buna.

Inspir adanc si incep:

  • Umberto Eco, Pendulul lui Foucault – favorita pentru ca nici unul din noi nu a citit-o pana acum
  • Emil Zola, Doctorul Pascal – daca nu ma insel, si aceasta are sanse mari sa ajunga pe lista finala
  • Mario Vargas Llosa, Razboiul sfarsitului lumii
  • Cezar Petrescu, Baletul mecanic
  • Mircea Eliade, Noaptea de sanziene – desi a fost citita, mi-e greu sa o tai de pe lista, sau poate amanam cele doua titluri pentru editia romaneasca?
  • William Golding, Imparatul mustelor – desi citita, mi s-a zis ca merita, ne mai gandim daca o pastram
  • William Golding, Dublu limbaj – Claudia, ai citit-o?
  • Anne Bronte, Agnes Grey
  • Anne Bronte, Necunoscuta de la Wildfell Hall – desi nu as insista pe surorile Bronte, ideea ar fi sa citim cu totii ceva ce am ocolit pana acum
  • John Steinbeck, Soareci si oameni
  • Edmond Rostand, Cyrano de Bergerac – cred ca pe toti ne-a uimit originalitatea propunerii
  • Jean-Paul Sartre, Zidul – daca l-ati citit, poate gasim alt titlu
  • Lucius Apuleius Platonicus, Metamorfoze
  • Julio Cortazar, Sotron
  • Feodeo Mihailovici Dostoievski, Demonii – desi cred ca a fost citita
  • John Fowles, Colectionarul
  • Orhan Pamuk, Zapada
  • Miguel de Cervantes, Don Quijote de la Mancha – nu cred ca a citit-o niciunul din noi, tema e foarte cunoscuta, ar fi interesant
  • James Joyce, Ulise – asa, ca sa va chinui 😛
  • Herman Melville, Moby Dick – desi am impresia ca nu corespunde cerintelor, asa ca va fi eliminata

Astept feed-back. In curand vom avea si un poll cu o lista mai scurta. 🙂

Ca sa-mi mai treaca supararea propun sa deschidem a patra runda de negocieri. Promit sa revin cu gandurile mele despre Levy cat de curand.

Pentru ca fiecare editie ar trebui sa reflecte personalitatea celui care propune cartile, m-am gandit sa merg la sigur si sa alegem, de data aceasta, ceva clasic. Motivul: calitatea. Si prin clasic inteleg acea carte de care a auzit pana si cel mai necitit om de pe planeta asta, dar pe care, dintr-un motiv sau altul, n-ati apucat sa o cititi, dar cochetati cu ideea. Sa nu-mi spuneti ca le-ati citit pe toate ca nu va cred. 😛

Deocamdata nu va fi nici un poll, din simplul motiv ca nu stiu ce anume ati citit sau ce v-ar placea. Prin urmare, va invit sa va rascoliti amintirile si sa imi lasati mesaj cu orice carte va vine in minte si se potriveste descrierii de mai sus. The more, the merrier! Ideal ar fi sa gasim una pe care n-a citit-o nici unul din noi pana acum. De aceea cat mai multe comentarii sunt bine venite.

Ca sa sparg gheata, va povestesc ce ganduri am avut in ultima vreme. Nu inseamna ca vom alege dintre acestea.

  • Imi era dor de Tolstoi si ma gandeam la Razboi si pace, dar m-am speriat cand am vazut ce volume imense are. Nu merg in autobuz.
  • Am gasit primul rand din Moby Dick, „Call me Ishmael” si incantatia aceasta misterioasa m-a atras inexplicabil.
  • La vara vreau sa citesc Don Quijote de la Mancha, nu stiu exact de ce, si Madame Bovary, si stiu de ce.
  • Mi-as face inca o data curaj sa incerc James Joyce, me crazy, I know…

In plus, indraznesc sa adaug inca o cartulie. Mi-am dorit dintotdeauna sa aflu si parerea altora despre Sonata Kreutzer a lui Tolstoi si vreau sa profit putin de ocazia acordata. N-ar trebui sa ia mai mult de doua ore si ne-ar putea ocupa timpul pana stabilim lectura de luna aceasta. Imi lasati mesaj daca sunteti de acord. 🙂

Astept sugestii, cat mai multe.

Vorbeam zilele trecute de spaima secolului, de a-ti pierde munca printr-un singur click. Uitasem conversatia si ma minunam cum scriu eu despre Levy si inca n-am salvat, dar e in browser si oricand rezolv cu un copy paste. Ei bine, am scris…mult…si am apasat pe butonasu pe care scrie „Post this entry” si m-am trezit cu aceeasi pagina de editare a blogului, dar goala!!!! Acum, imi zice si mie cineva unde s-au dus cuvintele mele? Ca in urma cu 2 secunde erau pe desktopul meu, iar acum nu-s nici aici si nici pe serverele de la yahoo…Cred ca m-a blestemat Levy ca scrisesem si ceva nasol, sau cei de la editura trei, pentru ca am constatat ca nu stiu sa foloseasca virgule.

Poate voi rescrie, ceva mai tarziu…

… nu mai am cosmaruri. Asta pentru ca nu mai dorm.

BookFrenzy

Details

O pata gri intr-un ocean de culoare.

mai 2009
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Archive