Depistase unde invata martea. A intarziat, mai mult voit. Era speriat ca va ajunge inainte sa inceapa cursul. Nu voia, de fapt, sa ii vorbeasca, doar sa o vada. De parca ar fi simtit nevoia sa se convinga de existenta-i neverosimila.

S-a invartit pe hol, rontaind un colac polonez cumparat de la chiosc, din lipsa de ocupatie. Cand l-a terminat, s-a rezemat de zid, in fata intrarii in amfiteatru. Si a asteptat. Nici el nu stia ce.

In pauza, a zarit-o in al treilea rand, preocupata de discutiile cu colegii. O vreme s-a temut ca va iesi din sala, asa ca s-a desprins, cu greu, din dreptul usii. Ar fi vrut sa plece, dar, dupa cele 10 minute de chin, usa s-a inchis si totul a recazut in tacere. Si de atunci n-a mai putut face nici un pas in plus.

Uneori, o ora trece ingrozitor de greu, alteori, nici nu-ti dai seama. Acum, n-ar fi putut preciza cu exactitate daca a trecut repede sau nu. Parca abia sosise. Parca statea de o vesnicie. Parca era intr-un montagne russe. Trecea de la entuziasmul revederii la deznadejdea ce i-o dadea penibilul situatiei.

La sfarsitul orei, usa s-a deschis si un fluviu de studenti grabiti a inceput sa curga pe langa el…Statea cu mainile incrucisate, lasandu-i sa treaca, savurand fiecare clipa de nemiscare in mijlocul forfotei generale. Pierduta printre valuri, trecu si ea, plutind. Venise atat de aproape, fara a-l privi, de parca el nici nu ar fi existat. Cu o miscare naturala, aproape impercetibila, fata lasa sa cada pe bratul sau stang o foaie de hartie impaturita.

Simti o sageata prin tot corpul, de parca toata apa unui ghetar i s-ar fi pravalit in crestet. Astepta sa treaca toata lumea, sa se goleasca holul, sa se inchida usile…Nu indraznea sa faca vreo miscare, de teama ca s-ar fi prabusit acolo, de emotie, in mijlocul tuturor. Hartia putea sa fie la fel de bine un bilet de tramvai, aruncat din neglijenta. Sau un numar de telefon, da, nici macar asa ceva nu avea de la ea. Sau o adresa… sau un gand… sau nimic…o hartie goala. Ideea aceasta il macina cel mai tare, dandu-i o senzatie de lesin.

In cele din urma, isi aduna fortele, se sprijini de un calorifer rece si despaturi hartia:

„Stii,

Am fost plecata in ultimul timp. De asta nu ne-am mai vazut.

PS. Ma fascineaza trenurile de noapte. Sa privesti stelele trecand prin fereastra enorma. Sa stii ca e bezna, inafara si inauntru. Daca ar fi sa aleg pe cineva, cu tine as imparti o astfel de calatorie. Iar daca trenul ar deraia, ne-ar gasi a doua zi pe amandoi, goi si imbratisati. Dar deja gandul acesta nu ma mai sperie… „