Simt cum mi se strecoara Craciunul pe sub piele.Isi face culcus, ca un parazit, un sarpe prin nisip fierbinte. Mi-am zis ca anul asta nu ma mai stresez si ca planific. Am reusit, pana la un punct. Mai ramane de vazut daca si iese asa cum am planificat. Desigur, nu am avut energia sa planific tot. Inca nu stiu ce sa raspund la intrebarea „Ce faci de Revelion?” De fapt, stiu, dar tare ma tem ca nu se poate.

Simt cum imi tremura Craciunul prin vene. Dar daca nu reusesc? Daca nu iese nimic? Am obosit. Primesc bombonele si globulete. Bunul simt ar spune sa ofer si eu ceva in schimb. Nici macar nu mai sun oamenii de Sarbatori. De ce as incerca sa ofer ceva unor oameni de care nu ma leaga nimic? Sunt prea obosita emotional pentru a incerca sa stabilesc legaturi. Oamenii aceia sunt prea diferiti de ceea ce caut eu…de ce sa ma zbat in zadar?

Simt cum mi se prelinge Craciunul pe sub oase…Osteoporoza. Ca in fiecare an…De fapt nu, an de an mai nebun, mai iesit din comun. Parca nimic din trecut nu-mi poate pregati nervii si rabdarea pentru anul urmator. Intotdeauna stresant, intotdeauna obositor. Mi-e dor de var-miu…vreau sa-l vad mai mult decat o seara obosita. Ultima data m-a speriat si mi-a lasat un gust amar. A trecut un an de atunci. Mi-e dor sa fim copii in leagan si sa fie Pasti…si soare, si cozonac.

Anul acesta imi doresc doar un zambet mare de copil. Si stiu cum sa-l obtin, ramane de vazut daca voi reusi intr-adevar. Si as mai vrea sa fiu mai putin egoista…sa impart totul pana la capat, nu doar pe bucatele…si mai multa rabdare cu vic…