De obicei nu pun mare pret pe ceea ce visez. Povestesc doar ce mi se pare amuzant de stupid si le incadrez la categoria nimicuri, pentru ca inteleg – de cele mai multe ori – prea bine de ce anume visez anumite lucruri. De data aceasta a fost un pic altfel, amintirea acelui vis inca imi roade scoarta cerebrala. Nu e o poveste, deci nu pot da detalii intr-o conversatie, oricat de importanta/deschisa/personala ar fi aceea. Asa ca blogul mi s-a parut ceva mai potrivit.

Am visat un fel de masinarie cu doua brate enorme indreptate spre mine. Erau, de fapt, tuburi si prin ele ieseau oameni, sau lucruri, sau idei…Nu-mi aduc foarte bine aminte, dar detaliile nu conteaza atat de mult. Prin tubul din stanga ieseau lucruri reale, concrete, rationale. Prin dreapta, doar lucruri fantastice, vise izvorate din imaginatie, lucruri in care ti-e greu sa crezi si pe care nu le poti palpa. La mijloc, exista un fel de linie de marcaj, un plan invizibil care sectiona toata imaginea. Nici un lucru dintr-o parte nu putea trece in cealalta, dincolo de granita invizibila. Dovada o faceau ramasitele de pe jos, care se intindeau de-a lungul unei linii perfecte. Parea ca cineva incercase sa arunce cu obiecte dintr-o parte in cealalta, iar acestea se sfaramasera de un zid impenetrebil, dar pe care nu-l puteam vedea.

Curios, abia acum imi dau seama, eu priveam tot tabloul din centru, dintr-un punct situat in acel plan imaginar.