Il exaspera intr-o vreme cu tipetele ei. Se lovea la deget…Auu! Cadea vreo minge…AAAAAhhh!!! de auzea tot cartierul. Nu putea intelege cum de facea atata tam-tam pentru un lucru atat de minor. Isi aducea aminte ca intr-o vara, la tara, ii cazuse o scara grea peste picior. Si se asteptase sa o vada zbatandu-se, urland, blestemand. Dar nu facu decat sa isi inghita o injuratura zdravana. Fata i se crispase si aproape ii dadura lacrimile de durere, dar mai mult de un geamat nu se auzi. Abia acum pricepea, acum…prea tarziu. Strigatul ei nu insemna durere, insemna doar „Sunt aici, exist, vezi sa nu ma strivesti!” Cand durea cu adevarat, tacea si suferea.

In ziua in care a parasit-o…ea nu a zis nimic…