Vreo cateva zile umbla asa, abatut. Ii parea rau ca s-a dat totusi jos din pat in dimineata aceea. Si a ajuns somnoros pana in bucatarie, a deschis frigiderul, a scos o cutie cu lapte, l-a inchis amanand stabilirea meniului pentru micul dejun cu 5 minute, a tras yala in urma ei si a deschis radioul ca era, parca, prea multa liniste.

I-a fost putin greu la serviciu, cand colegul gras si cu lant, genul „dulap”, i s-a trantit cu fundul pe birou si, facand cu ochiul, l-a intrebat:
– Ai dormit bine aseara?
Sefa a intrat de vreo cateva ori in birou si s-a plans de ceva. Dupa o vreme si-a dat seama ca nu stia ce zice, dar nu conta. Parca uitase putin sa fie el, iar ceilalti pareau situati la distante astronomice de gandurile sale.

I-a fost si mai greu cand a iesit pe strada, in mijlocul claxoanelor, prin multimea forfotind. Facea eforturi sa ii observe si sa ii ocoleasca la timp, dar tot se impiedica de cateva persoane. Isi cerea scuze, dar mai mult aerului pentru ca nu reusea sa identifice trecatorii atinsi din greseala. Soarele il orbea si se simtea lipsit de energie. Some days are just too much to bear with.

Astazi, trecand pe langa biblioteca, se opri si se intoarse brusc, de parca ar fi vazut cine stie ce. Nu se inselase, era doar surprins de faptul ca observase, la cat de aiurit era in ultima vreme. Prin vitrina, in cafenea, o zari la o masa. Nu se astepta sa o reintalneasca si nu stia cum sa reactioneze.

Sovai o vreme… sa intre, sa nu intre. ..Era cu prietenele si vorbeau toate si radeau. Se gandi, apoi, ca imaginea asta l-ar putea bantui prea multa vreme si ca s-ar putea sa regrete ca nu a facut nimic. Ar fi preferat sa o gaseasca alaturi de un barbat. Atunci ar fi stiut ca trebuie sa treaca mai departe, fara sa priveasca in urma. Apasa pe clanta si intra, desi nu avea nici cea mai vaga idee despre ce va urma si ce va face si ce va spune si cum va reactiona si…Ea nu parea sa-l fi observat, el se apropia incet de masa lor. Ea asculta povestea unei prietene si zambea, isi mai aranja cate o suvita cazuta pe frunte, se juca cu cerceii mici si rotunzi. El se gandi ce i-ar putea spune. I se parea ca asta e ultima sa sansa de a vorbi cu ea si ar fi trebuit sa fie ceva important…
Ajunsese in dreptul mesei, dar fetele nu il bagau in seama.

Asa ca se apleca si o musca de ureche cu sete, cu ura, cu toata nebunia adunata in el, cu furtunile care-i rascolisera gandurile in ultimele zile. Urechea se facuse rosie, se sperie ca o sa sangereze. Fetei ii dadura lacrimile, dar nu spusese un cuvant. Se intoarse spre el cu o privire trista…Ochii ii tremurau…”Ce-am facut sa merit asta?”.

Isi dadu seama ca toata scena se consumase, iar cuvintele ar fi fost de prisos. Iesi. In urma ramasese fata cu urechea arzand…