You are currently browsing the monthly archive for februarie 2008.

Se trezi sufocat. Muschii ii erau crispati, de fapt, nu-i simtea…blocaj…nu reusea sa se smulga din starea de inconstienta, cauta aerul cu spaima, groaza ii navali in valuri de sange, o fractiune de secunda isi simti moartea aproape, tintuindu-l in intuneric. Creierul perfect lucid, trupul inert, ca si inexistent. Statea cu fata in sus, drept, cu picioarele intinse si mainile pe langa corp. Nu putea respira, nu reusea sa deschida ochii, membrele de plumb erau fixate in locurile lor, arterele, gata sa plesneasca.

Visase. Stia perfect. Trase adanc aer in piept, de parca s-ar fi nascut a doua oara. Incet, incet, reusi sa isi miste mainile si isi indoi picioarele amortite. Pulsul ii revenea la normal, dar spaima inca ii cutremura gandurile. Stia ca nu are motive de ingrijorare, dar senzatia de sufocare, neputinta inca ii staruiau in minte. Se trezise doar prea brusc, prea devreme in timpul visului. Totul era absolut normal.

Ca sa mai uite si sa-si alunge frica se intoarse pe o parte si se ghemui la marginea patului, incercand sa retraiasca visul. O visase pe ea. Nu isi amintea decat abdomenul ei, pielea alba si neteda si fina. Privea intrigat, plin de uimire. Se astepta ca in astfel de momente sa o simta pulsand si frematand de viata. Sa-i vada bataile inimii in spasmele minuscule ale muschilor, sangele sa-i inunde celulele si sa fie rosie toata, si calda. In schimb, ea era calma precum o mare inaintea furtunii, sub cerul innorat. Ceva nevazut chemase totul in interior, sangele se retrasese, parca, din vene, luand cu el sufletul si viata si tot. Pielea, sfidator de subtire si transparenta, aproape i se zareau toate vinisoarele albastrii, era ca un zid alb si rece, ascunzand minunea…Apoi, isi aminti cum l-a strans in brate si l-a tras mai aproape de ea. Si cum pielea lui calda incalzea abdomenul ei rece. Si cum se topi in imbratisarea aceea, furnicaturi ii iradiara corpul inundat in valuri de sange. Si apoi…trezirea…mai mult decat dureroasa.

Incerca o vreme sa isi aminteasca daca, intr-adevar, abdomenul ei arata asa cand faceau dragoste. Isi dadu seama ca fusese un neghiob si nu daduse atentie unor astfel de detalii. Acum se temea ca intrebarea il va roade vesnic. Totusi, fusese doar un vis. Ea nu era ea…El nu mai era el…

Vreo cateva zile umbla asa, abatut. Ii parea rau ca s-a dat totusi jos din pat in dimineata aceea. Si a ajuns somnoros pana in bucatarie, a deschis frigiderul, a scos o cutie cu lapte, l-a inchis amanand stabilirea meniului pentru micul dejun cu 5 minute, a tras yala in urma ei si a deschis radioul ca era, parca, prea multa liniste.

I-a fost putin greu la serviciu, cand colegul gras si cu lant, genul „dulap”, i s-a trantit cu fundul pe birou si, facand cu ochiul, l-a intrebat:
– Ai dormit bine aseara?
Sefa a intrat de vreo cateva ori in birou si s-a plans de ceva. Dupa o vreme si-a dat seama ca nu stia ce zice, dar nu conta. Parca uitase putin sa fie el, iar ceilalti pareau situati la distante astronomice de gandurile sale.

I-a fost si mai greu cand a iesit pe strada, in mijlocul claxoanelor, prin multimea forfotind. Facea eforturi sa ii observe si sa ii ocoleasca la timp, dar tot se impiedica de cateva persoane. Isi cerea scuze, dar mai mult aerului pentru ca nu reusea sa identifice trecatorii atinsi din greseala. Soarele il orbea si se simtea lipsit de energie. Some days are just too much to bear with.

Astazi, trecand pe langa biblioteca, se opri si se intoarse brusc, de parca ar fi vazut cine stie ce. Nu se inselase, era doar surprins de faptul ca observase, la cat de aiurit era in ultima vreme. Prin vitrina, in cafenea, o zari la o masa. Nu se astepta sa o reintalneasca si nu stia cum sa reactioneze.

Sovai o vreme… sa intre, sa nu intre. ..Era cu prietenele si vorbeau toate si radeau. Se gandi, apoi, ca imaginea asta l-ar putea bantui prea multa vreme si ca s-ar putea sa regrete ca nu a facut nimic. Ar fi preferat sa o gaseasca alaturi de un barbat. Atunci ar fi stiut ca trebuie sa treaca mai departe, fara sa priveasca in urma. Apasa pe clanta si intra, desi nu avea nici cea mai vaga idee despre ce va urma si ce va face si ce va spune si cum va reactiona si…Ea nu parea sa-l fi observat, el se apropia incet de masa lor. Ea asculta povestea unei prietene si zambea, isi mai aranja cate o suvita cazuta pe frunte, se juca cu cerceii mici si rotunzi. El se gandi ce i-ar putea spune. I se parea ca asta e ultima sa sansa de a vorbi cu ea si ar fi trebuit sa fie ceva important…
Ajunsese in dreptul mesei, dar fetele nu il bagau in seama.

Asa ca se apleca si o musca de ureche cu sete, cu ura, cu toata nebunia adunata in el, cu furtunile care-i rascolisera gandurile in ultimele zile. Urechea se facuse rosie, se sperie ca o sa sangereze. Fetei ii dadura lacrimile, dar nu spusese un cuvant. Se intoarse spre el cu o privire trista…Ochii ii tremurau…”Ce-am facut sa merit asta?”.

Isi dadu seama ca toata scena se consumase, iar cuvintele ar fi fost de prisos. Iesi. In urma ramasese fata cu urechea arzand…

Se trezise dar inca n-avea chef sa deschida ochii. Se prefacea ca doarme, desi simtea ca e dimineata. O privi o vreme printre gene, cum statea pe marginea patului usor plictisita, fara nici un chef, cu aerul omului care nu stie incotro sa apuce. Ahh, are curs la 10, inseamna ca e inca devreme. Se incapatana sa doarma in continuare, era parca prea bine, de prea multa vreme asteptase o dimineata de felul acesta. Pana la urma fata se ridica si incepu sa se invarta prin camera, privi pe fereastra, dadu un sut papucilor de casa cu floricele mov si le darui un zambet stramb. Mici gesturi care ii reaminteau de sine, o faceau sa redevina ea, pentru ca se uitase putin pe sine cu o noapte in urma. Se tranti pe scaun, privind in gol, isi tinea genunchii apropiati, imbratisandu-i cu palmele, iar gleznele se incolacira in jurul picioarelor scaunului. I se facu putin mila pentru ca nu intelegea, nu reusea sa distinga nici o urma de nesiguranta sau regret in privirea ei, dar simtea ca in mintea sa trebuie sa fie furtuni. Se ridica iarasi si se aseza, apoi, in mijlocul hainelor ingramadite pe podea. Apuca o soseta galbena si o privi un timp amuzata cum ii spanzura de degetul mic de la picior. Ar fi vrut sa o vada aplecandu-se, dar se facuse mica, ghemuita aproape de podea. Isi muta repede atentia pe linia spinarii sale, ar fi vrut sa intinda mana si sa deseneze puncte si cerculete in gropitele ramase, dar lenea si teama ca ea s-ar putea intoarce si n-ar mai pleca il determinara sa se razgandeasca. Fata isi arcui spatele si isi trosni oasele si se intinse intr-un cascat somnoros, apoi isi aduna repede hainele, se ridica brusc ca si cum ar fi luat o hotarare, si disparu in baie.

O vreme a ascultat sunetul robinetului sau, poate, chiar al dusului. Nu-si mai aducea bine aminte, atipise intre timp. Apoi ea s-a intors in camera si a inceput sa cotrobaie prin geanta, si-a insirat fardurile pe pat, la picioarele lui, le-a asezat din nou, apoi iar le-a scos, le-a zvarlit in celalalt buzunar, a cautat un pix, si-a adunat banii de prin buzunare. Toate in cea mai mare dezordine si galagie posibile, dar el, de-al dracului n-a vrut sa miste. A ezitat cu un post-it galben in mana, il privea stramband din nas de parca ar fi vrut sa i-l lipeasca de frunte, apoi privirea ii cobori in jos, de-a lungul patului, si un zambet mare si obraznic o facu sa se razgandeasca. Pleca grabita, cu pasi repezi si hotarati, fara sa incuie usa.

Mai motai un timp si deschise ochii cu gandul ca ar fi vrut sa o mai vada. Se gandi ca degetele de la picioare sunt fericite si poate e mai bine sa ramana totul asa. Isi aminti, insa, discutia avuta cu ea la inceput si se stranse sub patura, se chirci tot de rusine. Mai bine n-o mai vedea niciodata. N-ar fi avut curajul sa dea ochii cu ea.

***

-Ce-i?
-…
-Ce ai, mai? De ce te-ai ghemuit acolo?
-Cred ca ar trebui sa pleci…
-Poftim??! Ma dai afara? Ce, gata, te-ai saturat de mine?
-Nu.
-Atunci?
-Ai venit degeaba aici. N-o sa primesti ceea ce astepti.
-Poftim? De unde stii tu pentru ce am venit aici?
-Nu conteaza, pleaca!
Dar ea nu se lasa…
-Si, ma rog, de unde stii ca n-o sa primesc ceea ce caut?
-Pentru ca…pentru ca nu pot si gata!
Incepu sa rada isteric.
-Ete nah, te-ai facut copil cuminte, mironosita ce esti!
-Nu rade, vorbesc foarte serios.
Zambetul ii pieri si incepu sa il intrebe repede, cu ingrijorare.
-Esti bolnav?
-Nu.
-De unde stii?
-Am fost la doctor acu o saptamana, da? Cica is sanatos din toate punctele de vedere. Si mai Lasa-ma-n pace!

-Acuma nu pune botu. Tu realizezi in ce situatie suntem noi acum? si incepu sa rada. Ce rost are sa taci? Imi poti spune orice.
Ii dadu in sinea lui dreptate. Totul depasea cu mult firescul si penibilul, erau dincolo de lume, de viata, de norme, de orice.
-Pai nu vad ce sens are sa mai continuam discutia asta inutila.
Dar ea nu-l baga in seama…
-Deci nu esti bolnav…Ai baut?
-Nu.
-Medicamente?
-Nu.
-Droguri?
-Nu!!
-Stres?
-Ce stres?! Sesiunile merg, cu seful ma impac bine, maica-mea nu ma bate la cap…
-Gata, stiu! Ai obosit de la prea multe fete!
-Ce, ma?
-Daaa, tot chinul…Sa la gasesti, sa le vanezi, sa le vrajesti, sa le intampini asteptarile, mereu altele. Prea mult stres! Sa rezisti o noapte intreaga!
Se bosumfla complet.
-Mdah, mai ales ca au plecat toate dupa juma de ora.
-Mey, tu iti bati joc de mine?
-Chiar deloc. Au renuntat repede cand au vazut cu ce au de-a face.
-Curve!
-Da??!! Da tu ce esti?
-Auzi, nu ma enerva, ca plec si iar iti plangi de mila ca te-a refuzat nush ce tipa. Daca tu nu stii sa faci diferenta, nu e problema mea.
-Scuza-ma. Zi-mi tu, te rog, care e diferenta? Cum ar fi reactionat o curva in seara asta?
-Pai…nu stiu…probabil i-ar fi fost indiferent daca pleca de la bar cu tine sau cu tipul ala gras, chel si cu lant, de langa tine.
-Da nu era chiar gras!
-Da, genul dulap…Kaiser, vorba lu tata.
Zambi vag.
-Dar tu?
-Eu…eu n-aveam de gand sa plec cu nimeni.
-Hai ma? Adica n-ai facut niciodata chestia asta?
-Ce?
-One night stand.
-Ba da, dar nu la modul asta. Il stiam…oarecum…nu am agatat tipi la bar.
-Si acum de ce ai facut-o?
-Nu stiu? Tu de ce ai dansat cu mine? Si de ce mi-ai cantat la ureche? Chiar, cu toate fetele faci asa? Le canti?
-Hahaha! Esti culmea!Ce intrebare!
-Una foarte serioasa. Si, te rog, nu minti! La mine nu merg dulcegariile… sunt prea realista pentru asta.
-Bine, iti spun… Nu cant, in general, fetelor. Nici nu stiu daca am mai facut-o vreodata. Eu cant foarte fals, cel putin asa cred.
-Si acum? De ce ai facut-o?
-Nu stiu, cred ca asa am simtit.
-Ei bine, nici eu nu stiu de ce am facut-o. Probabil asa am simtit.

Se lasase brusc tacerea. El ar fi vrut ca ea sa plece, dar nu mai indraznea sa o dea afara. Ea se asezase confortabil si cu aerul hotarat ca ramane. El cauta telecomanda prin pat, ea i-o smulse violent si o arunca pe birou.
-Ce faci?
-Crezi ca am venit pana aicea ca sa te vad cum te uiti la televizor? Asta sa i-o faci lu nevasta-ta, dupa 30 de ani de plictiseala!
-Atunci pleaca, daca nu vrei sa ma vezi.
-E prea devreme, e abia 11.
-Du-te de aici, era 1 cand am plecat de la bar.
-Nu serios, uite! Si ii vari ceasul sub nas. Arata, intr-adevar, 11.
-Mai sa fie!
-Ti-am zis ca esti stresat! Mi-am dat seama de la inceput. Prea te grabesti sa iasa totul perfect. Maine am cursuri abia la 10…Avem tot timpul din lume.
-Si ce vrei de la mine? Ce sa fac?
-Nu stiu. Taci si saruta-ma!

***

Restul era invalmasit. Doar cuvintele acestea ii ramasesera intiparite in minte. Abia acum isi dadea bine seama ca nu fusese 11. Era 11 jumate cand ajunsese in bar, trecut de 1 in taxi…ceasul ala era anapoda, totusi, le masurase bine timpul. Poate ca ar trebui sa o mai vada. Macar o data. Daca o visase??!

De vreo doua zile camera ei iesise din lancezeala si fu luata cu asalt. O napadira hartiile, amintirile, zaceau toate insirate pe jos, pe birou, pe jumatate ticsite in cutii. Nu gasea, parca, puterea sa incheie cu toate, sa treaca mai departe. Erau atatea de facut, atatea alte lucruri noi care o asteptau, dar ea nu se putea desparti de toate vechiturile alea. Isi spunea, „Daca voi avea nevoie macar o singura data de un lucru de aici, atunci a meritat sa le pastrez!” Stia, de fapt, exact de ce avea nevoie si ce nu, dar se agatasera prea multe maruntisuri in panza incetosata a trecutului.

Se amuza o vreme privind decupajele din caiete, mazgaliturile ;i caricaturile. Aseza cu multa constiinciozitate lucrurile importante, acelea de care avea nevoie si pe viitor. Ordine. Nu-i statea in fire. Toata viata ii era o aglomerare de intamplari aleatoare. Nu-si propusese niciodata sa ii dea vreun sens anume. Era multumita de ce primise, era nemultumita de sine, pentru ca nu facuse niciodata ceea ce trebuie atunci cand trebuie. Ordine, sens. Cuvinte reci, rigide. Nu reusise niciodata sa tina pasul cu ele. Ciudat cum se aranjau toate abia acum, de la sine.

Obosi in cele din urma si se pierdu printre amintiri. Complot universal pentru retrospectiva. Lipsea, totusi, ceva si stia prea bine.

I really feel
That I’m losing my best friend

BookFrenzy

Details

O pata gri intr-un ocean de culoare.

februarie 2008
L M M J V S D
« ian.   mart. »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
2526272829  

Archive