„Ce faci?”
„Astept.”
„Pai nu astepta, ia si mananca!”
„Nu vreau.”
„De ce?”
„Nu pot.”
„Cum nu poti?”
„Da, m-am saturat de ele.”
„Si atunci de ce m-ai pus s-o mai desfac?”
„Voiam sa mirosi a portocale…”
„Esti culmea. Treci si mananca.”
„Papa tu!”
„Eu nu vreau, nu mananc portocale.”
„Da-mi un deget!”
„Hai ia si mananca si dupa aia iti dau toata mana.”
„Daca iei si tu o felie.”
„Bine, hai ca maine iti cumpar mandarine, daca gasesc.”

Portocala dezbracata isi astepta sfarsitul in mainile ei. Astepta sa fie desprinsa, sfasiata. Ultima senzatie e aceea a picaturilor de seva prelingandu-se intre feliile care pocnesc incet. Dar parca uitasera care ii e menirea. Se priveau doar putin incruntati, semi-amuzati. Daca ar fi rostit vreun cuvant, portocala fi putut intelege, caci oamenii isi vorbesc adesea. Dar ei nu, ei nu aveau nevoie de cuvinte, pareau doar sa-si spuna multe.

***
I just can’t get enough of you.