Ninge umed, cetos. S-au pravalit norii peste noi, secatuiti intr-o clipa. Au ramas doar petele unui rai indepartat care n-au avut timp sa se murdareasca. As da o fuga pana in copou sa fac poze la ramurele inghetate. Pentru ca iese soarele si poate prind si eu o raza iarna asta…Dar n-am nici un chef sa plec singura, n-are nici un farmec sa iti inghete degetele pe camera de fotografiat daca n-are cine sa iti dea manusile calde inapoi. Mi-e dor de un omulet de zapada din care au ramas acum doar genele intoarse si un nas din con de brad. Stau intr-o camera sufocata si mi-e prea lene sa ma misc. Parca imi consuma prea multa energie, parca nu e suficient oxigen pentru creier.

Mi-e sete si nu mai am grepfruit. Ma duc sa beau apa coclita. Mi-ar trebui zahar, sa ma trezesc, mult, mult zahar. Am cautat peste tot. Era sigur ceva pe acolo. Cata nesimtire. A disparut.