Visase…un inger…Statea nemiscata langa el, smerita…nu indraznea sa respire. Statea si astepta…sa faca un gest, sa-si reverse asupra ei toata ura sau toata iubirea. Dar nimic nu se intampla. Si stia ca nimic nu se va intampla. Caci ingerul nu intelegea privirea aceea pierduta, aproape trista, resemnata. Iar ea stia ca el nu intelege.

In cele din urma isi facu putin curaj sau plictiseala o dobori sau nerabdarea, poate, si il atinse usor. Avea pielea extrem de alba, aproape stralucitoare, si fina. Apasa cu degetul putin si prin porii sai tasnira niste ace mici, stravezii, care sublimara in aerul rece.

-Ce e asta?
-Fericire…
-N-am mai vazut niciodata…

Ar fi vrut sa mai spuna ceva, sa mai faca ceva, macar un gest, dar se simtea marunta si neputincioasa. Nu era in stare decat sa isi ceara necontenit iertare. Nu indraznea mai mult.

-Pentru ce? o intreba ingerul.
-Pentru ca iti umbresc viata.