Cum e sa iesi din casa si sa privesti lumea de parca n-ai mai vazut-o de prea mult timp? Sa fi uitat, parca, sa traiesti printre oameni, sa fi uitat cum arata lucrurile…Sa fi uitat sa mergi in public, in lumina…Sa pasesti ca dupa o lunga absenta si sa constati uimit ca toate arata la fel si nimic nu s-a schimbat, dar ca tu trebuie sa iti reamintesti cu greu de fiecare lucru in parte…

E toamna…and it’s all muddy. E toamna din aia frumoasa! Stiu…acum vor sari toti ca toamna e urata si ploioasa…Cine mai are rabdare sa o priveasca? Abia a zburat vara, deja miroase a iarna… Cine mai sta sa priveasca fantomatice galbui pierdute pe dealuri, acoperite cu ceata, sub nori ploiosi…? E tot un abur. As vrea mai multa lumina…sa fac poze, sa impart cu altii…as vrea mai mult talent sa surprind galbenul violent indulcit de culori cetoase. Blur! Cica o poza ar face cat o mie de cuvinte insirate aici. La ce folos cuvintele cand ceea ce simt nu are nici o legatura cu ele…si nici nu va fi exprimat complet vreodata. Ar trebui sa invatam sa fim egoisti…si sa ne bucuram de efemer fara sa ne chinuim sa-l prindem pe suporturi de plastic.

In fond, va fi si la anul toamna, nu-i asa? Doar noi unde vom fi?