Mdah…iar e 12 noaptea. Mi-am petrecut toata seara umbland dupa nebuna de nevasta-mea si prietenii ei…Asa se intampla mereu. In general sunt cat se poate de normali si cumsecade. Din cand in cand, considera ca au fost destul de cuminti si ies numai ei. Evident, trebuie sa merg si eu…sa ii car de colo, colo cu masina si sa am grija sa nu faca vreo tampenie. Mai zic ceilalti din cand in cand ca putem lua masina lor, dar nevasta-mea insista: „Nuu, draga, las ca are cine sa conduca…Noi avem treaba!” Auzi la ea…cine sunt eu…Fraierul care bea Schweppes, se plictiseste si conduce masina. Prea serios ca sa se amestece cu ei. Iar ei se ametesc cu cocktailuri scumpe si bere ieftina…si rad…si se „distreaza”…Tre sa ii mut dintr-un bar in altul ca sa nu atraga prea mult atentia. Daca le zic ceva, „lasa, draga, ce-mi pasa mie ce zice lumea?”

Bine ca nu mai e ca pe vremuri. Nu mai au cu cine petrece…nu mai sta nimeni in camin, fiecare s-a aciuat pe la casa lui…

Presimteam o iesire din asta de ceva vreme. Acuma s-a intamplat. O sa fiu linistit o vreme. Redevenim acea familie respectabila in fata careia toti se inclina. Domnul si doamna…Dar cat de bine stiu ei? Cat de mult? Uneori ma irita…stiu ca vorbesc, e imposibil sa nu in orasul asta mic si nenorocit. Stiu ei cat de apasat de o asa-zisa normalitate e domnul? Stiu ei cat de greu e sa pastrezi aparenta acelei familii perfecte? Stiu ei cat de ponegrit esti apoi pentru asta? Cat ti se reproseaza simplitatea unei normalitati? Cat de scump e pretul platit pentru o viata aparent tihnita? Se plictiseste doamna…de ce nu pleaca daca se plictiseste? De ce a mai venit? Pentru ca si ea stie…ca altfel nu poate trai…si tre sa se supuna…ca sa-i fie bine…

Pe masuta e aruncata ultima carte pe care o citeste. Nu-i place, dar e fascinata de titlu…”Pe cand in rai ploua…” Si o tot invarte, si o tot paraseste pe undeva, ca sa ma impiedic de ea…Poate, poate ma prind in sfarsit de ceea ce se chinuie sa ma invete inca de cand ne-am cunoscut…de parca eu as fi prost si nu vad. Dar, nah, ea vede ca tre sa aiba cineva grija de ea la fiecare pas? Poate ar trebui sa invete asta…desi crede ca stie…sa aiba grija de ea…Dar nu, nu pot…daca nu eu, cine? Nebunii de prieteni? Cat ar rezista, pana s-ar plictisi si ar arunca-o ca pe o manusa desperechiata…? Ar sti ei ce sa faca sa nu ii fie rau cand e mahmura? Ce sa ii dea de mancare? Cand sa se opreasca? Cand sa o trimita la culcare, fara a-i da impresia ca e un copil pedepsit? Cum sa o trezeasca dimineata cu un zambet, chiar daca a fost o rautate toata noaptea? Cum sa o faca sa se simta copil rasfatat? … sa fie totul bine… Offf, mai bine citesc…Am nevoie de o cafea…si am chef sa stau trantit pe canapea cu picioarele pe masuta…am obosit de carti geniale si tratate. Vreau ceva prost…Oare ploua in rai?