You are currently browsing the monthly archive for august 2007.

Din ciclul lucrurilor care ma fac sa ma simt femeie: spalatul vaselor si frecatul aragazului, spalatul rufelor (la mana!), frecatul chiuvetei in baie…adaug acum…batutul covoarelor! Am incercat asta acum ceva vreme, la bunici la tara. La inceput dadeam cam in sila…apoi am inceput sa ma implic, sa dau cu sete, din tot corpul…wait a minute, that’s fun! …It’s like whipping…OMG, I could kill someone. In momentul ala m-am oprit. Tell me I’m crazy
…or maybe I’m just frustrated…

Anyways, dupa aia a inceput bunicu. Si l-a batut de i-au mers fulgii. Si atunci am inteles…It’s just a men’s thing!

Mdah…iar e 12 noaptea. Mi-am petrecut toata seara umbland dupa nebuna de nevasta-mea si prietenii ei…Asa se intampla mereu. In general sunt cat se poate de normali si cumsecade. Din cand in cand, considera ca au fost destul de cuminti si ies numai ei. Evident, trebuie sa merg si eu…sa ii car de colo, colo cu masina si sa am grija sa nu faca vreo tampenie. Mai zic ceilalti din cand in cand ca putem lua masina lor, dar nevasta-mea insista: „Nuu, draga, las ca are cine sa conduca…Noi avem treaba!” Auzi la ea…cine sunt eu…Fraierul care bea Schweppes, se plictiseste si conduce masina. Prea serios ca sa se amestece cu ei. Iar ei se ametesc cu cocktailuri scumpe si bere ieftina…si rad…si se „distreaza”…Tre sa ii mut dintr-un bar in altul ca sa nu atraga prea mult atentia. Daca le zic ceva, „lasa, draga, ce-mi pasa mie ce zice lumea?”

Bine ca nu mai e ca pe vremuri. Nu mai au cu cine petrece…nu mai sta nimeni in camin, fiecare s-a aciuat pe la casa lui…

Presimteam o iesire din asta de ceva vreme. Acuma s-a intamplat. O sa fiu linistit o vreme. Redevenim acea familie respectabila in fata careia toti se inclina. Domnul si doamna…Dar cat de bine stiu ei? Cat de mult? Uneori ma irita…stiu ca vorbesc, e imposibil sa nu in orasul asta mic si nenorocit. Stiu ei cat de apasat de o asa-zisa normalitate e domnul? Stiu ei cat de greu e sa pastrezi aparenta acelei familii perfecte? Stiu ei cat de ponegrit esti apoi pentru asta? Cat ti se reproseaza simplitatea unei normalitati? Cat de scump e pretul platit pentru o viata aparent tihnita? Se plictiseste doamna…de ce nu pleaca daca se plictiseste? De ce a mai venit? Pentru ca si ea stie…ca altfel nu poate trai…si tre sa se supuna…ca sa-i fie bine…

Pe masuta e aruncata ultima carte pe care o citeste. Nu-i place, dar e fascinata de titlu…”Pe cand in rai ploua…” Si o tot invarte, si o tot paraseste pe undeva, ca sa ma impiedic de ea…Poate, poate ma prind in sfarsit de ceea ce se chinuie sa ma invete inca de cand ne-am cunoscut…de parca eu as fi prost si nu vad. Dar, nah, ea vede ca tre sa aiba cineva grija de ea la fiecare pas? Poate ar trebui sa invete asta…desi crede ca stie…sa aiba grija de ea…Dar nu, nu pot…daca nu eu, cine? Nebunii de prieteni? Cat ar rezista, pana s-ar plictisi si ar arunca-o ca pe o manusa desperechiata…? Ar sti ei ce sa faca sa nu ii fie rau cand e mahmura? Ce sa ii dea de mancare? Cand sa se opreasca? Cand sa o trimita la culcare, fara a-i da impresia ca e un copil pedepsit? Cum sa o trezeasca dimineata cu un zambet, chiar daca a fost o rautate toata noaptea? Cum sa o faca sa se simta copil rasfatat? … sa fie totul bine… Offf, mai bine citesc…Am nevoie de o cafea…si am chef sa stau trantit pe canapea cu picioarele pe masuta…am obosit de carti geniale si tratate. Vreau ceva prost…Oare ploua in rai?

-You bear the salty kiss of someone else!
-…
-…
-Primeste-ma!
-…
-Stiu ca e mai greu la inceput…
-Sunt sarata si amara.
-Nu mai mult decat…
-Si tulbure!
-Dar calma…
-Poate!
-Vreau sa dorm in tine…
-…
-Ma primesti?
-…
-Azi esti furioasa. Ma urasti.
-…
-Fa-mi loc. Nu ma poti refuza!

-Pentru ca ai venit fara sa iti dau voie nu vei avea parte de liniste…
-Mother!
-Ai uitat!
-Adu-mi aminte!
-Ai venit cu inima indoita…si mi-ai privit fata cenusie cu teama si scarba. Prima atingere ti-a strans carnea.
-Iarta-ma. Doar…doar am vrut inapoi…
-Ce vrei de la mine?
-Stii prea bine…
-?!
-Liniste…pace…ceva ce pana si tie iti lipseste in ultima vreme.
-Ai adus furtuni cu tine. Ai rasturnat mersul lumii.
-Exagerezi, o stii prea bine.
-Te-ai rupt…asta e ceea ce conteaza. De mine, de toti. De ce ma cauti acum?
-Sunt tot a ta. Oricat de departe as merge, oricat de mult as lipsi.
-Si?
-Am nevoie de tine.
-Poftim?! Pentru ce?
-Fara tine…nu pot privi in adancurile-mi intunecate.
-S-au intunecat atat de mult?
-Tu sa-mi spui!
-Vino…

-You’re back!
-I told you I would!
-Yes, you promised…
-No, I only said I will return. I didn’t promise anything. It was someone else’s promise. And I simply knew…they’ll respect that. I just knew I had to come back…one way or another.
-Thank you.
-For what?
-Nothing…just coming back.
-Don’t. I didn’t come for you. I came back for me.
-May I embrace you?
-Completely…

-Why don’t you let me? You’re scared…
-Too rough…too crazy…I’m scared.
-…of me?
-…with your winds and waves…
-…and depths…?
-…and tremble…
-sway…
-lost…
-misery…
-fear…
-distant…Your sea was distant.
-My sea was distant…
-How is it?
-Calm…
-Peaceful?
-Peace of the unborn child…
-Peace of the deads…
-I miss that.
-I can do that!
-No, you can’t. You’re too strong…too great…to powerful.
-I can be still…
-Stillness wasn’t made for you. You weren’t made for it.
-Then what is to be done?
-Nothing…I’ll just…get used to it…for a while…I’ll try to!
-Why?
-Just…to try you…
-Try me?
-Feel you…something different.
-…
-Hey!…
-You’ll leave, I can tell.
-Of course, I’ve already told you that.
-Will you come back?
-I don’t know…
-Is that a „no”?
-No. It’s an „I don’t know!”
-Ok. I’ll wait, you know…
-Shhh…Just let me drown into you for a second…loose myself…
-Trust me, I’ll catch you!
-Just give me time…to trust you…

-I’ll miss you…
-….

BookFrenzy

Details

O pata gri intr-un ocean de culoare.

august 2007
L M M J V S D
« iul.   sept. »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Archive