***blog care n-ar trebui scris***

Se intorsese dupa atata vreme. Era acasa. Ciudat spus casa pentru ca nu mai simtea ca ar exista pe undeva un loc numit „acasa”. In bucatarie era cald si mirosea a mancare. Toate erau neschimbate. Aceeasi masa alba cu dungi de la masina de tocat. Aceea nu mai exista, fusese demult inlocuita cu robotul. Acelasi aragaz vechi, cu butoane rotunde…Ceilalti se adunasera in dormitor, in fata televizorului. Bucataria era pustie, se simtea doar dogoarea cuptorului si se auzeau surd rasete.

S-a chinuit vreo 5 minute sa aprinda un chibrit. Parca uitase cum. De fapt, i se intampla si inainte. Proaste chibrituri! Cotrobai prin dulapuri, pe astea nu le mai cunostea prea bine. Gasi, totusi, destul de repede un ibric. Il umplu cu apa sa-si faca o cafea, dar se razgandi repede si incepu sa tanjeasca dupa un ceai de menta. Se aseza pe scaun, privind in gol flacara albastruie. Si retrai sentimentul acela de deja-vu…Flacara aragazului in seri somnoroase…Si se topi putin in amintirea acelei senzatii. Golul acela…dorinta nedefinita…fascinatie a vidului…lipsa a ceva necunoscut inca. Nu disparuse. Amortise doar. Mai avea, deci, de umblat si cautat…sau poate asta era…simpla absenta..dorul acela nebun de Nimic. Da, ceva lipsea, ceva lipsise dintotdeauna. Si imposibilitatea aceea de a afla ce lipseste nu o mai chinuise demult. Ar fi pus mana pe telefon sa intrebe, dar nu stia niciodata numerele pe de rost.