Auzi?…Bate viata la usa. Ne mai putem inca ascunde putin. Ne facem o casuta mica sub masa. O acoperim cu o patura si ne pitim acolo. Si ne jucam cu masinute si papusi…Ignoram bataia tot mai insistenta. Parca eram mai multi aici…Unde au plecat toti? Am mai ramas doar noi, amagindu-ne. Era mai mult spatiu parca, lucrurile pareau mai mari. Dar inca ne mai putem preface. Acopera-ti urechile si viseaza. Nu e nimeni la usa. Mama a zis sa nu deschidem strainilor…

Zambeste-mi ca sa iti zambesc. Nu e nimeni. Suntem doar noi avand un fragil „aici si acum”. Mai departe e intuneric bezna. Dincolo de usa incuiata lumea sta sa navaleasca peste noi. Am vrea sa stim ce urmeaza…ce se poate intampla, dar vizorul e prea ingust si putinele lucruri care se zaresc sunt deformate. De fapt, nici nu vreau sa ma uit. Stai aici langa mine, nu pleca! Nu te duce sa vezi cine bate. Nu ma lasa singura. Vreau sa ma joc. Imi place sa fiu copil.

Seara putem sa lasam totul asa cum e. Nu strangem nici o jucarie! Adormim plini de vise si sperante, in patutul nostru. Si maine o luam de la capat. Poate inventam un joc nou…sau poate il jucam pe acelasi dintotdeauna, vechi de secole si totusi mereu nou.

E cald si bine. Vreau sa ma ascund…sa nu se mai auda bataia. Play that morning song again, just like you used to…