Vremea nu mai tine cu mine. Si devin din ce in ce mai superstitioasa. Dintotdeauna aveam impresia ca are ceva sa-mi spuna…fiecare adiere de vant care imi mangaia fruntea, fiecare furtuna care imi impleticea pasii, fiecare raza de soare asternuta la picioarele mele. Iluzie de fiinta plapanda sub zarurile sortii.

„Te caut in fiecare clipa. Bat in geamuri tarzii, suier prin ferestre inghetate, urlu in hoteluri pierdute in noapte. Te gasesc si incerc sa ajung pana la tine cu orice pret. Intru pe usa, pe geamuri, prin hornuri prafuite…numai sa te ating. Si stiu ca simti cand ma joc in parul tau. Si stiu ca tii la mine. Nu minti, stiu asta!”

Tin minte. Demult. Te alintam. Acum am uitat. Inca tin minte numele, dar daca l-as rosti…ar suna sec, n-ar mai fi alint. Asa ca tac. M-am jucat cu tine o dupa-amiaza. Dar vezi tu…nu mai sunt fetita care iti radea in fata si iti arunca pungi de un leu in chip de zmeie…sa le dai aripi, sa le faci sa zboare pana la cerul innorat…

Normally, I wouldn’t mind it at all. I’d love this crazy weather. But you took away all my storms and left me with dry tears…