Mereu pierd ceva în III 10. Săptămâna trecută…jumătate de stilou. Azi, minele de la creionul cu care scriu. De fiecare dată, câteva ore de viaţă, înmormântate în încă doi ani de după moarte. Balena făcuse pui. Un şobolănel. A dispărut şi ăla. În partea opusă…coşmar. Graţie pierdută din naştere. Scuze penibile. Privire resemnată. Genunchi rotunzi, încălziţi de soarele negru. Se termină aici, doar ca să înceapă din nou, în altă parte. Şi se va termina şi acolo…şi tot aşa, până când timpul va stafidi viaţa. Pur şi simplu, nu eşti de ajuns. Nu da vina pe el. Dacă vrei, ia-o asupra ta, dar numai dacă poţi suporta ideea. Ai curajul să te priveşti în oglindă? Te privesc şi mă văd în cioburi sparte. Tot eu, aranjată altfel. Timpul poate face asta? Sau doar întâmplarea? Dacă e timpul, atunci e inevitabil. Dacă e întâmplarea, mă rog să fi scăpat deja. Rămâne de văzut dacă visul meu poleit e, de fapt, realitatea ta somnoroasă.

P.S. Ţi-am făcut poză azi, la balenă. Păcat că n-aveam aparatul la mine. Şi nici nu te voi recunoaşte data viitoare.