[…]

Mi-e dor de tine…imi sunt mainile aspre si inutile. Seceta…Mi-e dor de aripi pufoase. Imi frec palmele si simt pielea uscata transformandu-se in pulbere fina. Ma macin, ma risipesc in vant…

„Si bate-un vant cumplit…
si mi-e cald, si mi-e frig,
Si-mi sunt rupte cetatile
in mii de bucati

Mi-e gandul schiop
Imi sunt zdruncinate cararile
As vrea sa ma uiti
As vrea sa ma pierzi
As vrea sa ma cerni
Zdrobite-s pierdutele-mi ierni…”

Cuvinte frante in oboseala amara. As vrea sa spun multe, dar am uitat ce. Mi-e bine, dar nu sunt bine. Se putea si mai rau…Era parca bine pentru o clipa. Nu stiu de ce. Povestea mea se incapataneaza sa se scrie mai departe. Sau poate ma tem sa renunt, mi-e prea frica sa plec. A murit totul in jur…Am pierdut sirul gandurilor sale, nu mai conteaza nimic acum. Lipsa de chef, lipsa de aripi…Inertie…Unde sa plec? Spune-mi…Unde sa stam?