[…]

Dorm in pod. Mansarda, mai precis…Patul e vechi si ma tem ca scartaie daca ma foiesc prea mult, asa ca astept linistita sa vina somnul…As vrea sa fac o recapitulare, dar sunt obosita. Mai rau decat credeam. Se invalmasesc ganduri, franturi de amintiri, imagini, culori sterse. Aripi, platoul de piatra, orasul, ploaia, usa, un om inexplicabil de generos, marea, un suras amar, o taraba, drumul, placi, frunze, un vultur…

Se aud pasi grei pe scara…Usa scartaie incet si in lumina palida se opreste o silueta masiva, imbatranita de valuri si ploi, obosita de viata…
„Sa nu mai faci niciodata seara baie in mare!”
Glasul suna tremurat, temator, plin de indoiala, ca al unui parinte ce incearca sa impiedice inevitabilul. Nu asteapta raspuns. Mai bine, caci nici nu am unul. Si e prea tarziu si prea devreme sa mai pot gandi ceva, sa mai inteleg, sa-mi mai explic.

Imi simt mainile grele, ca de piatra. Creierul meu vrea sa doarma, dar un gand nerostit intarzie somnul intr-o amortire dureroasa. Sunt unele lucruri care merita stiute si explicate. Mai sunt altele, insa, pentru care nu are sens sa te framanti. Lucrurile acelea trebuie luate ca atare, traite, amintite. Nu cauta sa afli mai mult, caci nu are rost! Nu exista raspuns si, chiar daca l-ai gasi, nu ti-ar folosi la nimic. Sunt lucruri ce depasesc intelegerea noastra si, incercand sa le vanam rostul si inceputul, ratam insasi esenta lor. Asa ca nu ma mai mir…nu ma mai intreb…simt ca adorm… muschii ma dor neputinciosi… mintea mi se destrama in fasii de ganduri…

[continuare…]